SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSM BUCUREŞTI-HCM BAIA MARE 29-23 (15-12)

Samba do Bucarest » CSM Bucureşti o învinge categoric pe HCM Baia Mare şi speră din nou la titlu: ”Nu mă aşteptam să le batem aşa!”

Articol de - Publicat vineri, 06 martie 2015 00:00 / Actualizat vineri, 06 martie 2015 00:09

Cu Ana Paula Rodrigues înscriind 10 goluri şi Mayssa Pessoa închizînd poarta, echipa din Capitală a cîştigat net ieri duelul cu campioana Baia Mare.

500 de suporteri maramureşeni, îmbrăcaţi în portul specific zonei, cu clopuri pe cap şi cămăşi cusute cu flori, bat toba într-o Polivalentă bucureşteană plină. Lumea a venit, ocupînd cele 5.000 de locuri din tribună, să vadă duelul a două dintre cele mai valoroase echipe din Liga Naţională feminină.

Duelul în care parcă o bucată de Brazilie a înfruntat o altă bucată, duelul în care s-au găsit faţă în faţă campioane mondiale, foste şi actuale, duelul în care orgoliile au rămas sus, chiar dacă bucureştencele au încheiat cu zîmbetul pe buze.

Se anticipa un meci de echilibru, avînd în vedere forţele aflate de o parte şi de alta. Pînă la urmă, singura porţiune strînsă a fost în prima repriză, de la 3-3 la 6-6. Rodrigues îşi anunţa deja intenţiile răvăşitoare în această dispută, avînd 5 goluri înscrise în primul sfert de oră.

Atunci, după 8-6, gestionînd eficient o situaţie de superioritate de 2 minute, cînd a fost eliminată Lobaci, s-a depărtat CSM de campioane. S-a ajuns la 12-6, scor de efect asupra moralului celor de la HCM, care au recuperat în minutele următoare pînă la 14-12, dar doar pentru a primi încă o lovitură chiar după încheierea timpului de joc.

Aruncare suplimentară de la 9 metri şi suedeza Torstenson a găsit vinclul printr-o execuţie şi puternică, şi vicleană. 15-12 la pauză, dar încă mai erau lucruri de spus.

Şi s-au spus în partea secundă, cînd bătălia între dorinţa de desprindere a bucureştencelor şi cea de recuperare a băimărencelor s-a dat preţ de 10 minute. Apoi, într-o altă situaţie de superioritate, dublă de data aceasta, cu Rodrigues înscriind din toate poziţiile, cu fantezii şi inspiraţie, şi cu Mayssa Pessoa punînd lacăt porţii, CSM s-a mai depărtat o dată clar. Şi decisiv.

8 goluri a fost diferenţa maximă şi, între gesturile energice ale lui Tonje Tiselj şi calmul controlat al lui Mette Klit, team-ul din Capitală şi-a pecetluit superioritatea cu o victorie de netăgăduit. Ultimele goluri au fost înscrise cu zîmbetul pe buze, Rodrigues a oprit contorul propriu la 10, iar în final a fost 29-23.

"Nu mă aşteptam să le batem aşa!"
Mette Klit, antrenoarea de la CSM Bucureşti, recunoaşte că se aştepta la un meci mult mai greu. "Credeam că o să fie un meci fizic, de mare luptă. M-am bucurat cînd am văzut că Baia Mare cedează. Noi ne pregătiserăm foarte bine, le-am vizionat, le cunoşteam fiecare mişcare, dar nu am avut probleme", a spus daneza.

Tehnicianul CSM-ului e convins că echipa sa va fi campioană la finalul sezonului. "De ce? Pentru că sîntem mai bune! Şi în primul meci, în tur, au fost cîteva decizii ale arbitrilor pe finalul jocului, altfel cîştigam şi la Baia Mare".

Mette Klit nu se gîndeşte la cele patru puncte pe care echipa sa le-a pierdut la masa verde. "Eu sînt antrenor, eu mi-am făcut treaba. Păcat că totul nu se decide pe teren, ci în culise. Oricum, eu nu mă mai gîndesc la puncte. Eu mă pregătesc să cîştigăm la Baia Mare ca să fim campioni", a încheiat Mette Klit.

Suporteri pe tabel
Aproape 4.000 de spectatori au asistat aseară la partida derby în Liga Naţională. Deşi CSM Bucureşti nu are suporteri înfocaţi, clubul patronat de Primăria Capitalei a reuşit să umple sala cu grupele de copii de la secţia de handbal.

Profesorii au avut obligaţia de a-i aduce pe puşti la meci! "Am văzut că se certau pe afară, la intrare, pe tabele. Nu ştiau în ce sector să-i aşeze", a declarat Liviu Bala, directorul executiv de la Baia Mare. "Ai mei nu au venit pe tabel. Cine a vrut să facă deplasarea a făcut-o", a adăugat Bala, referindu-se la cei 500 de băimăreni care au venit la Bucureşti.

"Am făcut un joc foarte slab"
Antrenorul de la HCM Baia Mare, Tonje Tiselj, a pierdut ieri primul meci în întrecerea internă cu echipa sa de cînd a preluat formaţia maramureşeană.

"Nu-mi explic apatia noastră. Fetele au luat jocul în uşor, poate au considerat că nu e un meci cu miză prea mare. Oricum, nu cred că asta e diferenţa de valoare. CSM Bucureşti a prins o zi excelentă, pe cînd noi am făcut un joc foarte slab, poate cel mai slab de cînd sînt eu la echipă", a punctat Tiselj.

Totul se decide în mai
HCM Baia Mare rămîne pe primul loc în clasament, cu 60 de puncte, dar CSM Bucureşti s-a apropiat la un singur punct. Dacă echipa din Capitală îşi va primi însă punctele înapoi în "cazul Ecusoanele", aşteptînd decizia de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, atunci CSM va fi lider, cu 63 de puncte, şi va termina campionatul regulat pe primul loc.

Oricum, totul se va decide în luna mai, atunci cînd e programată finala Ligii Naţionale. Echipa care va termina pe locul 2 va juca pe teren propriu primul meci, pe 2 mai, următoarele două întîlniri urmînd să aibă loc pe terenul primei clasate. Finala se joacă după sistemul cel mai bun din trei jocuri.

"Au fost obosite sau ce s-a întîmplat cu Baia Mare. Să ştie şi ei că şi la handbal, Capitala e la Bucureşti!" (Constantin Căliman, director general CSM Bucureşti)

CSM Bucureşti 29
Rodrigues 10, Thorstensson 5, C. Martin 3, Da Silva 3, Fachinelo 2, Vizitiu 1, Glibko 1, Curea 1, Manea 1, Bazaliu 1, Vetkova 1. Antrenor: Mette Klit

HCM Baia Mare 23
Abbingh 5, Elisei 3, Lobach 3, L. Marin 3, Davîdenko 3, Do Nascimento 2, Nechita 2, Makeeva 1, Buceschi 1. Antrenor: Tonje Tiselj

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (4)
mokinio
mokinio  •  06 Martie 2015, 12:09

tov. bala, sa nu-i mai curga balele cand vede copii in tribuna.Sa faca ce stie mai bine: contestatie pentru persoane sub 14 ani aflate in tribuna , fara ecusoane si buletine, insotite doar de profesori!! Pt. ca reprezentati ROMANIA, va urez succes cu gyor si Larvik, pt ca reprezentati Baia-Mare in competitia interna, sper sa fiti DEMIS!!!Deocamdata, ciocu' mic, sterge balele de la gura, ca prea salivezi cand vezi ce handbal joaca altii!

rolando
rolando  •  06 Martie 2015, 11:23

Victorie clara, fara dubii, net superioare la toate capitolele, cine ar fi rezistat in atmosfera aceea!?

sakamoto
sakamoto  •  06 Martie 2015, 10:14

Un arbitraj mizerabil, precum cel dintre Ungaria-Romania. Nici o sansa pentru fetele de la Baia Mare.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează