HANDBAL   |   

CAMPIONATUL EUROPEAN

Danemarca a bătut Norvegia în ultima secundă!

 
de Marian Ursescu   |   26.01.2010   |    2 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Primăria sectorului 2 ridică maşinile parcate la marginea drumului pentru a curăţa carosabilul de zăpadă, după care le pune la loc Şoferii bucureşteni se pare că s-au declarat învinşi în meciul lor cu nămeţii. Chiar dacă pe arterele centrale se ...

Meciuri dramatice marţi la Campionatul European din Austria. Favoritele s-au impus pe linie, dar după mari emoţii. Danemarca şi Polonia au tremurat cel mai mult, dar la final satisfacţia a fost uriaşă.

DANEMARCA-NORVEGIA 24-23

În derbyul Nordului, Norvegia a chinuit groaznic Danemarca. A condus la pauză cu 15-11, apoi a păstrat diferenţa pînă în minutul 38, la 18-14. Campionii Europei şi-au revenit însă uşor-uşor, au egalat în minutul 56, 22-22, dar Tvedten a readus Norvegia în avantaj: 23-22. Tot Havard Tvedten avea însă să fie omul negru pentru echipa sa, ratînd cînd mai erau 30 de secunde o aruncare de la 7 metri. Danemarca a plecat pe atac, a scos o aruncare de la 7 metri, transformată de Anders Eggert, care a trimis mingea cu boltă peste portarul Steinar Ege.

POLONIA-CEHIA 35-34

Polonezii au trecut şi ei prin aceleaşi chinuri în faţa cehilor. Fără şanse la semifinale, cehii au jucat dezinvolt, fără teamă şi au fost aproape de încă un rezultat mare. Au condus la pauză cu 18-17, iar apoi pe finalul partidei au revenit uluitor de la 27-30. La 35-33 vicecampioana lumii din 2007, Polonia, s-a crezut învingătoare. Mai era doar un minut de joc. Cehii au marcat însă imediat şi polonezii au pierdut mingea. Noroc cu portarul Slawomir Szmal care a ieşit la intercepţie şi scorul a rămas 35-34.

În rest, favoritele s-au impus clar, dar semifinalistele nu se cunosc încă. Şase echipe visează la un loc în careul de aşi, cele mai mari şanse avîndu-le Polonia, iar cele mai mici Spania.

REZULTATE

GRUPA I

Islanda-Rusia 38-30 (19-10)

Croaţia-Austria 26-23 (11-10)

Norvegia-Danemarca 23-24 (15-11)

CLASAMENT

1. Croaţia 7p, 2. Islanda 6p, 3. Danemarca 6p, 4. Norvegia 4p, 5. Austria 1p, 6. Rusia 0p.

GRUPA II

Slovenia-Franţa 28-37 (18-17)

Germania-Spania 20-25 (9-14)

Polonia-Cehia 35-34 (18-19)

CLASAMENT

1. Franţa 7p, 2. Polonia 7p, 3. Spania 5p, 4. Slovenia 2p, 5. Cehia 2p, 6. Germania 1p.

 

PE ACEEAȘI TEMĂ:
La patru ani după primul titlu european cucerit pe teren propriu, danezii au recidivat aseară, la Belgrad, trecînd în finală de echipa ţării gazdă Danemarca a cîştigat aseară, la Belgrad, al doilea titlu european din istorie, învingînd în finală cu 21-19 "naţionala" Serbiei. 20.000 de spectatori ...
foreverdog
Comentarii:
27 Ianuarie 2010, 00:30  |  CITEAZA
Postat de CHILAVERT pe 27 Ianuarie 2010, 00:00
azi au iesit drepte........
am stat pe ace la danemarca...dar totul e bine cand se termina cu bine:D
ROMANIA in ce grupa este??!! :))
CHILAVERT
Comentarii:
27 Ianuarie 2010, 00:00  |  CITEAZA
azi au iesit drepte........
am stat pe ace la danemarca...dar totul e bine cand se termina cu bine:D
Număr de caractere rămase: 700
Loading from

UE alcătuieşte o „listă neagră” a ţărilor aflate în pericol de a călca pe urmele ... UE alcătuieşte o „listă neagră” a ţărilor aflate în pericol de a călca pe urmele ...
Uniunea Europeana a alcatuit o „lista neagra” a statelor din spatiul comunitar care trebuie sa adopte masuri de urgenta pentru a-si corecta evolutia economica, pentru a nu calca pe urmele [...]

Alte Stiri

Alte stiri din Handbal
"Galacticele" de la Oltchim sînt în proporţie de 80 la sută calificate în semifinalele Ligii Campionilor avînd în vedere victoriile la scor repurtate în primele două etape: 31-25 la Ljubljana, cu Krim, şi 30-21 cu Metz, la Rm. Vîlcea. Derbyul grupei se va disputa însă abia duminica viitoare, la ...
 
Campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea, şi-a trecut în cont aseară încă o victorie confortabilă în grupa a doua principală din Liga Campionilor. "Galacticele" au surclasat Metzul, campioana Franţei, scor 30-21, la capătul unei partide în care apărarea a fost arma numărul unu a româncelor. Vîlcea a ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
Consultanta PSI (Planuri evacuare/interventie)
MNG Safety oferia urmatoarele servicii PSI:  Intocmire Plan de interventie in caz de incendiu;  Intocmire Fisa obiectiv;  Intocmire Plan de evacuare. Documentele se intocmesc in baza ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 100,00 EUR
Vand garsoniera cf.1, Nerva Traian, bloc nou
Garsoniera cf I, decomandata, la 5 min de Mall Vitan, Piata Unirii, Piata Alba Iulia, tramvai si statie autobuz langa bloc, statie metrou Timpuri Noi la 5 min, are 1 balcon de unde aveti parte de o ...
Bucuresti/Bucuresti, Sector 3 - pret 56.000,00 EUR
Constructii civile case A-Z, termosisteme
Construim case, vile, hale saualte lucrari din zidarie+structura beton sau metalica, termosisteme cu schela proprie, amenajari interioare, instalatii termice, sanitare, electrice.Asiguram si ...
Iasi/Iasi - pret 111,00 RON
vand iapa
vand iapa de 6 ani gestanta de 6 luni rasa metis foarte frumoasa si grasa ideala pentru calarit muncile agricole si padure.acte si vaccinuri la zi sanatoasa.culoare rosie.
Cluj/Dej - pret 1.200,00 EUR
Spatiu comercial in Sighisoara
De vinzare spatiu comercial 100 mp toate utilitatile , zona centrala la E60. rel tel 0762284357
Mures/Sighisoara - pret 80.000,00 EUR
Click.ro
Scandal jenant la TV, ziua în amiaza mare! Acuzaţii prostituţie, urlete, înjurături: «Zdreanţă penală, f***-ţi morţii mă-tii!»
Război total între Pamela de România şi cântăreţul Marius Baldovin. Acesta a acuzat-o pe blondină că ar fi făcut prostituţie în Spania, însă Simona Traşcă spune că n-a fost niciodată în ţara amintită.
Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Pentru Alex Codruţ Bălaşa, România pare să fie ţara ţepelor. L-a "trădat" deopotrivă în afaceri şi dragoste. Atât de tare, încât tânărul de 25 de ani a plecat în Marea Britanie, unde a făcut vâlvă recent cu un anunţ în care şi-a scos la vânzare pe [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara voastră, şi în numeroase alte ţări europene. Ne vine greu să credem că nu simţiti abuzurile făcute [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

Cinci muzicieni din Coreea de Nord au cântat la acordeoane piesa trupei A-ha, "Take on Me", clipul postat pe Youtube fiind văzut de peste un milion [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V