TENIS

Belu a tăiat jumătate din buget!

 
de Luminiţa Paul   •   07 Martie 2008
 

FRT a adus spre decontare 83.000 de euro după România-Franţa, dar Octavian Belu a aprobat doar 41.000

Preşedintele ANS a tăiat drastic sumele aduse spre decontare de Federaţia Română de Tenis, după întîlnirea de Cupa Davis dintre România şi Franţa. Iniţial, oficialii FRT au cerut de la buget o sumă impresionantă, 700.000 RON, echivalentul a aproape 200.000 de euro. La nici o dispută din Cupa Davis organizată la noi nu s-a ajuns la asemenea pretenţie, totalul altor întîlniri oscilînd între 65.000 de euro, contra Elveţiei, şi 95.000, împotriva Coreei de Sud. Solicitarea umflată nu a putut însă să fie justificată, în condiţiile în care lucrările de la sală au fost acoperite din banii Consiliului Local, respectiv Judeţean, iar costurile de cazare şi masă au fost suportate de omul de afaceri Aurel Munteanu.

Dumitru Hărădău, directorul general al federaţiei, a adus spre decontare, în cele din urmă, suma de 313.687,96 RON, în jur de 83.000 de euro. Octavian Belu, şeful ANS, a redus-o însă la mai puţin de jumătate. El nu a aprobat cheltuielile cu suprafaţa de joc (aproximativ 30.000 de euro) şi cele pentru loje (14.000 de euro), deoarece nu s-a respectat legea în cazul folosirii banilor publici, mai exact, nu s-au organizat licitaţii pentru achiziţionarea de servicii. Restul rămas spre decontare este de 41.000 de euro. Diferenţa pînă la 200.000 nu se întoarce la FRT, cum au susţinut oficialii federaţiei, ci la bugetul ANS, de acolo urmînd a fi redistribuită acolo unde va fi nevoie.

200.000 de euro
a cerut FRT de la buget pentru organizarea întîlnirii România-Franţa

83.000 de euro
au fost prezentaţi spre decontare la ANS în urma dezvăluirilor din presă

41.000 de euro
a aprobat Octavian Belu, care a tăiat cheltuielile pentru teren şi loje

 
Comentarii (4)
gigi  ( comentarii)
DNA sau Curtea de Conturi are alte urgente ?
Prea incearca Nastase sa schimbe tema de la Cupa Davis la Academia lui peste....
Despre Haradau numai de bine (Tete-Tete)
gigi
08 Martie 2008, 12:27   •   Comenteaza
emigrantul  ( comentarii)
BRAVO BELU!dar atentie!sa te ti denigrari,injurii,bete in roate,de la acesti domni:nastase,TIRIAC!,sa te astepti sa fi schimbat!caracterul lor este=o,tiriac a mai amenintat inclusiv ziaristi.doar BASE te poate ajuta.informeaza-l.ESTI UN MARE OM SI ROMAN!
07 Martie 2008, 12:31   •   Comenteaza
gigii  ( comentarii)
cred ca astia doi au dat si in trecut tunuri,de ce nu-i verifica cu toata activitatea lor si daca au furat asa cum au incercat acum sa mearga la puscarie ca toti hotii prinsi...
07 Martie 2008, 12:18   •   Comenteaza
bogdan  ( comentarii)
niste spagari si Hradau si Nastase....
toti vor doar sa fure
unul se lauda ca e Mare organizator de turneu de tenis, iar altul ca e mare presedinte de federatie si etern constructor al unei academii de tenis fantoma
in realitate, ceea ce fac amadoi, are aroma de menta...
07 Martie 2008, 09:15   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand pui Amstaff
Pui Amstaff de vanzare ! pentru detalii contactati-ne !
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Regim hotelier
Apartamente cu 2 si 3 camere, in zone centrale, complet mobilate si utilate, A/C, internet, TV
Bucuresti/Bucuresti - pret 50,00 RON
Vand fazani comuni si tenebrosi, bibilici, pui de pauni albastri
Vand fazani comuni si tenebrosi (40ron buc.-negociabil pt mai multe buc. cumparate), paun alb matur de 3.5ani(200 euro), pui de pauni comuni(albastri) la 50euro bucata si bibilici la 25ron buc
Buzau/Candesti - pret 1,00 RON
Vand Autobetoniera cifa Iveco 1998
AUTOBETONIERA MARCA IVECO MAGIRUS EUROTRAKERR 8X4 AN 1998, MAKAXOR LIEBHERR DE 9-10 MC, MERITA VAZUTA, STARE EXCEPTIONALA, MASINA LUCREAZA. 280.000 KM
Bucuresti/Bucuresti - pret 18.500,00 EUR
Casute de gradina si case de lemn
Fabricam si comercializam casute de gradina si case pe structura de lemn la cele mai bune preturi! Transport gratuit in Bucuresti si Ilfov! Reducere de la 140 euro/mp la 120 euro/mp pana la 1 ...
Ilfov/Cornetu - pret 120,00 EUR
Loading from
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V