Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru - Publicat miercuri, 24 aprilie 2013 00:00 / Actualizat marti, 23 aprilie 2013 23:11
Sîrbul care a fost şi pe locul 12 în lume explică de ce sportivii din ţara lui se dăruiesc atît de mult pe teren şi luptă pînă la ultimele resurse
Abia şi-a încheiat meciul din primul tur, în care l-a învins pe australianul Marinko Matosevic cu 7-6 (5), 6-3, e transpirat şi încă gîfîie un pic din cauza efortului. Important pentru Troicki e însă că a mai pus o victorie în zestrea încă destul de subţire a acestui sezon. A avut multe ocazii, s-a pierdut, a revenit, pînă la urmă a reuşit. "E o problemă de încredere, ştiu asta, nu mai cîştig atîtea meciuri cum făceam în urmă cu 2-3 ani. Lucrurile încep acum să se lege. Uneori nu merge, dar simt că sînt pe calea cea bună", a explicat Victor, 27 de ani. E un tip hotărît, un pic repezit, căruia i se umezesc însă ochii atunci cînd vorbeşte despre ţară şi despre compatrioţi.
- Victor, la noi multă lume admiră spiritul de luptător al sportivilor sîrbi, dăruirea şi pasiunea. Cum explici tu această stare?
- Iugoslavia, apoi Serbia a reuşit rezultate multă vreme la sporturile de echipă. Am avut baschet, volei, handbal, polo şi doar de 5-6 ani a devenit şi tenisul o disciplină mai importantă. Noi însă încercăm întotdeauna să dăm ce avem mai bun cînd sîntem pe teren. În ultimii 10-20 de ani, naţiunea noastră a trecut prin perioade dificile, iar oamenii se bucură atunci cînd sportivii aduc trofee. De aceea vrem să cîştigăm mereu şi pentru că aşa sîntem recunoscuţi mai mult în afară. E greu de explicat cum s-a întîmplat în tenis, nu am avut sponsori, nu am avut facilităţi, dar probabil că am vrut mai mult decît alţii. E plusul pe care îl avem. Ne place să jucăm pentru ţara noastră.
- Ai spus că una dintre distracţiile tale favorite e să te dai în montagne russe. Ai făcut asta recent?
- Da, chiar acum o lună, la Orlando, în Florida. Am vizitat parcul Universal împreună cu prietena mea şi acolo este un montagne russe senzaţional, se numeşte Hulk. A fost o experienţă grozavă.
- Eşti suporter al celor de la Partizan Belgrad. Mergi des pe stadion? Şi, de asemenea, ai vreo echipă favorită din fotbalul internaţional?
- Cînd sînt acasă, încerc să mă duc cît pot de des la meciurile lui Partizan. Şi nu numai la fotbal, şi la baschet. Iubesc clubul ăsta. Iar cînd sînt plecat urmăresc la televizor sau pe computer, sînt mereu la zi cu rezultatele. Cît despre echipe din afară, de mic mi-a plăcut şi am ţinut cu Manchester United. I-am şi întîlnit anul trecut, la Washington, prin intermediul lui Nemanja Vidici, care mi-e bun prieten.
- Cum e colaborarea cu noul tău antrenor, Jack Reader?
- Am apelat la el pentru că la sfîrşitul anului trecut simţeam nevoia de o schimbare, eram nefericit pe teren, nu mai aveam motivaţie, nu jucam deloc bine. Iar el mi-a adus înapoi bucuria de a face tenis. Am lucrat mult împreună, a adus lucruri noi în jocul meu şi simt că e din ce în ce mai bine. Jack e un tip grozav, pozitiv, interesant, ai ce învăţa de la el. Plus că e foarte cunoscut în lumea tenisului, lumea îl caută pe el să facă poze, nu pe mine! (rîde)
- Ce crezi că au în comun Belgradul şi Bucureştiul, în afara faptului că încep cu litera "B"?
- Ambele sînt oraşe mari şi frumoase, care continuă să se dezvolte, să devină tot mai mari pe harta lumii. De asemenea, au trăsături comune, doar au fost sub regimul comunist, şi arhitectura seamănă. Îmi place aici, oamenii sînt drăguţi, relaxaţi. Avem lucruri în comun, am trăit vremuri asemănătoare, sîntem creştini ortodocşi şi unii, şi alţii. Mi-ar plăcea însă să văd şi alte locuri din România, mai ale că sîntem aproape. De fapt, am şi fost, cînd eram mai mic, la Mamaia, apoi la Timişoara.
4,1 milioane de dolari a cîştigat Victor Troicki pînă acum din tenis, el devenind profesionist în 2006
