SPORTURI  »  RUGBY  »  FINALA / NOUA ZEELANDĂ-FRANŢA 8-7

Ziua regilor All Blacks » Noua Zeelandă a bătut Franţa în finala Mondialului de rugby

Richie McCaw prezintă fanilor trofeul cîștigat de Noua Zeelandă. FOTO Reuters
Richie McCaw prezintă fanilor trofeul cîștigat de Noua Zeelandă. FOTO Reuters

Articol de - Publicat luni, 24 octombrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 24 octombrie 2011 11:24

Noua Zeelandă a învins ieri Franţa cu 8-7 şi a cîştigat pentru a doua oară titlul mondial. "Cocoşii" au pierdut a treia finală din istorie


Pe Eden Park, din Auckland, încordarea e maximă. Peste 60.000 de spectatori urmăresc încremeniţi cum favoriţii lor ţin cu dinţii de minge la trecerea timpului. Noua Zeelandă conduce Franţa cu 8-7 şi e la un pas de a cîştiga din nou titlul mondial. 24 de ani şi aşteptarea s-a încheiat! După 80 de minute şi 20 de secunde, arbitrul sud-african Craig Joubert fluieră finalul. Totul s-a terminat. Eseul lui Tony Woodcock şi lovitura de pedeapsă a lui Stephen Donald au decis finala. "Cocoşii" au răspuns prin eseul lui Thierry Dusautoir, transformat de Francois Trinh-Duc. Prea puţin însă.

După David Kirk, Fox Grant, John Kirwan, a venit vremea lui Richie McCaw, a lui Ma'a Nonu, a lui Keven Mealamu şi a celorlalţi All Blacks să aducă fericirea unui întreg popor kiwi credincios zeului rugby.

De partea cealaltă, francezii sînt stană de piatră. Un singur punct i-a despărţit de învingători. Visul unei naţiuni a fost spulberat încă o dată după 1987 şi 1999. Uriaşul Thierry Dusautoir, bravul lor căpitan, aproape că plînge. Îşi urmăreşte adversarii cum se bucură. Morgan Parra, transformerul Franţei, cel care s-a accidentat în minutul 23, e pupat pe creştet de preşedintele IRB, Bernard Lapasset. "La tête haute, Morgan!", îi şopteşte el. "Nu meritam să pierdem!", spune el.

Peste patru ani, lupta pentru trofeul William Webb Ellis se va da în Anglia şi Ţara Galilor, care vor găzdui împreună turneul final.

Eroul Stephen Donald
În minutul 45, mijlocaşul Stephen Donald a transformat singura lovitură de pedeapsă a Noii Zeelande în finala cu Franţa. La prima sa selecţie în tricoul All Blacks, Donald a devenit un erou naţional, punctele aduse de el fiind hotărîtoare în stabilirea cîştigătoarei. "Au fost oameni care s-au îndoit de mine. Am vrut însă să demonstrez că sînt demn să port tricoul negru", a spus după meci Donald.

"Sînt foarte norocos că am putut intra într-o astfel de echipă. Am visat mereu că voi ajunge aici şi acum visul s-a împlinit", a adăugat Stephen. Mijlocaşul a povestit şi momentul loviturii de pedeapsă de la peste 40 de metri. "Nu m-am gîndit prea mult. M-am uitat în faţă şi mi-am propus să o transform. Nu mai dădusem într-o minge de şase săptămîni, dar s-a dovedit că nu asta e important", a mărturisit Donald. A fost lăudat de toată lumea. "Aveam încredere în el cînd i-a luat locul lui Aaron Cruden. Ştiam că se va descurca", a spus antrenorul Graham Henry. "A făcut faţă cu bine presiunii", a spus şi fundaşul Israel Dagg.

Radu Naum: "Oamenii ăştia fac un haka în grădiniţa din spatele casei"

8891 de zile trecuseră de la precedentul titlu cîştigat de Noua Zeelandă pe 20 iunie 1987, tot contra Franţei: 29-9

Cîştigătoarele Cupelor Mondiale
Noua Zeelandă 1987, 2011
Australia 1991, 1999
Africa de Sud 1995, 2007
Anglia 2003

Felicitaţi de Sarkozy
Chiar dacă au pierdut finala cu Noua Zeelandă, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a ţinut să-i felicite pe elevii lui Marc Lièvremont pentru evoluţia pe care au avut-o în meciul cu All Blacks, dar şi pentru întreaga prestaţie de la Cupa Mondială. "Franţa a fost mare şi la un pas de marele trofeu. Această echipă ne-a făcut mîndri. Ne-a dăruit momente emoţionante, ne-a adus pe culmile fericirii", a transmis preşedintele francez.

Cristian Geambaşu: "Finala Cupei Mondiale la rugby a arătat de toate, voinţă, sacrificiu, solidaritate. Mai puţin spectacol

Oraşul negru
Cu cîteva ore înaintea marii finalei, dar mai ales după încheierea sa, peste 300.000 de persoane s-au bucurat pe străzile din Auckland pentru succesul obţinut de Noua Zeelandă. Costumaţi şi machiaţi în negru, suporterii All Blacks au petrecut, beţi de fericire. "Pot să mor acum!", a strigat un trecător. "De 24 de ani aştept acest moment. Trofeul trebuia să fie al nostru. Nimeni nu avea dreptul să ni-l fure", l-a completat şi soţia sa. "Este cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Am zburat 20.000 de km şi am plătit 200 de euro pentru biletul de pe stadion pentru a vedea acest spectacol", a explicat un neozeelandez din Liverpool.

Răspuns la haka
Începutul marii finale a fost marcat de un moment memorabil. În timp ce jucătorii All Blacks executau celebrul ritual haka, rugbyştii francezi, în frunte cu căpitanul Thierry Dusautoir, s-au aşezat în formă de V, semnificînd victoria (VEZI AICI VIDEO), iar apoi s-au îndreptat înspre terenul adversarilor, lucru interzis de regulament. "Am simţit nevoia să facem acest gest. Ne-a ajutat să ne motivăm. Ar fi fost şi mai bine dacă avansam mai mult", a declarat Fabien Bracella.

"Au meritat victoria. Mereu am considerat că sînt cea mai bună echipă din lume, dar în această seară şi Franţa s-a arătat puternică. A fost dur să ne batem cu un întreg popor".
Marc Lièvremont, selecţioner Franţa

"Am dat totul. Ne-am spus că trebuie să facem asta, pentru a nu avea regrete. Am fost pregătiţi să murim pe teren. Ne-a lipsit doar un mic declic".
Dimitri Yachvili, jucător Franţa

"Ne-am luptat, dar nu a fost suficient pentru a cîştiga. Totuşi am arătat că sîntem adevăraţi jucători de rugby. Sper că am putut să le oferim emoţii suporterilor. Întreaga echipă trebuie să fie mîndră".
Thierry Dusautoir, căpitan Franţa

"Sînt mîndru de fiecare coechipier. N-am simţit niciodată mai multă presiune, dar am ştiut cum să o gestionăm, iar la finala a fost bine pentru noi"
Richie McCaw, căpitan Noua Zeelandă

"Sînt atît de mîndru că sînt neozeelandez. Este momentul la care am visat de ani. Acum ne putem odihni liniştiţi"
Graham Henry, antrenor Noua Zeelandă

8892 zile au trecut de la prima finală a Cupei Mondiale, în 1987, care s-a desfăşurat pe Eden Park, tot între Noua Zeelandă şi Franţa

4-2 este scorul întîlnirilor directe dintre Franţa şi Noua Zeelandă

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (5)
igelu
igelu  •  24 Octombrie 2011, 22:53

Cred ca Franta a jucat mai determinat decat Noua Zeelanda care a facut ceva antijoc la sfarsit ca altfel luau bataie. Cat despre francezi mai marianci 77 nici eu nu-i prea inghit dar ce au aratat in finala ea fost altceva. Si pe undeva ii si inteleg ca daca te duci la Paris o sa vezi si tu cati cocalari "romani" sunt acolo si ce nenorociri fac.

marianci77
marianci77  •  24 Octombrie 2011, 19:23

doamne ce ma bucur ca a luat FRANTA bataie de doua ori in acelas turneu de la NOUA ZEELANDA :-)))))!!!!!! , aceasta natie , cica de aceeasi origine latina ca si noi , ne face tiganii la orice pas si moment iar noi inca avem respect pt. ei . Unde ne este doamne mandria si orgoliul nostru ca natiune ?????

bogdzsch
bogdzsch  •  24 Octombrie 2011, 12:50

ce se oftica radu naum =)))))))))))))))

Vezi toate comentariile (5)
Comentează