SPORTURI  »  RUGBY  »  ŞTIINŢA BAIA MARE-FARUL CONSTANŢA 25-19

Ştiinţa Baia Mare a cîştigat al cincilea titlu la rugby: "E mult mai greu să revii în frunte!"

Eugen Apjok +1   FOTO
Eugen Apjok

Articol de - Publicat luni, 15 septembrie 2014 00:00 / Actualizat luni, 15 septembrie 2014 00:04

Eugen Apjok, antrenorul băimărenilor, spune că echipa sa se pregătise pentru o finală cu fosta campioană, RCM Timişoara, dar s-a repliat din mers şi s-a impus.

E tehnicianul echipei din Baia Mare de 11 ani, de numele lui legîndu-se aproape toate marile succese ale formaţiei. După titlul cucerit în 2009, "pe care toţi au spus că l-am cîştigat dintr-o întîmplare", Baia Mare a vrut să demonstreze care e adevărata valoare.

Antrenorul Eugen Apjok a dus echipa maramureşeană în vîrf şi în 2010 şi 2011. Sîmbătă, a fost al patrulea titlu în ultimii şase ani, tot cu Apjok la timonă.

- Domnule Apjok, e mai greu să cîştigi titlul prima oară sau a patra oară, după doi ani consecutivi în care ai pierdut finala?
- Cred că e mai greu în a doua variantă. În 2009, cînd am cucerit titlul, toată lumea era motivată, o dorinţă uriaşă de victorie. Apoi a intervenit acea blazare, faptul că băieţii ştiau cum e să fii campion. Aşa se explică într-un fel şi faptul că în 2012 şi 2013 am pierdut finala cu cei de la Timişoara. Acum, după doi ani de secetă, dorinţa şi motivaţia au renăscut. E frumos oricum, pentru că de fiecare dată am muncit mult să ajungem în vîrf.

- Vă aşteptaţi la o altă finală?
- În principiu da, trebuie să recunosc că ne aşteptam să întîlnim Timişoara. Ne şi făcusem strategia pentru echipa bănăţeană, îi urmăream de mult. Dar a apărut acea problemă a lor internă şi Farul a ajuns în finală. A fost dificil din punctul de vedere al pregătirii meciurilor. În semifinale, toţi o vedeau calificată pe CSM Bucureşti, a apărut Dinamo, iar în finală Farul în loc de Timişoara. Important e că am cîştigat şi că a ieşit bine.

- Cum a fost finala. Farul v-a dat o replică foarte bună, nu?
- Constănţenii au jucat excelent. S-au autodepăşit. Ei au venit însă din postura echipei care nu are nimic de pierdut, au jucat relaxaţi, toată presiunea a fost pe noi.

- V-a fost teamă cînd s-au apropiat la 9-10 şi apoi pe final cînd au mai rămas doar şase puncte?
- Nu, aveam încredere în băieţii mei. În prima repriză a fost un pic dificil pentru că am jucat cu vîntul contra şi ne-a incomodat. Dar pe final am fost convins că băieţii au experienţa de a ţine de rezultat şi de a nu se mai întîmpla nimic.

- Handbalul a luat întîietatea rugbyului la Baia Mare? Fetele joacă în Liga Campionilor şi au obiective îndrăzneţe.
- Eu cred că nu. E loc şi pentru noi, şi pentru ele. Palmaresul nostru e peste al lor, dar nu există o concurenţă între noi şi cei de la handbal. Ar fi bine ca Baia Mare să cîştige titlul şi la volei masculin şi la handbal masculin. Suporterii sînt comuni, ne iubesc şi pe noi şi pe ceilalţi sportivi de la celelalte secţii.

- E acum o controversă în rugby. Cum e mai bine, în cupele europene să meargă echipa campioană sau o selecţionată a campionatului cum se întîmplă acum?
- Cred că pentru a motiva mai mult echipele ce se bat la titlu, ar fi bine să participe echipa campioană. Pe de altă parte, e bine şi cu o selecţionată, ca acum, pentru că nivelul e mai ridicat.

- Veţi putea păstra lotul actual pentru sezonul viitor?
- Cu siguranţă. Proiectul nostru e pe termen lung, jucătorii au contracte pe doi-trei ani. O să vedem noi pe cine păstrăm.

- Şi cu cine vă veţi bate la titlu. Va reveni Timişoara?
- Eu sper să revină, şi cei de la Timişoara au avut un proiect ambiţios. Farul a arătat că e în creştere, la fel Dinamo. Steaua îşi revine şi ea. CSM Bucureşti are capacitate. Ar fi bine să fie cît mai multe echipe pentru ca nivelul să fie cît mai ridicat.

"E loc şi de handbal şi de rugby la Baia Mare. Ne bucurăm că un oraş mic ca al nostru dă două campioane la sporturile de echipă. Cred că poate să fie şi a treia" (Eugen Apjok, antrenor Ştiinţa Baia Mare)

"Pentru mine echipa mea este adevărata campioană. Băieţii s-au luptat admirabil, au jucat de la egal la egal. Cu siguranţă, sezonul viitor vom avea alt cuvînt de spus" ( Cristian Petre, antrenor Farul)

Rezultate finale

Finala
Ştiinţa Baia Mare-Farul Constanţa 25-19

Finala mică
RCM Timişoara-Dinamo 43-3

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează