HANDBAL   •   

HANDBAL

Se întăresc!

 
de Marian Ursescu   •   21 Mai 2008
 

După Gîlcă, Lecuşanu şi croata Horvat, Rulmentul a obţinut şi semnătura portarului Ildiko Barbu de la Itxako Estella.

Braşovul se pregăteşte pen­tru ediţia viitoare a Ligii Campionilor. Finalista Cupei Cupelor transferă pe bandă rulantă. Pivotul Ionela Gîlcă şi interul stînga Narcisa Lecuşanu, de la marea rivală, Oltchim Rm. Vîlcea, au fost deja anunţate la Rul­mentul. La fel şi croata Lidja Horvat, pe care Mariana Tîrcă a convins-o să plece de la Podravka Koprivnica. Patronul echipei, Teo­dor Florescu, a fost acum două săp­tămîni în Spania şi a parafat contractul cu Ildiko Kerekeş Barbu, portarul de la Itxako Estella.

“După cinci ani petrecuţi în străinătate, am vrut să mă întorc acasă pentru că doresc să-mi în­chei cariera în România. Braşovul mi-a făcut cea mai bună ofertă. An de an, domnul Florescu, dar şi Mariana Tîrcă au făcut cîte un pas ca să mă convingă”, a declarat Ildiko.

Fostul portar al Oltchi­mului, campioană mondială de tineret cu “naţionala” României, a terminat pe locul doi campionatul în Spania cu Itxako şi a ajuns pînă în finala Cupei EHF. “Vreau să joc în grupele Ligii Cam­pi­o­nilor cu Bra­şovul, să ajungem cît mai de­parte. Am mai lucrat cu Ma­riana la Vîlcea şi ştiu că are ambiţii mari. În plus, lotul e unul valoros şi se pot obţine per­formanţe mari”, a încheiat Şumi. Ildiko Barbu (32 de ani) a mai jucat la Şuiorul Baia Mare, Oltchim, Cornexi Alcoa şi Itxako Estella.

S-a operat de ligamente

Ildiko Barbu a ratat ultimele două meciuri de campionat, dar şi jocurile din finala Cupei EHF cu Dinamo Volgograd. “M-am accidentat la unul dintre antrenamente. M-am întins după o minge şi nu m-am mai putut ridica. Diagnosticul a fost unul dur: ruptură de ligamente la piciorul stîng”, a declarat Şumi. S-a operat de cîteva zile la o clinică din Pamplona şi va reveni pe teren abia peste şase luni. “Sper ca aici să se fi încheiat ghinioanele şi să nu mai am probleme de sănătate”, a încheiat Ildiko.

Cum va arăta echipa Braşovului

Portari
Natalia Spirova, Ildiko Barbu

Extremă dreapta
Woo Sun Hee

Inter dreapta
Lidja Horvat, Patricia Vizitiu

Inter stînga
Simona Gogîrlă, Cristina Neagu

Centru
Narcisa Lecuşanu

Pivot
Ionela Gîlcă Stanca

Extremă stînga
Cristina Niculae

 
Comentarii (5)
seneca  ( comentarii)
sunt convins ca fetele vor face tot posibilul sa rastoarne rezultatul, si le urez tot succesul, insa intrebarea e: e sigur transferul celor 2 de la oltchim? de cand intra in vigoare? a confirmat oltchim? vor juca in meciul retur cu care echipa? intrebari simple...
21 Mai 2008, 12:56   •   Comenteaza
adi  ( comentarii)
Haide Rulmentul!!!
Haide Romania!!!
21 Mai 2008, 10:07   •   Comenteaza
bogdan  ( comentarii)
si care e extrema stanga? sau o sa joace fara?
21 Mai 2008, 09:25   •   Comenteaza
rulmentul_andreea  ( comentarii)
eeh e bine dar totushi...knd va arata echipa asta asa in kti ani????...pana se recupereaza patricia..s speram k kt mai repede:!!!
21 Mai 2008, 08:09   •   Comenteaza
ursul gunoier  ( comentarii)
sorinele, cat de p.r.o.s.t. poti sa fii sa transferi o jucatoare accidentata ??? sa nu-mi spuna brasovenii mei ca e un transfer bun, ca nu mai cobor la tomberoane in racadau niciodata !
21 Mai 2008, 02:13   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
constructie 2 camere Bacau+subsol, 200mp teren, cartier CFR
Vand constructie - casa 2 camere Bacau+ subsol mare, + 200mp teren, acces tir, racordata la utilitati, situat in str. Arcadie Septelici nr.3, cartierul CFR, langa Dedeman.
Bacau/Bacau - pret 14.000,00 EUR
Vand utilaje spalatorie auto
Vand utilaje spalatorie auto ( motoare, cazan pentru incalzit apa, nebulizatoare, aspiratoare, jeturi ) in stare exceptionala. Pret exceptional negociabil. SE ACCEPTA PLATA IN RATE! 0744567299
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Vinuri Nobile Romanesti
Vinuri Crama Budureasca Detalii pe: http://crama.shopmania.biz/ Pentru oferta vrac (bag in box) va rugam sa ne contactati telefonic.
Prahova/Ploiesti - pret 1,00 RON
Web design
Realizam web design siteuri, magazine online, cataloage online, bloguri, forumuri, platforme la comanda, marketing online, social media, optimizare google, promovare online, design grafic web/print, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 200,00 EUR
CASA DE AMANET!!CUMPAR AUR SI ARGINT!!
CUMPAR AUR!! AUR 14K--- 88 RON AUR 18K---111 RON AUR 22K---132 RON CUMPARAM ARGINT!!! AG 800---1.8 RON (Tacamuri, farfurii, castroane) AG 925---2.0 RON (bijuterii rupte, sau bune) ...
Constanta/Constanta - pret 88,00 RON
Loading from
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V