SPORTURI  »  HANDBAL  »  GF WORLD CUP

Încălzire pentru Brazilia » România debutează azi la cel mai puternic amical din lume

Articol de - Publicat marti, 20 septembrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 19 septembrie 2011 21:18

România participă de azi, în Danemarca, la cel mai puternic turneu amical din lume, GF World Cup. "Tricolorele" au cîştigat ultimele două ediţii


"Naţionala" României nu a lipsit niciodată de la GF World Cup, cel mai puternic turneu amical din lume care se desfăşoară an de an în Danemarca, la Aarhus. Din 2005, cînd a avut loc prima ediţie, "tricolorele" au fost an de an prezente, fiind una dintre reprezentativele de top, conform Federaţiei Daneze de Handbal, care face şi invitaţiile.

Din cele şase ediţii de pînă acum, România a urcat de trei ori pe podium, cîştigînd în două rînduri trofeul, chiar la ultimele două participări. De altfel, trofeul GF World Cup şi l-au împărţit doar trei naţiuni: Norvegia (2005 şi 2008), Rusia (2006 şi 2007), România (2009, 2010).

La ediţia din 2011, România face parte din grupa 1 alături de campioana olimpică, Norvegia, de Franţa şi de Germania. "E o grupă grea, toate echipele sînt puternice. Mergem să jucăm cel mai bun handbal, deşi sîntem încă la începutul pregătirilor, fetele vin după perioadele de pregătire fizică", a declarat antrenorul Radu Voina. Selecţionerul nu le va avea în Danemarca pe Cristina Neagu, aflată în recuperare după operaţia la umăr, pe Cristina Vărzaru, căpitanul echipei, revenită de puţin timp după o accidentare mai veche, dar nici pe Paula Ungureanu, care este însărcinată.

"România are un colectiv înfricoşător de puternic, în ambele faze. Rămîne de văzut cum vor juca fără Cristina Neagu, deşi au jucătoare care să o înlocuiască, de exemplu Brădeanu. Personal, vreau să o văd jucînd pe Melinda Geiger, o stîngace cu o aruncare fabuloasă", a declarat Jan Pytlick, antrenorul "naţionalei" Danemarcei, cel care a cîştigat aurul olimpic cu echipa sa în 2000 şi 2004.

Debut contra Franţei
România începe jocurile la Cupa Mondială cu Franţa, echipa pe care o va avea adversar şi în grupe, în Brazilia, la Campionatul Mondial. "Franţa de obicei începe greu turneele finale şi le termină pe podium. Vreau să cîştigăm contra Franţei pentru a avea un atu moral şi la Mondiale", a declarat Radu Voina. Franţa, echipa antrenată de magicianul Olivier Krumbholz, e vicecampioana lumii, locul 2 la CM 2009, iar la Euro 2010, în Danemarca, a terminat pe 5.

Grupele GF World Cup 2011

Grupa 1
Norvegia
ROMÂNIA
Franţa
Germania

Grupa 2
Danemarca
Suedia
Rusia
Spania

Programul României
azi, ora 15:00 România-Franţa
miercuri, ora 15:00 Germania-România
joi, ora 19:00 România-Norvegia
* toate partidele vor fi transmise în direct de Dolce Sport

Echipa României
Tereza Pîslaru, Talida Tolnai - portari, Adriana Nechita, Ramona Farcău, Valentina Elisei, Iulia Curea, Oana Manea, Ionela Stanca, Florina Chintoan, Aurelia Brădeanu, Carmen Amariei, Adina Fiera, Amalia Busuioceanu, Melinda Geiger, Oana Chirilă

România la GF World Cup
2005 locul 4
2006 locul 2
2007 locul 5
2008 locul 8
2009 locul 1
2010 locul 1

25.000 de euro primeşte cîştigătoarea turneului, locul 2 e recompensat cu 15.000 de euro, iar locul 3 cu 5.000 de euro

Citește și:

Incident major la Hamburg! A încercat să atace fanii cu un topor și a fost împușcat de Poliție, înainte de Polonia - Olanda. Atenție, imagini șocante!
Euro 2024
Incident major la Hamburg! A încercat să atace fanii cu un topor și a fost împușcat de Poliție, înainte de Polonia - Olanda. Atenție, imagini șocante!
A scris istorie în Polonia - Olanda » Nu se mai întâmplase de 60 de ani la EURO
Euro 2024
A scris istorie în Polonia - Olanda » Nu se mai întâmplase de 60 de ani la EURO
Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”
Diverse
Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

„Îmi fac testamentul!” » Cornel Dinu, izbucnire teribilă, după o decizie pe care o numește „TÂLHĂRIE”: „M-au nenorocit minciuna și nedreptatea”


Comentarii (3)
dorindeva
dorindeva  •  20 Septembrie 2011, 18:08

@roland07 ://tvronline.com/dolce-sport/ miercuri ora 15:oo Romania- Germania, joi ora 19:oo Romania - Norvegia iar Dolce 2 transmite meciurile din cealalta grupa.

roland07
roland07  •  20 Septembrie 2011, 12:10

nu stie cineva un site unde se da live??

angeladeva
angeladeva  •  20 Septembrie 2011, 09:04

Multa bafta si sa va intoarceti sanatoase acasa ca aveti un an competitional international foarte greu cu Campionat Mondial, cu Champions League şi cireasa de pe tort JO de la Londra 2012. HAI ROMANIA !!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează