SPORTURI  »  HANDBAL  »  OLTCHIM ÎN SEMIFINALE

De ce Larvik şi nu Gyor? » Oltchim a încercat să îşi evite, fără succes, adversara din semifinale

Katarina Bulatovici e asul pe care mizează vîlcenii în dubla cu Gyor. Muntenegreanca e golgeterul echipei cu 79 de goluri marcate
Katarina Bulatovici e asul pe care mizează vîlcenii în dubla cu Gyor. Muntenegreanca e golgeterul echipei cu 79 de goluri marcate

Articol de - Publicat marti, 19 martie 2013 00:00 / Actualizat luni, 18 martie 2013 21:50

De ce Oltchim a vrut să evite Gyorul în semifinale şi de ce ar fi fost mai bine să întîlnească Larvik, formaţia cu 8 campioane olimpice în lot?

Un singur gol a lipsit Oltchimului în meciul de duminică seara, cu Krim, pentru a cîştiga grupa principală. Calificate în semifinale, Oltchim şi Krim s-au bătut doar pentru primul loc, balanţa înclinînd cînd într-o parte, cînd în alta.

S-a terminat 23-20 pentru Vîlcea, iar slovenele s-au bucurat la final ca şi cum ele ar fi învins. Îşi îndepliniseră însă obiectivul, acela de a cîştiga grupa şi de a evita în semifinale Gyor.

De ce se sperie toţi de Gyor?
1. Campioana Ungariei a stabilit în actualul sezon un record greu de egalat. A cîştigat toate cele 12 partide jucate, în condiţiile în care a întîlnit echipe cu nume gen Krim, Buducnost sau Larvik. Cu slovenele, maghiarele au cîştigat lejer ambele întîlniri, 31-20 la Ljubljana şi 29-22 la Gyor.

2. Gyor e echipa cu cea mai bună stabilitate financiară. Are un buget de 4 milioane de euro, fiind susţinută de concernul auto Audi, fabricantul german de autovehicule care are o fabrică şi în Gyor.

3. Campioana Ungariei este una dintre cele mai influente formaţii din Europa. Numeri pe degetele de la o singură mînă situaţiile în care Gyor a fost dezavantajată de arbitri. Pînă sezonul trecut, şeful arbitrilor la EHF a fost ungurul Sandor Andorka. Acum, macedoneanul Dragan Nacevski a preluat şefia arbitrilor în federaţia europeană, dar Andorka a rămas vicepreşedintele comisiei.

4. Gyor are o echipă demnă de luat în seamă în care evoluează Katrine Lunde Haraldsen, cel mai bun portar din lume, Heidi Loke, cel mai bun pivot din lume, Anita Gorbicz, cel mai bun centru din handbalul mondial, dar şi alte nume de rezonanţă în handbalul mondial, precum Edurada Amorim, Jovanka Radicevici sau Andrea Lekici.

5. Cîştigătoarea grupei joacă meciul retur din semifinale pe teren propriu, un mare avantaj în sporturile de echipă .

Gyor nu a schimbat decît antrenorul!
Anul trecut, Oltchim a fost eliminată de Gyor, tot în semifinale. Unguroaicele au în proporţie de 90 la sută aceeaşi echipă.

Faţă de echipa de start, de anul trecut, formaţia cu care Gyor a jucat finala Ligii Campionilor, campioana Ungariei a schimbat o singură jucătoare: extrema stîngă. În locul Orsolyei Verten, plecată la Ferencvaros, a apărut Szepesi. În rest, maghiarele se bazează pe acelaşi nucleu cu Gorbicz, Amorim, Loke, Lekici sau Radicevici.

Cea mai importantă mutare a fost făcută însă pe banca tehnică. Anul trecut Gyor era antrenată de norvegianul Karl Erik Bohn. Din vară a venit însă spaniolul Martin Ambros, fostul tehnician de la Itxako. Echipa joacă formidabil de la venirea ibericului, iar cei de la Gyor sînt foarte mulţumiţi.

Vîlcea are patru "titulare" noi
Oltchim e schimbată însă mult faţă de sezonul trecut. Cu alt portar, altă linie de nouă metri, s-ar putea spune despre campioana României că a echilibrat mult balanţa. Acum pe teren apar Bulatovici, Ungureanu, Barbosa, Pineau, chiar şi Jovanovici, cea care a ratat semifinala din sezonul trecut, din cauza accidentării la gleznă.

Şi pe banca tehnică Vîlcea a mutat. Mizează acum pe danezul Jakob Vestergaard, cel care are atuul cîştigării a două trofee în Liga Campionilor. Evoluţiile echipei din ultimul timp par să-i dea dreptate lui Vestergaard, care a declarat că a pregătit formaţia pentru a prinde vîrful de formă în semifinale. Adică la meciul cu Gyor!

4-3 e scorul disputelor dintre Oltchim şi Gyor în Liga Campionilor. Un meci s-a terminat egal. Gyor nu a cîştigat niciodată la Vîlcea

Echipa Gyorului în 2012
Haraldsen - Verten, Amorim, Loke, Gorbicz, Lekici, Radicevici
Rezerve pe care se bazau: Palinger (portar), Gros (inter dreapta), Kovacsics (centru), Agnes Hornyak (inter stînga)

Echipa Gyorului în 2013
Haraldsen - Szepesi, Amorim, Loke, Gorbicz, Lekici, Radicevici
Rezerve pe care se pot baza: Herr (portar), Kovacsics (centru), Redei-Soos (inter dreapta), Orban (extremă dreapta), Tervel (extremă stînga)

Echipa Oltchimului în 2012
Dinu - Elisei, Brădeanu, Manea, Ozel, Vizitiu, Nechita
Rezerve pe care se bazau: Tolnai (portar), Curea (extremă stînga), Meiroşu (inter stînga), Vetkova (pivot), Managarova (extremă dreapta), Farcău (extremă stînga)

Echipa Oltchimului în 2013
Ungureanu - Farcău, Barbosa, Manea, Brădeanu, Bulatovici, Managarova
Rezerve pe care se pot baza: Navarro (portar), Curea (extremă stînga), Meiroşu (inter stînga), Managarova (extremă dreapta), Jovanovici (inter stînga), Pineau (centru).

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (17)
gabrielaj
gabrielaj  •  20 Martie 2013, 01:29

HAI OLTCHIMUUUUUUUUUUUUUU HAI OLTCHIMUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU VAFANCULO GYOR-DIHOR!!!

gabrielaj
gabrielaj  •  20 Martie 2013, 01:23

deci tre a castigam ce satisfactie sa vad ungurii ca iau bataie mai mare bucurie nici ca se poate.trazneasca-le istenu de gyoroice.hai oltchimuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!

davidvila
davidvila  •  19 Martie 2013, 18:12

Ce tie si cu militieni astia ,de aceea nu joaca ei nimic in europa .pt ei meciul e dinainte pierdut :LA NAIBA PE EI PE MAMA LOR :i batem la fotbal si dupa la handbal .hai ROMANIA

Vezi toate comentariile (17)
Comentează