SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

EXCLUSIV Halep le răspunde criticilor după eliminarea rapidă de la Wimbledon: "Nu trebuie să explic nimănui ce fac"

Articol de - Publicat marti, 30 iunie 2015 23:03

Gazeta Sporturilor a vorbit cu Simona Halep la puține ore după eliminarea în primul tur la Wimbledon, spunînd că din punctul de vedere emoțional nu se simte la sută la sută

Simona Halep a intrat în sala principală de interviuri, care e colorată în mov şi verde, imediat după Andy Murray. În spatele mesei la care se aşază jucătorii, pe perete e un afiş cu cele două trofee. Simona, într-o stare de spirit neutră, după ce înfrîngerea se mai răcise. A vorbit despre emoţii pe care nu poate să le gestioneze şi despre alte situaţii pe care trebuie să le înfrunte o dată cu această eiminare prematură de la Wimbleon.

Simona Halep despre...

... eliminarea în primul tur: "Să fiu sinceră, nu am nici o stare acum, e greu să explic cum mă simt. Cum am spus şi la prima conferinţă, nu am avut nici o aşteptare de la acest turneu. Ştiam că va fi foarte greu pentru mine, dar nu credeam că o să pierd încă din primul tur. Ea a jucat un tenis agresiv, a luptat pînă la capăt. Viaţa nu e de fiecare dată bună cu tine. Dar am destulă putere să merg înainte"

... încrederea de dinainte de Wimbledon: "Nu era la cote foarte înalte. E greu pentru că în timpul meciurilor simt foarte multă presiune şi dacă nu o gestionezi foarte bine, poţi să pierzi încă din primul tur. Sînt foarte nervoasă atunci cînd trebuie să închid meciul, mi s-a întîmplat şi la Biringham şi mi s-a întîmplat şi aici"

... cea mai mare luptă din meciul cu Cepelova: "Emoţional, nu cred că am fost acolo. Nu am reuşit să mă descurc. Sînt încrezătoare în jocul meu, dar emoţional şi ca putere interioară, nu cred că sînt sută la sută. Trebuie să învăţ să scot stresul din mine"

...despre accidentare: "Am avut o problemă la unghie, mi-a căzut"

...despre perioada prin care trece: "În tenis sînt atît urcuşuri , cît şi coborîşuri. Am început bine anul, dar acum sînt un pic în coborîre. Anul trecut am făcut cele mai bune rezutate la turneele de Mare Şlem, dar în 2015 am cîştigat cel mai mare titlu al meu"

Citește și:
Prea târziu! Naivă în prima repriză, FCSB s-a trezit după pauză, dar n-a putut să o întoarcă pe Fenerbahce. Final de aventură în Europa League
Europa League
Prea târziu! Naivă în prima repriză, FCSB s-a trezit după pauză, dar n-a putut să o întoarcă pe Fenerbahce. Final de aventură în Europa League
Ce se întâmplă cu Charalambous? Aproape de bătaie la vestiare!
Europa League
Ce se întâmplă cu Charalambous? Aproape de bătaie la vestiare!
Toate echipele calificate din grupa Europa League: „roșu” pentru Răzvan Lucescu, PAOK s-a prăbușit!
Europa League
Toate echipele calificate din grupa Europa League: „roșu” pentru Răzvan Lucescu, PAOK s-a prăbușit!
Benzema s-a enervat, după ce a văzut noua ofertă: s-a retras din echipă și REFUZĂ să mai joace!
Campionate
Benzema s-a enervat, după ce a văzut noua ofertă: s-a retras din echipă și REFUZĂ să mai joace!
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (173)
dac.impielitzat
dac.impielitzat  •  30 Iunie 2015, 23:48

Simona, eu cred ca ne reprezinti cu cinste. Mult succes, putere sa treci peste momentele dificile, sanatate si intelegerea necesara sa te poti bucura de viata din plin. Asa e viata, cu suisuri, cu ceva coborasuri, e plina, frumoasa! Hai Simo!

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  30 Iunie 2015, 23:15

..))))))) Ai plai mai best tenis tudai, bat shi iz veri strong for mi !

sakamoto
sakamoto  •  01 Iulie 2015, 01:13

Nu psihicul o trage inapoi pe Simona:FIZICUL! Pregatirea fizica. Cind era pe val, cistiga meciuri cu adversare din primele 10 locuri din clasament, daca pierdea primul set, apoi le cistiga pe urmatoarele 2 seturi. Ultimul set Simona il cistiga detasat. De o vreme, de cind a cam uitat cum se cistiga, Simona cistiga primul set, iar urmatoarele 2 seturi le pierde, ultimul detasat. Precum Sorana Cirstea, cind a inceput caderea. Deci...nepregatirea fizica, dezinteresul, viata nesportiva, dezordonata, antrenor necorespunzator, aere de primadona, istericale in timpul meciurilor-o fac aceste manifestari penibile, nesuferita, publicul incurajeaza adversara-toate acestea, o coboara in clasament. Momentan Simona Halep se afla intr-o forma execrabila, vinovata este...tot Simona Halep. Nu se stie daca va reveni vreodata la forma sportiva, care a consacrat-o una dintre cele mai bune tenismene din lume. Sa speram ca Simona Halep, va redeveni...Simona Halep!

Vezi toate comentariile (173)
Comentează