SPORTURI  »  HANDBAL  »  HCM BAIA MARE

Adriana Nechita e convinsă că va ajunge cu HCM Baia Mare în grupele Ligii: "Credem în calificare!"

Ada Nechita (dreapta) şi Paula Ungureanu, cu trofeul cîştigat sîmbătă, Supercupa României // Foto: Marius Ionescu
Ada Nechita (dreapta) şi Paula Ungureanu, cu trofeul cîştigat sîmbătă, Supercupa României // Foto: Marius Ionescu

Articol de - Publicat luni, 09 septembrie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 08 septembrie 2013 22:17

Adriana Nechita, extrema dreapta de la HCM Baia Mare, e convinsă că noua sa echipă poate ajunge în grupele Ligii. "Marele nostru atu e că jucăm pe teren propriu".

HCM Baia Mare a cîştigat sîmbătă, la Bucureşti, Supercupa României, învingînd cu 33-28 pe Jolidon Cluj. Cele mai bune handbaliste ale maramureşencelor au fost jucătoarele aduse în această vară de la Oltchim, portarul Paula Ungureanu, care a avut 14 intervenţii salutare, şi extrema Ada Nechita, marcatoare a 9 goluri.

Nechita a vorbit despre viitorul ei la noua echipă, despre planurile de viitor, dar şi despre şansele formaţiei de a trece de Viborg şi Team Tvis Holstebro, în preliminariile Ligii Campionilor.

- Ada, te-ai acomodat la Baia Mare?
- Da, m-am integrat cred eu foarte bine, fetele sînt prietenoase, atmosfera e foarte bună. Lumea e alături de noi şi ne încurajează.

- Jocul echipei te mulţumeşte?
- Sînt bucuroasă că am început sezonul bine. Am mai cîştigat un trofeu, deşi mai e mult de muncă. Eu cred că de la meci la meci jucăm mai bine, se sudează relaţiile de joc. Sîntem însă la început, trebuie să avem răbdare, nu se poate face nimic de azi pe mîine.

- Mai e o săptămînă pînă la meciurile din preliminariile Ligii. Sînteţi pregătite?
- Da. Ne aşteaptă partide extrem de importante şi în acelaşi timp foarte dificile. Pentru ele ne-am pregătit toată vara. Eu sînt încrezătoare, cred în calificare.

- Care e principalul vostru atu?
- Faptul că jucăm acasă. Avem un public minunat, ca la Vîlcea. Oamenii ne vor da putere să depăşim Viborgul şi apoi să învingem şi în finală.

- Ai amintit de Vîlcea, ţi-e dor de fosta ta echipă?
- Da, dar nu pot trăi din amintiri. A fost o perioadă frumoasă. Sper ca în trei ani, aşa cum ne-am propus, să facem şi la Baia Mare o formaţie la fel de puternică. Important e să avem rezultate pînă atunci şi să mergem pe un drum ascendent.

7 jucătoare din lotul de la Baia Mare au mai jucat în grupele Ligii: Nechita, Ungureanu, Smedeescu, Geiger, Szucs, toate cu Oltchim, Oltean cu Jolidon, şi Diniş-Vîrtic cu FC Nurnberg

Citește și:
Dinamoviștii strâng rândurile pentru Mircea Lucescu: „Eu sper să nu fie adevărat”
Nationala
Dinamoviștii strâng rândurile pentru Mircea Lucescu: „Eu sper să nu fie adevărat”
Marian Huja revine în Superliga, dar nu la FCSB, ci la rivală! Clauză la vară de 250.000 de euro
Superliga
Marian Huja revine în Superliga, dar nu la FCSB, ci la rivală! Clauză la vară de 250.000 de euro
Transformarea fostului star de la Real Madrid » La 51 de ani e „Terminator”: „Asta te menține tânăr”
Campionate
Transformarea fostului star de la Real Madrid » La 51 de ani e „Terminator”: „Asta te menține tânăr”
Zeljko Kopic a confirmat oficial transferul dorit de Dinamo: „Da, e pe lista noastră” » În ce condiții s-ar putea face mutarea
Superliga
Zeljko Kopic a confirmat oficial transferul dorit de Dinamo: „Da, e pe lista noastră” » În ce condiții s-ar putea face mutarea
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Profit.ro
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (1)
gabrielaj
gabrielaj  •  10 Septembrie 2013, 15:03

succes fetelor noi credem in voi.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează