Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru - Publicat marti, 22 aprilie 2014 00:00 / Actualizat luni, 21 aprilie 2014 23:44
Finlandezul, fost numărul 13 mondial, joacă, mănîncă, scrie, aruncă mingea cu mîna stîngă. 13% din populaţia globului e stîngace, iar în Top 100 sînt doar 13 jucători cu această particularitate.
Ieri, Jarkko Nieminen, 32 de ani, a jucat două ore şi 16 minute cu Leonardo Mayer. Un meci plin, spectaculos, pe care finlandezul l-a cîştigat cu 6-3, 3-6, 7-6 (4), dar pentru care a muncit din greu.
La doar cîteva minute după, Jarkko era în sala de forţă de la Arenele BNR, pedalînd de zor pe o bicicletă, încă în echipamentul de joc, cu zgura scuturîndu-se din pantofi. Nici nu apucase să stea de vorbă cu antrenorul lui, Jan de Witt, dar, cînd îl vede, primele cuvinte ale lui Nieminen sînt: "I'm sorry!".
"Nu spune asta, ai cîştigat, publicului i-a plăcut meciul şi ţi-a dat credit la final. Asta e cel mai important", îl încurajează de Witt. Jarkko îl roagă să-i ţină loc la restaurantul jucătorilor, efortul cere o porţie mare de paste, apoi stabilesc programul de a doua zi.
- Înainte de a începe cu cele 5 întrebări ale rubricii, spune-ne cîteva cuvinte despre meci.
- A fost greu, el joacă foarte bine, are toate loviturile. Eu nu m-am simţit grozav de la început, e abia a doua mea săptămînă pe zgură, iar la Monte Carlo am pierdut repede. A fost însă un meci de calitate, o victorie bună.
- Acum, ai avut de curînd un meci de Cartea Recordurilor, cel mai scurt din istorie, de doar 28 de minute şi 20 de secunde, 6-0, 6-1. Cum s-au întîmplat lucrurile acolo, pe teren?
- Adversarul meu de la Miami, Bernard Tomic, venea după o accidentare şi nu se mişca foarte bine. De aceea am şi dorit să-l alerg un pic, iar el a vrut să evite asta şi a încercat să joace repede. Numai că a făcut foarte multe greşeli, nu e ca şi cum au fost numai lovituri cîştigătoare ale mele. Puteam chiar să pierd încă vreo două game-uri. Aerul era foarte cald şi umed. Oricum, el a fost departe de ceea ce e capabil să joace.
- Îţi aminteşti şi cel mai lung meci pe care l-ai jucat?
- Nu ştiu sigur, dar au fost destule de cinci seturi, în turneele de Mare Şlem sau în Cupa Davis. 4 ore şi jumătate am stat pe teren de multe ori, o dată chiar cu Victor Hănescu, la Roland Garros, acum destul de mulţi ani, cred.
- Eşti unul dintre cei 13 stîngaci din Top 100, dar eşti aşa şi în viaţa de toate zilele?
- Da, fac totul cu mîna stîngă, scriu, ţin cuţitul, arunc mingea, joc tenis. (zîmbeşte) Nu ca Rafa, care e dreptaci, de fapt.
- Este soţia ta în continuare cea mai bună jucătoare de badminton din Finlanda?
- (zîmbeşte) Nu, s-a retras după Jocurile Olimpice de la Londra. Acum e antrenoare, are o şcoală de badminton la Copenhaga, uneori mă însoţeşte la turnee, dar cînd sînt în Europa. Avem şi un apartament în Helsinki, unde plănuim să locuim după ce o să mă retrag.
- Ai fost şi la Cluj, în 2012, pentru Cupa Davis, iar la Bucureşti pentru a doua oară. Unde ţi-a plăcut mai mult?
- Nu prea am avut timp să vizitez. La Cluj totuşi am ieşit mai mult, cu cei din echipă. Iar la Bucureşti, mereu am fost pe fugă, am ajuns tîrziu, am mai zărit ceva din maşină, dar atît. Sper să am timp să văd mai multe anul acesta.
