GIMNASTICA   •   

GIMNASTICĂ

Ana Porgras a cîştigat concursul de la Morges (Elveţia)

 
03 Noiembrie 2011 11:31
 

Ana Porgras a cîştigat, miercuri seară, concursul feminin din cadrul Memorialului "Arthur Gander" de la Morges (Elveţia)

Gimnasta Ana Porgras a cîştigat, miercuri seară, concursul feminin din cadrul Memorialului "Arthur Gander" de la Morges (Elveţia).

Porgras a acumulat un total de 42.150 de puncte, notele obţinute fiind următoarele: 13.600 puncte la paralele, 15.000 la bîrnă şi 13.550 la sol. Pe locul secund s-a clasat Kim Bui (Germania, 41.800 puncte), urmată de Angelina Kisla (Ucraina, 39.500 puncte). Ana Porgras a cucerit şi Premiul Special al competiţiei, pentru cea mai bună evoluţie la sol.

La masculin, Flavius Koczi a încheiat pe locul secund, cu 60.100 puncte (15.150 puncte la sol, 14.600 la cal cu mînere, 15.800 la sărituri, 14.555 la paralele), în timp ce Marian Drăgulescu a ocupat locul 10 (55.450 puncte). Cîştigător a fost Nikita Ignatiev, cu 60.200 puncte, iar pe locul trei s-a aflat germanul Fabian Hambuechen, cu 60.050 puncte.

Concursul s-a desfăşurat pe toate aparatele, dar fetele şi-au ales doar trei la care să evolueze, iar băieţii patru din cele şase.
De la Morges, unde s-a desfăşurat Memorialul "Arthur Gander", Ana Porgras şi Flavius Koczi vor pleca spre Zurich, unde duminică vor concura la Cupa Elveţiei.

 
Comentarii (1)
gabrielaj  (315 comentarii)
BRAVO ANA CONTINUA ASA TE VREM IN FORMA LA JO DE LA LONDRA.
06 Noiembrie 2011, 12:27   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Vila in Iancu Nicolae Vila in Iancu Nicolae
240.000 EU ; 900 EU/luna
Iancu Nicolae , SC: 150 mp
Suprafata utila: 120 mp
3 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
puturi apa
Executam puturi de mica medie si mare adancime pe teava PVC albastra sau portocalie pe diferite diametre.Preturile sunt in functie de diametru si adancime.Mai executam si denisipari de puturi, ...
Ilfov/Oriunde - pret 1,00 RON
studio videochat constanta, bonus 500 euro
studio videochat constanta, angajeaza fete cunostinte limba engleza, aspect fizic placut, varsta minim 18 ani, contract de munca, discretie bonus 500 euro.comision 60-70% angajam modele ...
Constanta/Constanta - pret 1.500,00 EUR
schimb apart. 2 camere cu 3
schimb ap. 2 cam. Dristor, decomandat, p/10, curat, langa metrou, cu 3 cam. decomandat aceeasi zona.
Bucuresti/Bucuresti - pret 5.000,00 EUR
Cadastru si intabulare
Inginer geodez autorizat, execut lucrari de cadastru si intabulare (inscrierea in cartea funciara), comasari, dezmembrari, actualizari, trasari parcele, masuratori topografice, intocmiri planuri de ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
GARSONIERE REGIM HOTELIER BUCURESTI
Piata Unirii (vizavi Cocor), Piata Romana (coloane), Piata Victoriei (guvern), apropiere metrou, garsoniere lux, mobilate, utilate complet, foarte curate, preturi incepand de la 100 Lei/Zi. 3 ore 50 ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 100,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V