SPORTURI  »  HANDBAL  »  PRELIMINARIILE LC /

FOTO Magnific! » U Jolidon a cîştigat turneul de calificare de la Cluj şi merge în grupele Ligii Campionilor

Articol de GSP - Publicat duminica, 23 septembrie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 23 septembrie 2012 21:38

"U" Jolidon se alătură Oltchimului în grupele Ligii Campionilor după ce a cîştigat finala turneului de calificare de la Cluj, 23-22 cu Rostov Don

Prestaţia de sîmbătă a vicecampioanelor României nu oferea mari speranţe într-un succes în finala turneului de calificare în grupele Champions League. "Dacă jucaţi cum aţi făcut-o cu turcoaicele, nu avem nici o şansă" a fost mesajul lui Gheorghe Covaciu înaintea confruntării cu Rostov Don.

Clujencele au început ezitant duelul cu rusoaicele. S-au speriat de apărarea sovietică, dusă uneori dincolo de limita sportivităţii. Publicul le-a trezit însă la viaţă pe "studente", care au egalat la 6 la jumătatea primei reprize. Elevele lui Covaciu s-au apărat eroic pe propriul semicerc, defensiva fiind aproape perfectă. Şi cînd apărarea merge, atacul prinde şi el curaj. Carmen Cartaş a marcat din aproape orice poziţie, iar Florina Chintoan a făcut minuni pe linia de 6 metri, în menghina formată de masivele apărătoare de la Rostov. Efortul fetelor s-a contabilizat pe tabelă, 13-11, la finalul primei reprize.

Cît suspans!
De la cabine, vicecampioanele României au ieşit relaxate. Senocico şi compania nu au înscris timp de 7 minute şi oaspetele au preluat conducerea, 13-14. Fanii clujeni nu au încetat să cînte, iar încurajările lor le-au împins de la spate pe favorite. Senocico a început să calibreze bine, Dincă a fost mult mai exactă pe contraatac, iar victoria era tot mai aproape. Finalul s-a jucat într-un suspans de nedescris. Mai erau 40 de secunde, conduceam cu un gol şi aveam atacul. Am pierdut însă mingea şi trebuia să rezistăm. Fuga în apărare. 20 de secunde, 10, 5, mingea intră în poartă, dar se fluieră paşi. Se termină 23-22! Ne-am calificat în grupele Ligii Campionilor, unde, pentru prima dată în istorie, România va avea două echipe!

"Încă nu realizăm că ne-am calificat. Este o mîndrie pentru fete, pentru oraş această calificare în Liga Campionilor"
Gheorghe Covaciu, antrenor "U" Jolidon

"A fost aşa cum ne-am aşteptat, un meci foarte greu. Am întîlnit o echipă foarte dură, cu jucătoare puternice. Ne bucurăm că, în sfîrşit, Clujul are echipă în Liga Campionilor"
Mihaela Tivadar, jucătoare "U" Jolidon

"Am crezut în noi pînă la capăt şi am dovedit că sîntem o echipă unită. Calificarea e a noastră şi a publicului, care a fost extraordinar"
Clara Vădineanu, jucătoare "U" Jolidon

"U" Jolidon 23 (13)
Cartaş 9, Senocico 5, Dincă 4, Chintoan 3, Tivadar 1, Vădineanu 1
Rostov Don 22 (11)
Iarţeva 7, Bobrovnikova 4, Şimkute 4, Slivinskaia 3, Lavreniuk 1, Svitanko 1, Ţvirinko 1, Djokici 1

Să vină Gyorul!
Jolidon Cluj are o grupă infernală în grupele Ligii Campionilor. Româncele vor juca în grupa B alături de finalista Ligii, Gyor, de campioana Sloveniei, Krim Ljubljana, şi de campioana Croaţiei, Podravka Koprivnica. Jolidon va debuta la Ljubljana, pe 14 octombrie, cu Krim, iar primul meci pe teren propriu îl va juca pe 20 sau 21 octombrie, chiar împotriva favoritei grupei, campioana Ungariei.

"Poate trecem de grupe"
Extrem de entuziasmate la finalul meciului cu Rostov Don, jucătoarele de la "U" Jolidon au de gînd să producă surpriza în grupele Ligii Campionilor. "Am dovedit că merităm să fim în Liga Campionilor. Am ajuns în grupe, de ce să nu ne gîndim acum că putem trece mai departe!?", a spus Nicoleta Dincă. "E o calificare istorică. Nu am avut timp să ne gîndim la grupe, dar o vom face de acum încolo", a completat Clara Vădineanu.

Citește și:
FCSB, la CCR » Înfățișarea care poate „dinamita” procesul prejudiciului de 37 milioane €: „Am putea redeschide speța anulării mărcii!”
Superliga
FCSB, la CCR » Înfățișarea care poate „dinamita” procesul prejudiciului de 37 milioane €: „Am putea redeschide speța anulării mărcii!”
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Stiri extrasport
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Reacția lui Gigi Becali, când a auzit că Ciubotaru vrea la FCSB: „Ei vor decide!”
Superliga
Reacția lui Gigi Becali, când a auzit că Ciubotaru vrea la FCSB: „Ei vor decide!”
„Mama a tras în 1990 un loz în plic și a câștigat o excursie la Campionatul Mondial din Italia” » Actorul Cătălin Babliuc, interviu sincer: „Am fost campion internațional la consum de alcool”
Special
„Mama a tras în 1990 un loz în plic și a câștigat o excursie la Campionatul Mondial din Italia” » Actorul Cătălin Babliuc, interviu sincer: „Am fost campion internațional la consum de alcool”
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Profit.ro
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (23)
barnabas
barnabas  •  24 Septembrie 2012, 23:08
Postat de mirel1010 pe 24 Septembrie 2012, 22:42

Un anume ins,Ursescu, intreba retoric ,ironic si rautacios acum cateva zile de revenirea Cristinei. A primit replica doua zile mai tarziu,dar nu a mai putut emite nimic.Este modul lor de a stabili prioritatile din sport,sufocandu-ne cu un fotbal intern absolut inexistent si creat prin vorbe,renuntand deliberat la adevaratele valori,la adevaratele performante si ,nu in ultimul rand,la adevaratul SPECTACOL.

imi permit in numele intregii suflari "U"-iste sa iti multumesc pentru gandurile deosebite expuse aici Mirel !

mirel1010
mirel1010  •  24 Septembrie 2012, 22:42

Un anume ins,Ursescu, intreba retoric ,ironic si rautacios acum cateva zile de revenirea Cristinei. A primit replica doua zile mai tarziu,dar nu a mai putut emite nimic.Este modul lor de a stabili prioritatile din sport,sufocandu-ne cu un fotbal intern absolut inexistent si creat prin vorbe,renuntand deliberat la adevaratele valori,la adevaratele performante si ,nu in ultimul rand,la adevaratul SPECTACOL.

mirel1010
mirel1010  •  24 Septembrie 2012, 22:40

CRISTINA NEAGU ne-a oferit zilele trecute o veste ce ne-a umplut sufletele de bucurie,intr-un interviu emotionant,lucid si echilibrat,plin de sinceritate si cuvinte foarte bine alese.O reala placere sa vezi cu cata maturitate priveste lucrurile si abordeaza punctual fiecare intrebare,fara eschive si ,,driblinguri'' inutile.Ce este stupefiant insa, si descalificant in acelasi timp,este atitudinea celor de la Gazeta,care ignora cu brutalitate o asemenea stire de prim plan

Vezi toate comentariile (23)
Comentează