SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSM BUCUREŞTI

Scandal între CSM Bucureşti şi FRH » Echipa din Capitală a fost penalizată cu un punct şi a pierdut un meci la masa verde

Irina Glybko e mărul discordiei în disputa CSM-federaţie // Foto: Mediafaxfoto
Irina Glybko e mărul discordiei în disputa CSM-federaţie // Foto: Mediafaxfoto

Articol de - Publicat joi, 06 februarie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 05 februarie 2014 23:28

CSM Bucureşti, formaţia patronată de Primăria Capitalei, a fost penalizată cu un punct şi a pierdut meciul de la Ploieşti cu 10-0 pentru că nu a plătit o amendă de 800 de lei. Federaţia avea însă banii în cont.

CSM Bucureşti face tot posibilul ca să termine Liga Naţională în primele şase echipe pentru a prinde play-off-ul şi a juca în viitorul sezon în cupele europene. Asta în condiţiile în care echipa din Capitală se întăreşte să atace Liga Campionilor în viitorul sezon.

Trei campioane mondiale, braziliencele Alexandra do Nascimento, Ana Paula Rodrigues şi Fernanda da Silva, de la Hypo, au semnat deja cu CSM, care poartă tratative şi cu alte handbaliste de top.

Pînă atunci, echipa bucureşteană a mai primit o lovitură grea din partea federaţiei. A fost penalizată cu un punct şi a pierdut cu 0-10 meciul disputat la Ploieşti, cu CSM. Meciul fusese oricum pierdut, 27-28, dar a mai primit punctul suplimentar!

"Eu i-am avertizat, nu ştiu dacă au plătit!"
Decizia Comisiei de Competiţii a fost clară. "CSM a folosit-o pe Irina Glibko deşi aceasta nu avea drept de joc!".

Ucraineanca primise cartonaş roşu în meciul cu Dunărea Brăila din etapa a 12-a şi primise o amendă de 800 de lei. CSM nu a achitat la timp amenda, în aceste condiţii jucătoarea fiind suspendată!

"Eu am avertizat clubul de acest aspect, am vorbit cu organizatorul de competiţii. Nu am fost anunţat că amenda nu a fost plătită şi în aceste condiţii am trimis jucătoarea pe teren", a declarat Vasile Mărgulescu, antrenorul de la CSM Bucureşti, cel care a fost demis după meciul de la Ploieşti!

"1.000 de lei sînt în contul FRH!"
Preşedintele secţiei de handbal de la CSM, Bogdan Vasiliu, spune însă că echipa sa nu trebuia penalizată. "În perioada de transferuri noi am renunţat la un transfer pe care-l doream şi atunci în contul federaţiei au rămas 1.000 de lei. De ce să mai virăm alţi bani?, puteau să ia din ei! Nu puteam să mai folosim acei bani pentru transferuri, perioada s-a terminat. Am făcut deja memoriu pentru a se reglementa situaţia", a declarat Vasiliu.

Victorie cu HCM Rm. Vîlcea
După cinci înfrîngeri consecutive, CSM Bucureşti a reuşit, în sfîrşit, o victorie. La primul meci pe banca tehnică a bucureştencelor, Lucian Ghiulai a debutat cu dreptul. CSM a învins cu 31-26 pe HCM Rm. Vîlcea, echipa pregătită de Simona Gogîrlă, ultima clasată în Liga Naţională.

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (2)
ceaiuri
ceaiuri  •  06 Februarie 2014, 17:59

bun,buducnost primeste acasa krim,echipa in criza de bani dar cu un joc solid(cred ca bud va invinge cu un Knezevic in forma.. totusi "mostenesc"spiritul razboinic al sarbilor,dovada ca le-au invins aproape mereu pe slovene)grupa calalalta cu macedonencele ce merg in suedia pt inca 2pct,meciul important fiind intre daneze care inca cu 2pct pot privi mai linistite urmat jocuri..si nemtoaice ce vor incerca sa nu piarda pt a avea sansa la turneul final

ceaiuri
ceaiuri  •  06 Februarie 2014, 17:46

tot raul spre bine...bine ca nu s-a intamplat ceva similar daca fetelele erau in C.L(intodeauna vor exista asemenaea intamplari antrenorul anunta..dar decizia o ia primaria..unde tb facuta sedinta iar pt a plati orice amenda sau luata o decizie ce implica bani , tb ..anuntata primaria ,sedinta,cvorum,ordine de zi..smd...daca decizia nu vine repede vom mai citi asemenea stiri)pana una alta maine vom avea un meci de C.L unde vecinele fac o deplasare grea in norv echipe in criza de puncte(gyor sa recupereze punctul pierdut acasa,larvik daca pierde...isi diminuaza sansele pt un loc calificabil)daca jocul nu s-a imbunatatit larvik obtine primele 2pct,are o echipa sudata si oricand pot face un joc

Vezi toate comentariile (2)
Comentează