Articol de Mirela Neag - Publicat joi, 02 august 2012 00:00 / Actualizat joi, 02 august 2012 10:28
Bronzul olimpic pe care l-a cîştigat Răzvan ascunde în spate povestea unui sportiv în viaţa căruia greutăţile au apărut înaintea celor din sala de sport.
Ce fac sportivii după ce urcă pe podiumul olimpic?! După conferinţa de presă, se prezintă la controlul antidoping apoi se întorc în Sat. Aici nu-i aşteaptă nici o petrecere. Sînt felicitaţi, îmbrăţişaţi de colegi şi antrenori, şi urcă în cameră.
De mîncat, nici vorbă. "Nu-ţi intră nimic în stomac. Eşti încă prea încordat", explică Răzvan Martin, halterofilul care a urcat marţi seara pe treapta a treia a podiumului olimpic la categoria 69 kg.
"Abia dacă am adormit spre trei dimineaţa şi m-am trezit la şapte, ca un huhurez. Medalia a stat lîngă mine", a mais spus Martin ieri, la prînz, cînd a ieşit din Satul Olimpic: prima oară cu altă destinaţie decît la sala de antrenament.
"Îmi cunosc soţia din clasa a doua!"
Între Sat şi Stadionul Olimpic, londonezii au ridicat un uriaş mall, Westfield Shopping Center, cel mai mare din Europa. "E prima dată cînd vin aici. Nici nu ştiam cum se ajunge", spune Răzvan. Încă de la intrare e asaltat de puştoaice pentru autografe. E clar, viaţa i s-a schimbat!
Amabil şi, evident, uimit, Răzvan nu refuză nici o fată. "Nu mă va schimba nimic, voi rămîne acelaşi", se grăbeşte să adauge. Intră în primul magazin, unul de parfumuri. Se opreşte, miroase un flacon, se uită la un fard de ten...
- Pentru cine vrei să cumperi?
- Vreau să-i iau un cadou soţiei. Pentru că medalia le-am dedicat-o ei şi fetiţei mele, de un an, Rebeca.
- Ai vorbit cu soţia?
- Da, la miezul nopţii.
- Cum v-aţi cunoscut?
- În clasa a doua, la şcoala generală. Ne ştim de 12 ani şi acum formăm o familie frumoasă...
O felicitare în zece ani şi dragostea pentru "tata din poze"
Dar viaţa lui Răzvan nu a fost mereu aşa. Greutăţile i-au apărut de mic: la 3 ani i s-a prăpădit tatăl. "Nu mi-l aduc aminte din imagini, doar din fotografii. Dar îl iubesc şi acum foarte mult", spune cu glasul înecat în lacrimi. Mama lui trăieşte, dar halterofilul nu prea vrea să vorbească despre ea: l-a abandonat la 6 ani, a ajuns la mătuşa din partea tatălui, iar la 8 ani şi-a luat viaţa în propriile mîini.
- Adică ai plecat de acasă la 8 ani?
- Da. Făceam deja haltere la Bistriţa şi m-am dus la un cămin.
- Şi de mama ta mai ştii ceva?
- Abia în ultimii doi ani a început să mă sune de două, trei ori pe an. E o legătură mai mult telefonică. Timp de 10 ani n-am primit decît o singură felicitare, de Moş Nicolae. S-a întîmplat parcă în 2003....
- Te-a sunat acum, după medalia olimpică?
- Nu. Şi nici eu n-am ce să-i spun. N-am nici ce să-i reproşez. Să-şi vadă de viaţa ei, cum a făcut şi pînă acum!
Marea din vis
Continuă să se plimbe prin mall, intră într-un magazin de bijuterii. Acum îşi permite să cheltuiască banii de diurnă pe un cadou preţios pentru soţie. O brăţară sau un inel. De cînd e la lotul olimpic, veniturile familiei au crescut. "Cîştig 3.500 de lei pe lună din salariul de la club şi indemnizaţia olimpică. E bine, în comparaţie cu alţi oameni!", spune cu modestie Martin. Deja îşi planifică o vacanţă specială cu familia.
- Ce planuri ai cînd ajungi în ţară?
- Să plec la mare.
- Iubeşti marea?
- Da. Poate şi pentru că n-am văzut-o decît o singură dată, cînd aveam şase ani. Vreau s-o văd a doua oară în viaţă...
- Şi la munte?
- La munte am ajuns de mai multe ori ca sportiv, în cantonamente...
Răzvan se gîndeşte şi la banii pe care-i va primi de la COSR. 21.000 de euro de la stat, încă jumătate de la Clubul Municipal Bistriţa la care e legitimat. Plus autoturismul Renault Twingo de la COSR şi alte premii.
- Ai permis de şofer?
- Nu, pentru că nu am nici maşină. Acum trebuie să fac şcoala de şofer.
- Ce vei face cu banii?
- Ştiu foarte bine ce voi face: mai pun şi economiile mele şi cumpăr o casă. O casă a mea şi a familiei mele...
Prima medalie şi o lumînare
Nici nu se gîndeşte să renunţe la sport ca să-şi încaseze mai repede renta viageră. "Sportul m-a ajutat să merg pe calea dreaptă şi n-am de gînd să mă las prea repede", spune Martin. S-a apucat de haltere din întîmplare: "Mergeam cu prietenii la fotbal şi jucam lîngă o clădire din care se tot auzeau zdrăngănituri. Am intrat să văd ce se întîmplă şi nu am mai plecat. Aveam cinci ani şi jumătate!".
Prima medalie a cucerit-o la 6 ani. "Am venit acasă cu ea şi i-am arătat-o mamei la lumina lumînării".
Micile plăceri ale lui Răzvan
- şniţelele de pui, chiftelele, cartofii prăjiţi
- plimbările la munte
- muzica liniştită
Casa din vis
Antrenorul emerit Mugur Saranciuc este cel care l-a descoperit pe Răzvan la un concurs desfăşurat la Bistriţa: "Am simţit calităţile, mi-a plăcut mult de el şi l-am luat la clubul CSM Bistriţa". Saranciuc explică şi de ce îşi doreşte atît de mult Răzvan o locuinţă: "Acum stă cu chirie şi urmează cursurile la seral ale unui liceu. Dar sper să primească loc la Facultatea de Educaţie Fizică după medalia olimpică". Autorităţile bistriţene au demarat deja procedurile pentru ca Răzvan Martin să devină cetăţean de onoare al oraşului. (Răzvan Luţac)
A doua mamă
"De cînd avea trei ani, Răzvan a devenit bistriţean. Atunci s-a mutat din oraşul natal, Cluj", povesteşte antrenorul Saranciuc pentru care destinul sportivului e mai mult decît zduguitor. "Timp de trei ani a încercat mătuşa lui, sora tatălui, să îl adopte şi a reuşit abia cînd băiatul avea 12 ani. Doar că familia Tuşa locuia în Apahida, îl mai ajutam eu şi soţia mea, îi călcam, îi găteam", continuă Saranciuc. (Răzvan Luţac)
16 ani trecuseră de la ultima medalie olimpică pentru halterele româneşti: bronzul lui Nicu Vlad la Atlanta 1996
"Răzvan era un copil retras, la concursurile pe care le cîştiga se bucura plîngînd! Abia după ce a fost adoptat de mătuşă a mai prins curaj" (Mugur Saranciuc, antrenor la haltere)
