HANDBAL   •   

HANDBAL / ROMÂNIA-NORVEGIA 25-28

Au capitulat

 
de Marian Ursescu, Cristi Preda (Foto)   •   12 Iulie 2008
 

România a pierdut al doilea amical în faţa Norvegiei

După ce joi, la Cluj, România şi Norvegia au terminat nedecis, 24-24, aseară, la Bistriţa, "naţionala" lui Tadici şi Muşi a trebuit să se recunoască înfrîntă în faţa campioanei Europei, 25-28. Jocul româncelor, ca şi al norvegiencelor, a fost însă mult mai bun ca în prima zi, dar România a avut de suferit, mai ales, din cauza celor şase aruncări de la şapte metri ratate, împărţite simetric în cele două reprize.

26 de zile mai sînt pînă la Olimpiadă

Fără Gîlcă, Huţupan sau Neagu, jocul României a scîrţîit, acest lucru cunoscîndu-se mai ales pe semicerc, acolo unde Ivan şi Bîrsan nu se pot compara momentan, cu cel mai bun pivot din lume. Chiar şi aşa însă, Norvegia a avut mult de tras, "tricolorele" punîndu-le reale probleme. Reintrarea Katjei Nyberg, menajată în prima zi, s-a văzut în jocul nordicelor, antrenoarea Marit Breivik lăsînd-o însă pe dinafară pe cealaltă vedetă a formaţiei, Gro Hammerseng. Norvegia a condus din start, s-a distanţat imediat la 4 goluri, dar România a reuşit să egaleze la 14. În partea a doua, tot oaspetele au preluat iniţativa.

Gazdele au ţinut pasul pînă în minutul 48, la 22-22 norvegiencele desprinzîndu-se decisiv. Partida a treia, ultima, e programată azi, de la ora 17:00, la Cluj. "Azi trebuie să ne luăm revanşa şi să le batem", au declarat româncele.

Colege de grupă la JO din China, România şi Norvegia s-au întîlnit de şase ori pînă acum, în ultimii trei ani. Nordicele au învins în patru rînduri, iar de două ori s-a consemnat egalitatea.


Gîlcă operată

Cel mai bun pivot din lume, Ionela Gîlcă Stanca, a fost menajată aseră de antrenorii Muşi şi Tadici după ce s-a operat marţi la o măsea. "Am făcut infecţie şi a trebuit să mă operez de urgenţă. Eu m-am dus să pun o plombă, dar mi s-a descoperit infecţia. Bine că s-a întîmplat acum şi nu la Olimpiadă", a declarat Gîlcă. Pivotul României a jucat chiar şi aşa în primul meci de joi, ea avînd însă falca dreaptă vizibil umflată.


România    25
Senocico 7, Maier 5, Elisei 4, Lecuşanu 3, Meiroşu 2, Amariei 1, Nechita 1, Bîrsan 1, Brădeanu 1. Antrenor: Gheorghe Tadici

Norvegia    28
Herrem 7, Nyberg 5, Lunde 4, Riegelhuth 4, Lybekk 3, Aamodt 2, Breivang 1, Larsen 1, Nostvold 1. Antrenor: Marit Breivik

Ramona Maier a inscris aseara de cinci ori in poarta Norvegiei

 
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Inchirieri case, Vile
INCHIRIEZ Vino sa vezi! Casa: separat 4 camere la parter+2 bai si bucatarie sau 2 camere la etaj+1 baie si bucatarie. Conditii ca la apartament +curte 600 m.Zona linistita, Tatarani, 1 km de la ...
Prahova/Tatarani - pret 700,00 EUR
JEEP CHEROKEE 4X4 1998
STARE FOARTE BUNA
Caras Severin/Bocsa - pret 6.000,00 EUR
cursuri autocad, diplome avizate
Cursuri Autocad prin corespondenta sau la sediul nostru, diplome avizate, preturi minime, plata in rate. www.cursuriploiesti.ro. Tel. 0721 322256
Prahova/Ploiesti - pret 390,00 RON
PIERDUT CATELUSA NEAGRA - TALIE MARE
Pierdut caine - femela - raspunde la numele de PIPA. Descriere: negru, talie mare, 35kg, 1an si 3 luni, coada mai scurta, un deget in plus la ambele piciare din spate. Avea o zgarda rosie. ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
Vand joc wii:Racket sports party
Este intr-o stare perfecta.Compatibil cu Wii MotionPlus si cu Ubisoft motion-tracking camera.
Bucuresti/Bucuresti - pret 90,00 RON
Loading from
Click.ro
Mihaela Rădulescu şi-a scos SÂNII la TV, când o pot vedea şi copiii - FOTO
Vedeta a încercat să ridice audienţa celei de-a doua ediţii a emisiunii pe care o realizează la Realitatea TV.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V