HANDBAL   |   

HANDBAL / LIGA CAMPIONILOR FC NURNBERG-OLTCHIM RÎMNICU VÎLCEA (19:30, SPORT.RO)

De la capat

 
de Luminiţa Paul   |   08.02.2008   |    19 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Primăria sectorului 2 ridică maşinile parcate la marginea drumului pentru a curăţa carosabilul de zăpadă, după care le pune la loc Şoferii bucureşteni se pare că s-au declarat învinşi în meciul lor cu nămeţii. Chiar dacă pe arterele centrale se ...

Oltchim debutează azi în a doua fază a Ligii Campionilor, împotriva celor de la FC Nurnberg

Şase victorii din şase meciuri. Bilanţ incredibil pentru Oltchim după prima parte a competiţiei care adună cele mai bune formaţii ale continentului european. Dar de azi, punctele acumulate nu mai contează, se porneşte de la zero în grupa 1, unde alături de Oltchim se mai găsesc Lada Togliati din Rusia, Gyor din Ungaria şi FC Nurnberg din Germania.

Cu FC Nurnberg, elevele lui Tadici pot deschide drumul spre semifinale. "Este unul dintre cele mai importante meciuri din suita de şase, care urmează. Acum, fiecare punct contează, şi mai ales dacă e vorba de cele din deplasare", a spus tehnicianul Oltchimului. Tadici a subliniat că accidentările i-au dat bătăi de cap şi că fetele sînt foarte concentrate pentru că jucătoarele de Nurnberg au crescut la capitolul joc foarte mult faţă de 2007, cînd campioana României s-a impus în faţa elevelor lui Herbert Muller în "optimile" Cupei Cupelor. "Au mai multă încredere, după ce au reuşit să învingă de două ori pe Krim Ljubljana şi să facă egal cu Zvezda", a adăugat Gheorghe Tadici. Jucătoarele de la Oltchim abordează cu multă precauţie meciul de azi. "Va fi, fără îndoială, un meci extrem de dificil şi de disputat. Avem mare nevoie de cele două puncte puse în joc, dar nu ne va fi uşor. Eu cred că avem cincizeci la sută şanse să ne impunem", a spus Valeria Beşe.

Următorul meci pentru "galactice" se va disputa pe 15 februarie, la Vîlcea, cu rusoaicele de la Lada Togliati.

Valeria Beşe s-a luptat din greu cu apărarea nemţoaicelor în meciul din 2007 din Cupa Cupelor Foto: Gabriela Arsenie

"Important este să cîştigăm. Trebuie să le anihilăm punctele forte şi noi să ne facem jocul pe care-l ştim"
Gheorghe Tadici
"De acum încolo adversarele sînt şi mai puternice. E prematur să vorbim despre finală şi chiar despre semifinală. Luăm lucrurile treptat, toate punctele sînt importante. Ne vom bate pînă la capăt "
Valeria Beşe

Program Oltchim

Azi FC Nurnberg-Oltchim
15 februarie Oltchim-Lada Togliati
24 februarie Gyor-Oltchim
1/2 martie Lada Togliati-Oltchim
7 martie Oltchim-Nurnberg
24 martie Oltchim-Gyor
PE ACEEAȘI TEMĂ:
Fostul antrenor al campioanei României reproşează oficialilor de la Vîlcea că au trimis arbitri ca echipa lui să piardă meciul de campionat cu Dunărea Brăila. HC Zalău a pierdut, miercuri seara, meciul de campionat cu Dunărea Brăila, 24-25, din etapa a 13-a a Ligii Naţionale. Tehnicianul gazdelor, ...
tarca
Comentarii:
09 Februarie 2008, 14:05  |  CITEAZA
recunosc, sunt cea mai mare stoarfa a handbalului romanesc !!
valcea
Comentarii:
09 Februarie 2008, 14:05  |  CITEAZA
si aici au inceput javrele de brasoveni sa-si dea cu parerea despre Oltchim !! mars la tarca voastra, javre nemernice !!
tadici
Comentarii:
08 Februarie 2008, 21:19  |  CITEAZA
nui adevarat ca am petrcut toata noaptea cu maerosu,fata asta nici tzatze n-are,am vrut cu bese dar al cel mic nu prea a vrut
roach
Comentarii:
08 Februarie 2008, 21:17  |  CITEAZA
Rezultatul e OK, desi se putea mai bine.... (Banal).
1. Sa vedem cine o sa reuseasca sa castige in Germania.
2. Cu 7 pct (3 victorii acasa) se poate obtine calificarea.
Cat despre comentariile "specialistilor" de pe-aici... Vai de capul lor. Obiectivele nu sunt deloc in pericol. Campionatul e ca si castigat, din pacate pt. brasoveni, o victorie acasa la un gol e egala cu ZERO. Cat despre CL, obiectivul e, din cate stiu eu, semifinala (eventual finala). Deci, se poate.
caty
Comentarii:
08 Februarie 2008, 21:12  |  CITEAZA
inca 1 sec...si luam 3 mil la pariuri :(((((((
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Handbal
"Galacticele" de la Oltchim sînt în proporţie de 80 la sută calificate în semifinalele Ligii Campionilor avînd în vedere victoriile la scor repurtate în primele două etape: 31-25 la Ljubljana, cu Krim, şi 30-21 cu Metz, la Rm. Vîlcea. Derbyul grupei se va disputa însă abia duminica viitoare, la ...
 
Campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea, şi-a trecut în cont aseară încă o victorie confortabilă în grupa a doua principală din Liga Campionilor. "Galacticele" au surclasat Metzul, campioana Franţei, scor 30-21, la capătul unei partide în care apărarea a fost arma numărul unu a româncelor. Vîlcea a ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
3 camera vasile lascar
3 camere ultralux, amenajate si mobilate modern. La etajul 5 din 5, la iesirea din stefan cel mare. Merit vazut. Metroul la 5 min.
Bucuresti/Bucuresti - pret 400,00 EUR
vand chiosc termopan
vand chiosc termopan, dimensiuni 3m lungime, 1, 77m latime si 2, 20m inaltime..are geam pentru servire, usa opaca..
Satu Mare/Negresti Oas - pret 1.000,00 EUR
Vand utilaje restaurant
Vand Hota profesionala 3 m lungime + motor+tubulatura, Malaxor 5kg, Masa lucru rece, Masa calda, Frigidere, Frigidere pt ingrediente pizza, Feliatoare, Friteusa profesionala, Chiuveta cu picurator si ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Schimb display geam iphone 4 spart iPhone 4 Schimb Capac spate
Service GSM Autorizat Profesional / 0786.626.937 mihai - Reparatii si Decodari Telefoane Mobile - Constatarea GRATUITA - Aproape orice Reparatie pe loc, in cazuri mai Dificile Maxim 24 ...
Bucuresti/Sector1 - pret 12,00 RON
Vand pui Ciobanesc de Berna
Vand pui Ciobanec de Berna! Disponibili 3 masculi si 5 femele, puii au carnet de sanatate, primul vaccin si sunt deparazitati.
Bihor/Tulca - pret 250,00 EUR
Click.ro
Scandal jenant la TV, ziua în amiaza mare! Acuzaţii prostituţie, urlete, înjurături: «Zdreanţă penală, f***-ţi morţii mă-tii!»
Război total între Pamela de România şi cântăreţul Marius Baldovin. Acesta a acuzat-o pe blondină că ar fi făcut prostituţie în Spania, însă Simona Traşcă spune că n-a fost niciodată în ţara amintită.
Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Pentru Alex Codruţ Bălaşa, România pare să fie ţara ţepelor. L-a "trădat" deopotrivă în afaceri şi dragoste. Atât de tare, încât tânărul de 25 de ani a plecat în Marea Britanie, unde a făcut vâlvă recent cu un anunţ în care şi-a scos la vânzare pe [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara voastră, şi în numeroase alte ţări europene. Ne vine greu să credem că nu simţiti abuzurile făcute [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

Cinci muzicieni din Coreea de Nord au cântat la acordeoane piesa trupei A-ha, "Take on Me", clipul postat pe Youtube fiind văzut de peste un milion [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V