SPORTURI  »  HANDBAL  »  INTERVIU

"Medalie olimpică"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 februarie 2008 00:00

Anul trecut, în 2 octombrie, a fost suspendată de Comisia de Disciplină a FRH pentru doi ani, la cererea clubului "U" Jolidon din cauza nerespectării condiţiilor contractuale. La 7 ianuarie, sancţiunea i-a fost ridicată şi a revenit în circuitul competiţional. Acum, Carmen Amariei Lungu are un mare vis: cîştigarea unei medalii la Jocurile Olimpice de la Beijing cu echipa naţională


- Carmen, anul trecut, imediat după ce ai cîştigat Liga Campionilor cu Slagelse, a urmat o perioadă dificilă în cariera ta din cauza divergenţelor cu "U" Jolidon. Cum ai trecut peste?
- A fost, într-adevăr, o perioadă foarte grea. Timp de 5 luni, din luna septembrie pînă în ianuarie, m-am antrenat pe unde am apucat. M-am pregătit chiar şi cu echipa de băieţi de la Cluj. Nu am ajuns la disperare, însă faptul că am pierdut Campionatul Mondial din Franţa a fost o lovitură foarte mare pentru mine.

- Cum a fost pregătirea cu băieţii?
- M-a ajutat foarte mult. Timp de două luni şi jumătate am făcut antrenamente cu echipa de handbal masculin din Cluj. Şi în Danemarca ne antrenam cu băieţii pentru jocurile din Liga Campionilor şi ne prindea foarte bine.

- Anul trecut ai fost una dintre cele mai bune jucătoare din Liga Campionilor, iar acum evoluezi în Cupa Cupelor cu "U" Jolidon. E un regres pentru tine?
- Nu pot spune că este un regres. Şi Cupa Cupelor este o competiţie puternică, sînt multe echipe care au evoluat în Liga Campionilor. Acum sînt la 70-80 la sută din potenţial, dar sper să ajung cît mai repede la forma de anul trecut.

- E şi Rulmentul Braşov angrenată în Cupa Cupelor, echipă care te doreşte insistent. Se poate vorbi despre o finală românească?
- În primul rînd, nu vreau să vorbesc de ce voi face în viitor. Momentan sînt la Cluj şi vreau să joc cît mai bine. Ar fi frumos să ajungă două echipe din România în finala Cupei Cupelor, însă mai este mult pînă acolo.

- Ai revenit şi în circuitul echipei naţionale...
- Da şi mă bucur foarte mult. Vreau să fiu la jocurile din grupa preolimpică de la sfîrşitul lunii martie şi apoi să particip la Olimpiada de la Beijing. O medalie olimpică este ceea ce îmi doresc cel mai mult şi echipa naţională a României o poate obţine.

Citește și:
Mama jucătorului de la Dinamo, dialog în cantonament cu Andrei Nicolescu » A surprins pe toată lumea
Superliga
Mama jucătorului de la Dinamo, dialog în cantonament cu Andrei Nicolescu » A surprins pe toată lumea
Au furat startul! Cel mai nou stadion din Superliga e gata de inaugurare peste 3 zile
Superliga
Au furat startul! Cel mai nou stadion din Superliga e gata de inaugurare peste 3 zile
Gata, se face mutarea! Denis Drăguș semnează cu noua echipă » Primul meci va fi împotriva lui FC Argeș
Nationala
Gata, se face mutarea! Denis Drăguș semnează cu noua echipă » Primul meci va fi împotriva lui FC Argeș
Noul Duster va fi lansat în 20 de zile, dar nu sub numele Dacia » Primele imagini: cum arată mașina care se va bate cu Toyota și Skoda
Noutati auto
Noul Duster va fi lansat în 20 de zile, dar nu sub numele Dacia » Primele imagini: cum arată mașina care se va bate cu Toyota și Skoda
Gigant american cumpără în România o fabrică
Profit.ro
Gigant american cumpără în România o fabrică
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu vă spun când mor, dar am alarma programată” » Povestea zguduitoare a unei campioane cu 5 Jocuri Olimpice în palmares, aflată pe moarte: „Mi-am «hackerit» creierul, ca să lupt cu cancerul”

Noul Duster va fi lansat în 20 de zile, dar nu sub numele Dacia » Primele imagini: cum arată mașina care se va bate cu Toyota și Skoda


Comentarii (2)
 •  13 Februarie 2008, 09:24

Mai intii sa lase fumurile. Nu mai e ce a fost si nu cred ca va vedea China decit la TV, mai ales ca Tadici "uita" greu. Nu e imposibil dar mai are mult de muncit. Succes!

 •  13 Februarie 2008, 08:37

Se crede senatoare de drept. Nici nu-si pune problema ca poate nu va prinde lotul (La cum joaca si mai ales la ce caracter are nu ar fi de mirare).

Vezi toate comentariile (2)
Comentează