SPORTURI  »  HANDBAL  »  PLAY-OFF / CORONA BRAŞOV-HCM BAIA MARE 30-35

Pas imens spre titlu » HCM Baia Mare s-a impus la Corona Braşov, 35-30, şi e aproape campioană

Articol de - Publicat joi, 15 mai 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 14 mai 2014 22:32

HCM Baia Mare a cîştigat aseară pe terenul marii rivale şi e foarte aproape de obţinerea primului titlu din istorie Corona Braşov, singura echipă care a învins Baia Mare în sezonul regulat, a încercat să dubleze succesul cu un altul, aseară, în prima etapă din play-off. Echipa pregătită de Bogdan Burcea a intrat extrem de montată pe teren gata să răpună echipa maramureşeană. Şi, 40 de minute, Braşovul a fost la conducere, profitînd de jocul excelent al Aureliei Brădeanu şi al Laurei Chiper, dar şi de apatia în faza de apărare a oaspetelor.

Nici Paula Ungureanu nu a mai fost în prima parte "zidul" de care se izbeau toate mingile, tehnicianul Costică Buceschi fiind nevoit să o schimbe cu Mihaela Băbeanu. Corona a condus ultima dată pe tabelă în minutul 43, 22-21, după care Baia Mare a lovit fatal. Contraatacurile Adei Nechita, ghiulelele Melindei Geiger, răutatea Valentinei Elisei, dar şi intervenţiile Paulei Ungureanu, revenită între buturi, au dus Baia Mare la un avantaj confortabil. S-a ajuns la un incredibil 30-23 în minutul 52, Braşovul înscriind în intervalul 43-52 un singur gol, dar primind în schimb 9!

Pînă la final, Baia Mare a zburdat spre victorie, arătînd că la ora actuală nu are rival în România, maramureşencele bifînd a 26-a victorie în actualul sezon, punînd aici şi succesele din Cupa României.

Titlu ca şi acontat
Chiar dacă e doar prima etapă, e greu de crezut că Baia Mare mai poate pierde titlul, avînd în vedere că a învins Dunărea Brăila, a treia echipă din Final 3, de două ori în actualul sezon, iar returul cu Braşovul se va juca la Baia Mare.

Arbitraj excelent
Robert Harabagiu şi Silviu Stănescu, arbitrii partidei de la Braşov, au avut o prestaţie excelentă în meciul de aseară, neieşind cu nimic în evidenţă. Asta în ciuda faptului că duoul din Moreni a avut mai multe prestaţii îndoielnice în acest sezon, ultima chiar în Cupa României, la disputa dintre CSM Bucureşti şi Corona Braşov, cînd a favorizat clar echipa din Capitală.

"Am arătat că Baia Mare e numărul 1!"
Costică Buceschi, antrenorul băimărencelor, era foarte fericit la finalul jocului. "Am demonstrat că Baia Mare este numărul 1 în România, cea mai bună echipă la ora actuală. Am avut ceva emoţii, după prima repriză, cînd Braşovul a jucat foarte bine, iar punctele noastre forte, apărarea şi poarta, nu au funcţionat. În partea a doua am făcut unele schimbări, am reuşit să o anihilăm pe Brădeanu, şi am speculat fiecare greşeală. Am marcat goluri uşoare, pe contraatac. Trebuie însă să rămînem concentraţi în continuare pentru că mai avem trei meciuri grele pînă la titlu", a declarat Buceschi. (Iulian Cuibar, Braşov)

Corona Braşov 30
Brădeanu 10, Chiper 7, Zamfir 3, Briscan 2, Hotea 2, Ţăcălie 2, Apetrei 2, Manda 2. Antrenor: Bogdan Burcea
HCM Baia Mare 35
Geiger 10, Elisei 8, Buceschi 7, Nechita 6, L. Marin 3, Oltean 1. Antrenor: Costică Buceschi

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close