Articol de GSP - Publicat duminica, 21 februarie 2010 00:00
Eliminată în minutul 39 pentru un fault la Ramona Maier, Cristina Vărzaru a vorbit despre înfrîngerea în faţa vîlcencelor de la Oltchim.
"Nu aş vrea să mă pronunţ în legătură cu faza eliminării, a fost fault, dar nu cred că de "roşu". În teren am simţit faza altfel. Dacă a fost de "roşu", îmi cer scuze Ramonei Maier, nu am avut intenţia de a o faulta.

Meciurile în Liga Campionilor se joacă cu un altfel de angajament, agresiv. Ne-am lovit de apărarea lor, una foarte bună, adversarele au fost precise la finalizare. Nu cred că mi-au pregătit mie un tratament special, jocul meu depinde de jocul colectiv.
Oltchim este mult mai aproape de calificare faţă de noi, urmează un program un pic mai greu pentru Oltchim, iar noi trebuie să jucăm bine şi ne vom califica", a spus Vărzaru la sportro.