SPORTURI  »  HANDBAL  »  FRH

Scandal mare în cadrul Centrului Național de Excelență de la Rm. Vîlcea: ”Nu vrem să plecăm la Brașov!”

Articol de - Publicat joi, 27 august 2015 00:00

Federația de Handbal vrea să mute grupa 1998-1999, care a ocupat locul 4 la Europeanul din Macedonia, de la Rm. Vîlcea la Brașov.

Părinții sînt revoltați și spun că în spatele mutării stă doar antrenoarea Mariana Tîrcă, tehnicianul lotului național.  Handbalistele din Centru spun că au fost sunate de antrenoarea federală și au fost amenințate că dacă nu acceptă să se mute la Brașov, vor rămîne pe drumuri.

Federația Română de Handbal va deschide în această toamnă al doilea Centru de Excelență pentru fete, la Brașov, după cel de la Rm. Vîlcea, care ființează din 2007. "De mult mă lupt să pun bazele acestui Centru. Am găsit deschidere la autoritățile din Brașov și săptămîna trecută, prin Ordinul Ministrului Educației, a fost înființat", a declarat Alexandru Dedu, președintele FRH. Oficialul federației a mărturisit că nu se vor înființa grupe noi la Brașov, pentru că acest lucru nu mai e posibil, "e prea din scurt pentru a se constitui grupe noi". "Vom muta cu totul grupa 1998-1999, de la Rm. Vîlcea. Am gîndit ca la Brașov să se pregătească lotul național de junioare, care va fi coordonat de Mariana Tîrcă. Vrem să strîngem acolo toate jucătoarele valoroase din țară. Una e să se pregătească într-un cadru organizat două sute de zile pe an, și alta e să se strîngă o lună-două", a declarat Dedu.

"La Vîlcea sînt cele mai bune condiții!"

Părinții fetelor care se pregătesc la Vîlcea sînt însă de-a dreptul revoltați. Cîțiva dintre ei au acceptat să vorbească, mulți se tem că fetele lor ar avea de suferit dacă ar spune lucrurilor pe nume. "Nu înțelegem de ce federația vrea să ia această măsură. Fetele au avut condiții excelente la Rm. Vîlcea, s-au pregătit foarte bune, au avut parte de toată atenția. De ce trebuie să facem acum un experiment? Poate e bine și la Brașov, dar dacă e rău? Asta așa, ca să facem capriciile unui antrenor care-și dorește să aibă acolo tot lotul național?", întreabă Lili Pîrvu, care are fetița în centrul de la Rm. Vîlcea.

"De cînd a venit domnul Dedu, de cînd doamna Mariana Tîrcă a venit la lot, toate s-a schimbat la Centru, dar nu în bine. Domnul Dedu nici nu ştie ce se întîmplă la Vîlcea, a fost de două ori acolo să vorbească cu fetele într-un an și jumătate. La fel și antrenorul federal, doamna Nicoleta Alexandrescu, a venit de două ori, a stat două ore și a plecat. Ei așa cred că se face performanță?", spune un alt părinte, Gabi Stoica. "Înainte, pe vremea vechii conduceri, era mai mare interes pentru aceste fete", spune tatăl Anei Stoica, și ea membră a Centrului de Excelență.

"E mîna Marianei Tîrcă!"

David Bodo are și el fetița la handbal. A făcut parte chiar din lotul național la Europeanul din Macedonia. Părintele e radical. "Toate se întîmplă din cauza Marianei Tîrcă. Ea vrea să-și facă echipă națională la Brașov. De ce nu vine ea la Vîlcea, dacă vrea să le antreneze pe fete? Stilul doamnei Tîrcă îl știm, fata mea a fost la Brașov și m-am săturat de isteriile ei și de cuvintele urîte cu care se adresează fetelor.

Am fugit de la Brașov pentru că acolo totul se învîrte la această generație în jurul Sorinei Tîrcă, fiica antrenoarei. Pe Mariana Tîrcă nu o interesează lotul, o interesează fata ei. A ieșit golgeter, dar echipa a avut de suferit în Macedonia", spune David Bodo.

Și Gabi Stoica crede că Mariana Tîrcă e la baza acestei decizii. "Vrea și dînsa să cîștige titlul național? Fata mea a jucat la Caracal și a cîștigat de două ori în fața echipei din Brașov, chiar și pe terenul lor. Ia uitați-vă cîte fete de la Brașov și cîte de la Caracal sînt la lotul național! Noi, părinții, nu avem încredere în persoana Mariana Tîrcă.

Ea nu înțelege că nu îi face decît rău fetei sale. Sorina e o fată extraordinară, talentată, valoroasă, care nu are nevoie de ajutorul mamei și de cocoloșelile ei", spune Gabi Stoica. "Sînt doar doi părinți care vor să-şi ducă fata la Brașov, în rest, ceilalți sînt împotrivă. Știu că dacă ajung acolo, la mîna Marianei Tîrcă, fetele sînt terminate ca handbaliste", a adăugat Gabi Stoica.

Amenințări telefonice

Lili Pîrvu spune că s-au întîmplat lucruri grave, s-a ajuns ca fetițele să fie amenințate că dacă nu ajung la Brașov, o să trebuiască să se lase. "Doamna Nicoleta Ivan, de la federație, și doamna Nicoleta Alexandrescu, antrenorul federal, au început să le sune pe fete, de vreo săptămînă. De ce nu sună părinții? Aceste fete au 16 ani, sînt minore. Cum își permit ele să le amenințe pe fete, să le spuncă că dacă refuză să ajungă la Brașov, nu va fi bine pentru ele, că tot pe la federație trebuie să ajungă?", a declarat Lili Pîrvu.

Nicoleta Alexandrescu dezminte și spune că nici o fată nu a fost amenințată. "Le-am sunat pe fete pentru că nu aveam numerele de telefon ale părinților. Noi le-am spus ca ele să comunice cu ei și să le spună să ne sune. Nimeni nu merge obligat la Brașov. Se vor putea întoarce la echipele de club, dar nu vor mai putea rămîne la Rm. Vîlcea", a explicat șeful Centrului de Excelență de la Rm. Vîlcea.

Au dat antrenoarea afară

Echipa Centrului Național de Excelență, generația 1998-1999, a fost pregătită în ultimii doi ani de Gabriela Manea Antoneanu, fosta mare jucătoare de la Bacău. Aceasta a fost dată afară însă în această vară! "Pe 11 august m-a sunat Nicoleta Alexandrescu și m-a anunțat că federația a încetat colaborarea cu mine pentru că grupa se va muta la Brașov. Nu mi-a căzut bine, vă dați seama. Eu am semnat un contract pe vremea domnului Gațu, pe o durată nedeterminată. Anul trecut a venit domnul Dedu și mi-a spus că de acum se semnează pe un an, că nu va fi nici o problemă, că sînt contracte noi, mergem pe încredere! De încredere ce am avut, am rămas fără post", a declarat Gabi Manea.

15 feteare grupa 1998-1999 în Centrul Național de Excelență de la Rm. Vîlcea

Explicațiile președintelui Alexandru Dedu

1. De ce fetele nu și-au mai primit de un an și jumătate indemnizațiile de efort, în valoare de 2 și 4 milioane, lunar?

- Federația nu are nici o bază legală ca să ofere aceste indemnizații. Contractele au fost făcute pe timpul fostei conduceri. Tocmai de aceea trebuie să le refacem. Doar sportivii care sînt la lotul național de seniori pot primi indemnizație. Pentru ceilalți nu există pîrghie legală. Același lucru și cu antrenorii care trimit fete la lotul național. Nu pot fi renumerați legal.

2. De ce nu s-au constituit grupe noi în Centrul de la Brașov, ca să nu mai fie mutată grupa de la Vîlcea?

- Pentru că nu știam cînd și dacă va fi aprobată înființarea acestui Centru. Nu mai există timpul necesar pentru acest lucru. De asta, pînă acum, nici părinții nu au fost înștiințați oficial.

3. Mulți părinți spun că este conflict de interese prin faptul că antrenoarea Mariana Tîrcă antrenează această grupă la care evoluează și fata sa, Sorina.

- Cred că există un sîmbure de adevăr, dar cunoscînd oamenii, lăsați-mă să cred că sînt și lucruri subiective. Mariana Tîrcă a fost propusă la lot de Comisia Tehnică. În plus, la Europene a obținut un rezultat foarte bun, locul 4 în Europa, eu cred că este peste condiția actualului lot. O să am o discuție fermă cu Mariana Tîrcă vizavi de relația cu fata sa, în raport cu celelalte fete din lot.

4. Ce se va întîmpla cu fetele care nu vor vrea să meargă la Brașov?

- Sînt libere să meargă la cluburile de proveniență. În plus, trebuie să spunem din capul locului, că din totalul de 15, de la Vîlcea, doar fetele pe care le va selecționa doamna Tîrcă în lot vor merge la Braşov. Celelalte nu mai fac parte din Centrul Național de Excelență.

5. Cînd se vor forma alte grupe, mai mici, la Braşov și la Vîlcea?
- La ambele Centre putem funcționa cu un număr de 60 de sportivi. În funcție de strategia federației, de numărul de sportive de calitate, vom lua decizia dacă mergem pe numărul maximum de grupe (6) sau cu 4, 2.

"Federația nu are bani să plătească indemnizații sportivilor, dar a găsit întotdeauna bani să-și premieze angajații cînd loturile se califică la turnee finale sau obțin rezultate bune. Cei care muncesc să aştepte, în concepția lor"
Lili Pîrvu, părinte

"Fetița mea a crescut frumos la Rm. Vîlcea, e un mediu propice. Și handbalistic, dar și natural. Cînd juca la Craiova măsura 1,67 metri și avea 49 de kilograme. Acum are 1,76 metri și 62 kg. Asta e Vîlcea și ei vor să desființeze acest Centru"
Gabi Stoica, părinte

"Nu știu de ce vor să mute grupa, am auzit că e interesul Marianei Tîrcă. Pe mine nu m-au anunțat. Sînt mari probleme însă, pentru că îmi descompletează clasele, dispar catedre, nu e așa ușor cum cred ei"
Dumitru Mătăcuță, director Grup Școlar Energetic Rm. Vîlcea

4este locul ocupat de naționala de junioare la CE Macedonia 2015. Din 7 meciuri a cîătigat însă numai trei

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (7)
10204949798048187
Leli Pirvu  •  27 August 2015, 21:32

Stiti bine, d-le Dedu ca indemnizatiile au fost stipulate in contractele facute de sportivii de la Centrele de Excelente cu FRH, atat la fete cat si la baieti. Ele au fost date si generatiilor anterioare . Inseamna ca in perioada in care au fost acordate , au fost renumerate ilegal ? ! Cu siguranta institutiile abilitate pot sa se sesizeze pentru a lamuri acest aspect. “Contractele au fost făcute pe timpul fostei conduceri. Tocmai de aceea trebuie să le refacem. “... (no comment smile emoticon ) “Doar sportivii care sînt la lotul național de seniori pot primi indemnizație. Pentru ceilalți nu există pîrghie legală. Același lucru și cu antrenorii care trimit fete la lotul național. Nu pot fi renumerați legal.” – Noi vorbeam exclusiv despre indemnizatiile sportivelor din Centru de Excelenta RM.Valcea (sau baietii din Centrul de la Sighisoara) si nu despre indemnizatiile de lot. Pentru cititorii cunoscatori ai acestor legi , am rugamintea sa ne lamureasca si noua veridicitatea acestor informatii precizind care este baza legala. 2. In ce scop a fost constituit Centrul de la Brasov, daca nu aveati nici macar grupe formate care sa justifice necesitatea acestui Centru, atat timp cat cel de la Valcea functiona fara sa dea pe din afara ? Care este motivul de a stramuta DOAR GENERATIA 99-98 , intamplator generatia Sorinei Tirca si intamplator orasul d-nei Tirca? Ce inseamna ca “nu mai există timpul necesar ….” ? .. Pentru cine?..

10204949798048187
Leli Pirvu  •  27 August 2015, 19:45

10204949798048187
Leli Pirvu  •  27 August 2015, 19:44

Vezi toate comentariile (7)
Comentează