SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR / ITXAKO - OLTCHIM 22-25

La venganza! » Oltchim şi-a luat revanşa în faţa lui Itxako, 25-22 în Spania

Patricia Vizitiu
Patricia Vizitiu

Articol de - Publicat sambata, 15 octombrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 15 octombrie 2011 21:57

Oltchim s-a răzbunat pentru înfrîngerile din sezonul trecut. Finalista Ligii Campionilor a fost îngenuncheată de o echipă care a jucat senzaţional în partea a doua

"Galacticele" de la Oltchim s-au întors pe teren. Campioana României a făcut un meci senzaţional aseară, în Spania, contra finalistei Ligii Campionilor din 2011, Itxako Estella.

Vîlcencele nu au uitat că ibericele au fost cele care le-au pus piedică sezonul trecut, învingîndu-le atît în Spania, cît şi la Rm. Vîlcea! S-a văzut asta prin ambiţia şi dăruirea pe care le-au arătat pe teren.

Început ezitant
Oltchim a tremurat parcă în primele minute. Vîlcencele au făcut multe greşeli şi au oferit multe mingi adversarelor, în atac. Itxako a condus cu 7-3 (minutul 15) şi 11-7 (minutul 23), dar româncele au recuperat uşor, dar sigur, handicapul. La pauză, ibericele mai aveau doar două lungimi avans: 12-10!

Antrenorul Radu Voina a făcut mutări de şahist la pauză. Le-a trimis pe teren pe Nechita şi pe Curea, dar şi pe Vizitiu, care ieri îşi sărbătorea ziua de naştere. În apărare, a mizat pe rusoaica Vetkova, pe experienţa Aureliei Brădeanu şi pe explozia Marijei Jovanovici. Ozel s-a lipit de portugheza Barbosa, principalul pericol al spaniolelor.

Minute de vis
În aceste condiţii, Itxako a părut o echipă oarecare, nu una care a pierdut trofeul Ligii Campionilor, sezonul trecut, la un singur gol! Vizitiu a exasperat-o pe Navarro cu bombele ei, iar Nechita a fost ca un adevărat spiriduş pe semicerc. Pe pivot Oana Manea a creat culoare pentru coechipiere şi a marcat de fiecare dată cînd nu a mai simţit adversara în spate. Vîlcea a egalat în minutul 40, 15-15, pentru ca din minutul 47 să treacă în avantaj: 19-18. Finalul a fost unul liniştit. Oltchim s-a dus la trei şi chiar patru goluri avantaj, terminînd cu braţele ridicate un meci în care "galacticele" au strălucit ca în sezonul 2009-2010, la capătul căruia jucau finala Ligii Campionilor.

Celălalt meci al grupei, Buxtehuder - Dinamo Volgograd, se va disputa mîine.

Pentru Oltchim urmează meciul din Rusia, cu Dinamo Volgograd, pe 30 octombrie.

Iată desfăşurarea liveTEXT a partidei:

Min. 60 - Fluier final! Oltchim cîştigă, scor 25-22
Min. 60 - Jovanovici încearcă o execuţie pretenţioasă, dar trimite peste poartă
Min. 60 - Ozel comite paşi, dar Ada Nechita interceptează
Min. 60 - 22-25, Carmen Martin înscrie de la 7 m
Min. 59 - Vetkova este eliminată 2 minute, Itxako are 7 m. În poartă intră Knezovici
Min. 59 - 21-25, Jovanovici înscrie
Min. 58 - 21-24, Macarena Aguilar înscrie
Min. 57 - 20-24, Oana Manea pivotează şi marchează
Min. 56 - Ozel şi Curea ratează singure cu portarul advers
Min. 56 - Tolnai este invincibilă în poarta Oltchimului
Min. 55 - 20-23, Ada Nechita se revanşează pentru ratarea precedentă şi înscrie
Min. 54 - Ada Nechita ratează singură cu portarul advers
Min. 54 - 20-22, Barbosa înscrie pe contraatac
Min. 54 - Itxako ratează un nou atac
Min. 53 - Oltchim ratează atacul, Ozel comiţînd paşi
Min. 51 - Pena aruncă pe lîngă poartă
Min. 51 - 19-22, Ozel trimite o pasă pe la spate pentru Manea, care înscrie
Min. 51 - Spaniolele comit fault în atac
Min. 50 - Tolnai apără în poziţie de unu la unu, dar Oltchim ratează contraatacul
Min. 50 - Itxako se află în atac, însă Oltchim se apără bine
Min. 49 - 19-21, Tolnai apără, Ozel înscrie
Min. 48 - 19-20, Vizitiu marchează
Min. 48 - 19-19, Nerea pena egalează
Min. 47 - 18-19, Nechita marchează, iar Oltchim conduce pentru prima oară în acest meci
Min. 46 - Macarena trimite peste poarta lui Tolnai
Min. 46 - 18-18, Vizitiu înscrie cu o aruncare de la şold
Min. 45 - Bară Itxako, aruncarea lui Meiroşu este blocată
Min. 45 - Tolnai apără, dar Itxako rămîne în atac
Min. 44 - Aruncarea lui Ozel este blocată
Min. 44 - 18-17, Carmen Martin înscrie de la 7 m
Min. 43 - 7 m pentru Itxako şi eliminare 2 minute pentru Brădeanu. În poarta Oltchimului intră Knezovici
Min. 43 - 17-17, Oana Manea marchează
Min. 42 - 17-16, Martin înscrie de la 7 m
Min. 42 - Ibericele obţin o aruncare de la 7 m
Min. 41 - 16-16, Oana Manea egalează
Min. 41 - 16-15, Barbosa înscrie de la distanţă
Min. 40 - 15-15, Nechita marchează din extremă
Min. 40 - Tolnai apără din nou
Min. 39 - 15-14, Oana Manea înscrie şi obţine şi o eliminare în tabăra adversă. Patricia Pinedo este cea sancţionată
Min. 38 - 15-13, Macarena înscrie
Min. 38 - Tolnai apără, dar se dictează 9 m
Min. 37 - 14-13, Curea marchează de la 7 m
Min. 37 - Tolnai apără, Vizitiu obţine 7 m
Min. 36 - 14-12, Vizitiu înscrie
Min. 35 - Oana Manea este eliminată două minute pentru o tamponare la Macarena
Min. 34 - 14-11, Ozel înscrie
Min. 34 - Meiroşu aruncă pe lîngă poartă. Româncele erau aproape de a fi ameninţate cu joc pasiv
Min. 33 - 14-10, Pinedo înscrie
Min. 32 - Oana Chirilă aruncă pe lîngă poartă
Min. 32 - 13-10, Itxako înscrie după ce Jovanovici pierde mingea
Min. 31 - Oltchim ratează primul atac
Min. 31 - A început repriza secundă

Min. 30 - Pauză! 12-10 pentru Itxako după prima repriză
Min. 30 - Chirilă aruncă de la 9 m în ultima secundă, portarul lui Itxako apără
Min. 30 - Ozel aruncă, mingea trece peste
Min. 29 - 12-10, Martin înscrie
Min. 29 - Ozel scapă mingea în picior
Min. 28 - Meiroşu se înalţă şi aruncă, dar mingea iese în corner din blocaj
Min. 28 - Managarova greşeşte pasa, dar Meiroşu obţine o forţare, apărîndu-se inteligent
Min. 27 - Bară Itxako, Oltchim porneşte un nou atac
Min. 26 - 11-10, Itxako trimite in nou în bară, Meiroşu marchează cu o nouă execuţie superbă
Min. 27 - Itxako obţine 9 m, iar Oanea Manea este eliminată 2 minute
Min. 25 - 11-9, Ozel marchează cu o aruncare inteligentă
Min. 25 - Meiroşu nu reuşeşte să înscrie, Itxako ratează
Min. 25 - Itxako trimite mingea în bară
Min. 24 - 11-8, Tolnai apără, Meiroşu înscrie cu o aruncare superbă
Min. 23 - Ozel ratează
Min. 23 - 11-7, Pena duce avantajul ibericelor la patru goluri
Min. 22 - Oana Manea obţine o aruncare de la 7 m, ratată de Elisei
Min. 22 - 10-7, Itxako înscrie pe contraatac
Min. 21 - 9-7, Elisei marchează printr-o boltă
Min. 20 - 9-6, ibericele au din nou trei goluri avans
Min. 19 - Intervenţie foarte bună a lui Tolnai în poartea Oltchimului, româncele pierd mingea la cealaltă poartă
Min. 18 - 8-6, Managarova reuşeşte primul ei gol în acest meci
Min. 18 - 8-5, Macarena înscrie în inferioritate numerică
Min. 17 - 7-5, Ibericele ratează, Ozel înscrie pe contraatac şi obţine şi o eliminare pentru Itxako
Min. 16 - 7-4, Yeliz Ozel obţine o aruncare de la 7 m, transformată de Elisei
Min. 15 - 7-3, Aguilar înscrie
Min. 15 - Elisei se înalţă şi aruncă, dar portarul lui Itxako apără
Min. 14 - Tolnai apără o aruncare de la 7 m a ibericelor
Min. 13 - 6-3, Barbosa înscrie cu o aruncare de la 9 metri
Min. 12 - Paradă superbă a Talidei Tolnai, Ozel aruncă cu pardoseala, dar pe lîngă poartă
Min. 11 - 5-3, Elisei înscrie de pe extremă
Min. 11 - 5-2, Zebic marchează
Min. 10 - 4-2, Barbosa înscrie
Min. 10 - Jovanovici aruncă peste poartă
Min. 9 - Ibericele aruncă peste poartă
Min. 8 - 3-2, Elise înscrie de la 7 m
Min. 7 - 3-1, Itxako măreşte avantajul al două goluri
Min. 6 - Jovanovici aruncă peste poartă
Min. 6 - 2-1, Alexandrina Barbosa o readuce pe Itxako în avantaj
Min. 5 - 1-1, Jovanovici egalează cu o execuţie frumoasă
Min. 5 - 1-0, Itxako înscrie de la 7 m, după un fault al Iuliei Managarova
Min. 4 - Pinedo ratează pentru Itxako, Oltchim nu reuşeşte să marcheze
Min. 3 - Ionel Stanca obţine 7 m, ratează Chirilă
Min. 2 - Oana Chirilă aruncă pe lîngă poartă
Min. 1 - Ambele echipe ratează primele atacuri ale partidei
Min. 1 - A început partida

Citește și:
Norvegia e una dintre cele mai bogate țări din Europa, dar evită Dacia Sandero dintr-un motiv surprinzător
Noutati auto
Norvegia e una dintre cele mai bogate țări din Europa, dar evită Dacia Sandero dintr-un motiv surprinzător
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!
Superliga
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!
Regina Mary a Danemarcei, apariție lăudată la finala Campionatului European de handbal masculin
Handbal
Regina Mary a Danemarcei, apariție lăudată la finala Campionatului European de handbal masculin
„Mama a tras în 1990 un loz în plic și a câștigat o excursie la Campionatul Mondial din Italia” » Actorul Cătălin Babliuc, interviu sincer: „Am fost campion internațional la consum de alcool”
Special
„Mama a tras în 1990 un loz în plic și a câștigat o excursie la Campionatul Mondial din Italia” » Actorul Cătălin Babliuc, interviu sincer: „Am fost campion internațional la consum de alcool”
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Profit.ro
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (74)
lilicor
lilicor  •  17 Octombrie 2011, 21:38

felicitari, fetelor!in sfarsit am vazut o atitudine d invingatoare1s-a obs dorinta voastra d catig!sa faceti asa la orice meci d acum incolo!sila nationala!vedeti ca s poate? sa dea dzeu sa n auceti cupa si medalia d aur anu'asta la mondiale! pupici

ceaiuri
ceaiuri  •  17 Octombrie 2011, 11:10

victorie meritata pt care fetele si antrenorul merita toate laudele(se pare ca plecarea lui soit si turey se fac simtite nu stiu de ce dar...presimt ca itxako va mai bifa cateva infrangeri si vor"tremura"putin sa treaca de grupele "inferioare")dupa 3 meciuri noi si buducnost avem numai victorii imbucurator este ca jucam de la meci la meci din ce in ce mai bine

gabrielca
gabrielca  •  17 Octombrie 2011, 08:57

Pentru 1737 : Tu esti una din fetitele Anicutei,indoliate ca iubita a fost data afara de la Olchim pentru tentativa de desfintare a echipei sau una din jucatoarele frustrate ca si-au pierdut locul in echipa de baba-oarba sau alte jocuri de societate?

Vezi toate comentariile (74)
Comentează