HANDBAL   •   

LIGA CAMPIONILOR / METALURG SKOPJE-HCM CONSTANŢA 25-18

Zero barat » HCM a pierdut şi meciul numărul cinci în Liga Campionilor

 
de Marian Ursescu   •   19 Noiembrie 2011
 

Constanţa a pierdut al cincilea joc consecutiv în grupa C a Ligii Campionilor şi rămîne fără nici un punct, pe ultimul loc


Cu un nou antrenor pe banca tehnică, după demisia lui Ion Crăciun, HCM Constanţa spera să obţină aseară primul său punct la Skopje, în faţa campioanei Macedoniei.

7.000 de spectatori au umplut pînă la refuz sala Boris Trajkovski, încurajîndu-şi favoriţii şi primindu-i într-un cor de fluierături pe români. HCM a început curajos, a condus cu 4-3, dar Lino Cervar, antrenorul lui Metalurg, cel care a dus Croaţia spre titlul mondial şi olimpic, a dejucat jocul campioanei României. A trimis un zid în centrul apărării sale, format din Markovici - Kozlina - Mirkulovski, iar Constanţa nu a mai găsit soluţii. S-a intrat la 12-8 la cabine, scor ţinut strîns îndeosebi de intervenţiile lui Popescu.

Neputinţă maximă
Debutul reprizei a doua a fost de coşmar pentru HCM. În primele 13 minute "marinarii" au reuşit să marcheze o singură dată, iar Metalurg s-a desprins la 17-9. Portarul Stanici a fost senzaţional, dar şi jocul Constanţei a coborît la submediocru. Extremele au evoluat sub orice critică, Ghionea, Sabou şi apoi Sadoveac şi Buricea nereuşind să marcheze nici un gol din poziţional. Abia după ce Lino Cervar a schimbat întreaga echipă, românii s-au mai apropiat pe tabelă. De la 24-13, Constanţa a marcat de cinci ori consecutiv, scorul final fiind 25-18.

Debut cu stîngul
Constantin Ştefan, fostul antrenor de la Dinamo şi Transilvania Cluj, a preluat pe HCM Constanţa în această săptămînă. Dacă în campionat a debutat cu dreptul, 36-31 cu Dinamo, în Liga Campionilor Ştefan nu a putut face minuni. Constanţa nu mai are nici o şansă la calificare ţinînd cont de programul infernal pe care-l mai are, cu deplasări la Hamburg şi Cimos Koper. Obiectivul Constanţei este doar să obţină una-două victorii în grupă.

Metalurg Skopje 25
Mojsovski 8, Markovici 5, Rakcevici 3, Aluşovski 2, Batinovici 2, Georgievski 2, Mirkulovski 1, Kozlina 1, Dimovski 1. Antrenor: Lino Cervar
HCM Constanţa 18
Csepreghi 3, Stavrositu 3, Toma 3, Novanc 2, Ghionea 2, Angelovski 2, Stamate 1, Buricea 1, Irimescu 1. Antrenor: Constantin Ştefan


Clasament
1. Hamburg 10p
2. Metalurg Skopje 7p
3. Cimos Koper 6p
4. Wisla Plock 4p
5. HC St. Petersburg 3p
6. HCM Constanţa 0p
Etapa următoare: HCM Constanţa-Metalurg (24.11), Cimos Koper-HC St. Petersburg (26.11), Hamburg-Wisla Plock (27.11)
 
Comentarii (4)
cumvretivoi  (159 comentarii)
Rusine,de 3 ori rusine!!Doar in Challenge Cup mai fac fata fariseii unui sport in care am fost odata 'PROFESORI". Ma inec de indignare si TAC! dar...totusi RUSINEEEEEEEEE!
20 Noiembrie 2011, 16:37   •   Comenteaza
patronu_m  (34 comentarii)
zmei intr-un campionat de 2 bani!!!!!!
19 Noiembrie 2011, 23:47   •   Comenteaza
xstream  (15126 comentarii)
apucati va de golf
19 Noiembrie 2011, 23:05   •   Comenteaza
xstream  (15126 comentarii)
praf
19 Noiembrie 2011, 23:05   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Vatra Luminoasa Apartament in Vatra Luminoasa
350 EU/luna
Vatra Luminoasa , SU: 66 mp, 3 cam.
Suprafata utila: 66 mp
3 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Anticariat cumparam carti
Anticariat, cumparam carti noi si vechi din toate domeniile. ne deplasam la domiciliul clientului. evaluarea si plata cartilor se fac pe loc. deplina seriozitate. program: luni-sambata, 10:00 - ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
inchiriez ap 2 camere Dristor
Ofer spre inchiriere apartament 2 camere, parter, 55 mp, mobilat, utilat, pozitie stradala Mihai Bravu-Dristor, zona linistita, G+F+T, loc parcare platit, acces facil mijloace transport, bloc curat ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 330,00 EUR
Mobiado Micro Gold dual SIM + CADOU - 460 RON
Telefon Mobiado Micro Gold dual SIM CEL MAI MIC TELEFON DE PE PIATA, CAT JUMATATE DE PACHET DE TIGARI: carcasa metalica, design absolut deosebit, camera 1.3Mpx, nou in cutie cu toate accesoriile. ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 460,00 RON
Te invit sa devii investitor !
Investiii= profit! Pentru cei ce se hotarasc investeasca in aceste afaceri VA UREZ SUCCES SI SA AVETI PARTE LA FEL CA SI MINE SI CA SI MULTI ALTII DE VENITURI PASIVE CAT MAI MARI! IATA afacerile ...
Teleorman/Alexandria - pret 0,00 RON
CONSILIER VANZARI
ANGAJAM CONSILIER VANZARI, CUNOSTINTE INSTALATII, PERMIS AUTO B, PERSOANA SOCIABILA, CU REALE ABILITATI DE COMUNICARE. FULL TIME, SECT.2. CV-UL SE DEPUNE PERSONAL PE BD. FERDINAND I NR.162, ETAJ 1, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V