HANDBAL   •   

PRELIMINARIILE CE / GRECIA-ROMÂNIA 18-38

România s-a distrat ieri în meciul contra Greciei » Sirtaki!

 
de Marian Ursescu   •   23 Octombrie 2011
 

La 18 ani, Eliza Buceschi a jucat primele ei meciuri în tricoul "naţionalei" de senioare Foto: Marius Ionescu

Fetele lui Radu Voina au dansat prea repede, iar elenele nu au putut ţine ritmul


România nu a avut nici o emoţie în faţa Greciei, în al doilea meci din preliminariile CE 2012. Diferenţa de valoare dintre cele două reprezentative e mult prea mare, "naţionala" elenă fiind o echipă care, probabil, s-ar lupta la retrogradare şi în prima ligă din România!
"Tricolorele" au început lansat cu 6-0, 10-2, în condiţiile în care nu au forţat nici o clipă. Antrenorul Radu Voina a trimis în teren şi handbalistele consacrate gen Vărzaru, Farcău, Tolnai, Elisei, Manea, Fiera, dar şi pe cele care abia au adunat cîteva selecţii în tricoul României: Dedu, Gogoriţă, Buceschi, Busuioceanu sau Cartaş. Chiar şi aşa, jocul a curs într-un singur sens, iar scorul a luat proporţii. S-a încheiat 38-18, o diferenţă care spune totul.

"Hai să nu zicem că e pierdere de timp un astfel de meci. E o partidă în care putem vedea jucătoare tinere şi în care putem sta mai liniştiţi, să descărcăm din energia negativă acumulată în partidele tensionate cu adversari adevăraţi", a declarat selecţionerul Radu Voina.

Partidele care contează
Următoarele meciuri pentru România în grupa a doua din preliminariile CE 2012 vor avea loc în 2012. În martie, "tricolorele" vor disputa "dubla" cu Serbia, partidele care vor decide cîştigătoarea grupei. România şi Serbia nu pot pierde calificarea la turneul final din Olanda, Portugalia şi Grecia fiind cu mult sub nivelul lor.

Grecia 18
Tsakalou 5, Mastaka 4, Logdanidou 3, Strataki 3, Mpalafa 2, Dimitriou 1
România 38
Chintoan 6, Buceschi 6, Vărzaru 5, Elisei 4, Vizitiu 4, Manea 3, Farcău 3, Busuioceanu 3, Chirilă 2,
Fiera 1, Gogoriţă 1. Antrenor: Radu Voina

Clasament
1. România 4p
2. Serbia 2p
3. Portugalia 0p
4. Grecia 0p
Azi: Portugalia-Serbia (ora 17:00)
 
Comentarii (1)
sebaa  (416 comentarii)
Tineti-o tot asa!
23 Octombrie 2011, 12:55   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
De vanzare URGENT HALA Calarasi
Aceasta se afla in zona centrala, in stare buna, hala de 1.500 mp + curte 500 mp, acces tir, pretabil birouri/ spatiu de productie/spatiu depozitare. Dotari: racord electric trifazic, centrala ...
Calarasi/Calarasi - pret 400.000,00 EUR
vand aragaz indesit inox in garantie
Vand aragaz Indesit K3G21S(X)/R in perfecta stare de functionare. Specificatii tehnice: 50 x 60, inox, 4 arzatoare gaz, siguranta gaz la plita si cuptor, cuptor gaz, aprindere electronica 2 maini, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 800,00 RON
vw passat 2009
Maşina este ok, doar pe partea stângă este uşor zgâriată, se vede în poze. Este luată pe comandă de la Porsche Bucureşti Nord România 10.2009 /63, 330km, carte service, extra full option, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 16.000,00 EUR
Transport international persoane
Transport persoane international.Rapid si sigur.
Arad/Arad - pret 90,00 EUR
SEMIREMORCA FRIGORIFICA PACTON USA DUBLA SPATE
Vand SEMIREMORCA, caroseria: FURGON FRIGORIFICA, cu usa dubla spate Marca: PACTON Anul de fabricatie: 1999 Masa totala max. autorizata: 39 000 Numarul axelor: 3 Fara tractiune Culoare: ...
Timis/Timisoara - pret 7.500,00 EUR
Loading from
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V