SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Ambiţia din iarbă » Tamira Paszek, jucătoarea antrenată de Andrei Pavel, şi-a luat ieri bilet pentru "sferturile" de la Wimbledon

Articol de , - Publicat marti, 03 iulie 2012 00:00 / Actualizat luni, 02 iulie 2012 22:27

Austriaca în vîrstă de 21 de ani, care a trecut cu 6-2, 6-2 de Roberta Vinci, a vorbit apoi despre pasiunile şi preferinţele ei


A renăscut pe iarbă, iarba vie, verde şi parfumată a acestui 2012 în care Tamira Paszek merge din victorie în victorie. Austriaca, fostă finalistă la Wimbledon la junioare, s-a calificat ieri în "sferturi", reuşind un meci clar, simetric. Şi scăpînd de asaltul ploii, care mai tîrziu a zăpăcit iar programul de la All England Club.

E ca o vrajă. Cînd păşeşte pe terenurile londoneze, Tamira se transformă, intră în transă. Şi nu e niciodată plictisitoare. Amestecă partidele dramatice, de trei seturi, în care revine în actul decisiv, uneori şi de la mingi de meci, cu cele rapide, expeditive. Ieri a avut o evoluţie din categoria a doua, lăsîndu-l pe tatăl ei, Mohammed Ariff, şi pe antrenor, Andrei Pavel, să-şi destindă un pic nervii solicitaţi din plin.

Iarba i se potriveşte lui Paszek, chiar dacă ea nu are un serviciu puternic, ci mai degrabă inteligent, plasat. I se potriveşte pentru că ea poate construi în ritm rapid, antrenîndu-şi agresivitatea creatoare o dată cu fiecare trecere a mingii peste fileu. Ce i se mai potriveşte oare Tamirei? Putem afla din răspunsurile date într-un chestionar mai puţin obşnuit.

Ce nu se ştie despre Tamira Paszek
Alte interese în afară de tenis? Citit, ascultat muzică, mers la cumpărături, în special la Londra, care are magazine grozave
Modelele de viaţă? Părinţii mei
Idolii din tenis? Maria Şarapova, Thomas Muster şi Roger Federer
Muzica preferată? Pop şi house, depinde de stare
Melodia cel mai des ascultată? Rivers a lui Lykke Li şi Chop My Money de P Square ft Akon
Filmul favorit? The Notebook (Jurnalul)
Dragostea platonică pentru o celebritate? Ryan Gosling şi Ryan Reynolds
Mîncarea preferată? Cea thailandeză pentru că e uşoară şi se poate consuma zilnic
Destinaţia viitoarei vacanţe? Maldive sau Bora Bora
Dacă n-ai fi jucătoare de tenis, ce ai fi făcut? Aş fi designer vestimentar, mă pasionează moda.

Şarapova învinsă
Finalista de anul trecut şi recent învingătoare la Roland Garros, Maria Şarapova, a pierdut ieri în faţa lui Sabine Lisicki, 4-6, 3-6. Cele două s-au reîntîlnit la Wimbledon, după ce anul trecut au disputat una dintre semifinale, rusoaica impunîndu-se. De data aceasta, serviciul puternic şi loviturile tari din spate ale germancei au fost imbatabile. "Am lovit mingea foarte curat", a spus Lisicki. "Am cîştigat primul set şi moralul meu a primit un impuls, iar după ce am făcut break în al doilea am ştiut că pot cîştiga".

Ultimul pentru Kim
Kim Clijsters şi-a luat adio ieri de la Wimbledon cu o înfrîngere dură suferită în faţa germancei în urcare Angelique Kerber, 1-6, 1-6. "La cum a jucat în acest meci, cred că a fost aproape meciul perfect", a recunoscut belgianca. La toate capitolele a fost mai bună: a servit mai bine, a returnat mai bine, iar în schimburile de mingi a trimis adînc, rapid, anticipînd excelent. O voi urmări de acum încolo", a spus Kim. Ea a adăugat că nu are regrete legate de Wimbledon: "Ştiu că de fiecare dată am dat tot ce am putut aici, am amintiri frumoase".

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
fibra
fibra  •  03 Iulie 2012, 10:15

Daca Tamira face abstractie de chiuiturile Azarenkai si asculta ca si pina acum de sfaturile lui Andrei,are mari sanse sa faca o buna performanta,chiar daca belarusa tocmai acum este in revenire de forma. Mult succes!

plischi
plischi  •  03 Iulie 2012, 08:21

pentru mine a fost cea mai mare surpriza a turneului...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează