SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Federer redevine numărul 1 şi bate record după record, într-o finală dramatică în faţa lui Roddick: «Tenis de vis»!

Articol de GSP - Publicat duminica, 05 iulie 2009 00:00

În faţa unui Andy Roddick neobosit şi extrem de ambiţios, Roger Federer s-a încununat din nou campion la Wimbledon, la capătul unui ultim act dramatic, jucat contra americanului. Partida a durat mai bine de 4 ore, aceasta avînd nevoie de set decisiv pentru a decide cîştigătorul. Scorul final al meciului a fost 3-2 pentru elveţian: 5-7, 7-6(6), 7-6(5), 3-6, 16-14.

În urma triumfului istoric de astăzi, Federer a mai scris o pagină de istorie, doborînd recordul de Grand Şlemuri cîştigate de un jucător, trecînd de borna 15 stabilită de Pete Sampras. Totodată, astăzi s-a mai consemnat un record: după Bjorn Borg, doar Roger Federer şi Rafael Nadal au cîştigat Roland Garros-ul şi Wimbledon-ul în acelaşi an.

Momentul decisiv al partidei s-a jucat însă în tiebreakul setului 2, cînd Roddick a avut nu mai puţin de 4 mingi de set, dar le-a irosit cu nonşalanţă şi a scos la iveală marele campion din Roger Federer. Acesta a revenit spectaculos şi şi-a adjudecat acel set, egalînd astfel situaţia la seturi la 1.

Anul acesta, cei doi s-au mai întîlnit într-un turneu de Mare Şlem, cel al Australiei, cînd s-a impus Federer, în semifinale.

Vezi aici parcursul lui Federer la Wimbledon 2009!

Vezi aici parcursul lui Roddick la Wimbledon 2009!

DESFĂŞURAREA PARTIDEI

----SETUL 1----
0-1 Roddick: Cu un serviciu impecabil, Roddick îşi adjudecă lejer primul game, acesta reuşind deja 2 aşi.
1-1: Federer răspunde într-o manieră asemănătoare, egalînd la 1, după ce a cîştigat game-ul 2 la 15 şi a reuşit 2 aşi.
1-2: Roddick face un game alb, atacînd decis şi venind foarte inspirat la fileu în acest game.
2-2: Federer nu se lasă mai prejos şi cîştigă la rîndul său la 0, după cîteva servicii excepţionale, încununate cu doi aşi.
2-3: Roddick pune presiune pe adversarul său, reuşind iar să servească foarte bine şi chiar să-l paseze superb pe campionul elveţian, în două rînduri.
3-3: Federer nu este intimidat de jocul curajos al lui Roddick, servind încă 2 aşi şi cîştigînd acest al 6-lea game fără probleme.
3-4: În game-ul în care s-a jucat cel mai frumos punct al partidei, Roddick cîştigă la 15. Nici o şansă de break pînă acum în finala de la Wimbledon.
4-4: Roddick aleargă eroic după fiecare minge, dar Federer controlează perfect schimburile şi egalează la 4.
4-5: Cînd serviciul nu se concretizează în as, americanul încearcă să scurteze orice punct prin execuţii puternice, iar tactica acestuia dă roade pînă acum. Game cîştigat la 15.
5-5: Deşi returnează bine serviciile lui Federer, Roddick nu reuşeşte să cîştige vreun punct în acest game, iar setul se îndreaptă încet şi sigur spre tiebreak.
5-6: Roddick are mari emoţii! După ce salvează mai multe mingi de break, americanul cîştigă game-ul, fiind ajutat şi de 3 decizii "hawk-eye" favorabile lui.
5-7: Surpriză mare în primul set! Roddick reuşeşte un break extrem de important, la capătul unor puncte dramatice, iar acesta se află acum în avantaj: 1-0

----SETUL 2----
0-1:
Roddick continuă în forţă şi cîştigă primul game din setul 2, la 15.
1-1: Jucînd foarte bine de pe fundul terenului, Federer face încă un game alb.
1-2: Federer caută combinaţia de lovituri cu care să-l pună în dificultate pe Roddick, dar americanul cîştigă în cele din urmă game-ul.
2-2: Roddick nu emite pretenţii pe nici un serviciu al lui Federer în setul 2. Elveţianul reuşeşte încă un game alb.
2-3: Americanul dovedeşte încă o dată că este o maşină de servit, Federer reuşind să returneze doar o singură minge în întregul game 5!
3-3: Cei doi jucători merg cap la cap, fără să aibă emoţii pe propriul serviciu.
3-4: Deşi a greşit un punct în debutul game-ului, Roddick pare concentrat la maxim şi nu face nici o greşeală, ducînd scorul la 4-3.
4-4: Răbdător, Federer aşteaptă greşelile adversarului şi are grijă să îşi transforme fiecare serviciu în punct. Game luat la 0.
4-5: În doar 2-3 minute, Roddick trece din nou în avantaj, în condiţiile în care Roger Federer a returnat din nou un singur serviciu într-un game.

5-5
: Federer se desprinde după 30-30 şi reuşeşte să îşi adjudece un game extrem de important în economia finalei.
5-6: Game extrem de interesant în finalul setului! La 30-0 pentru Roddick, arbitrul greşeşte o decizie în favoarea acestuia şi se face 30-15, dar americanul are nervii tari şi cîştigă în cele din urmă game-ul, după cîteva schimburi superbe.
6-6: Federer serveşte perfect, joacă o minge returnată agresiv şi trimite setul în primul tiebreak al meciului.

TIEBREAK DE INFARCT
7-6: La 1-0 pentru el, Roddick a reuşit un minibreak la o minge prea lungă a lui Federer. Au urmat două servicii fructificate de american, care s-a distanţat astfel la 4-1. La acest scor, un lung de linie perfect al lui Roddick îi mai aduce acestuia un punct, iar scorul a luat proporţii în acest tiebreak! De la 6-2, Federer a revenit însă la 6-6, cu largul concurs al adversarului său, care a greşit o minge destul de uşoară la scorul de 6-5. Acesta a fost semnalul revenirii lui Federer, care a mai obţinut un minibreak şi a făcut 7-6 în favoarea sa. Ultimul punct a reprezentat doar o formalitate pentru elveţian, care şi-a adjudecat setul 2 la capătul unui tiebreak dramatic! 1-1 la seturi.

----SETUL 3----
1-0: Federer a prins aripi după tiebreakul cîştigat, iar Roddick nu reuşeşte nici măcar un punct pe serviciul fostului nr. 1 mondial.
1-1: Roddick nu pare descurajat de aplombul lui Federer, reuşind să cîştige la 15 game-ul 2.
2-1: Un nou game alb reuşit de Federer, care trece iar în avantaj.
2-2: Răspuns pe măsură al lui Roddick, care îşi fructifică propriul serviciu, cîştigînd tot la 0.
3-2: Cei doi par că se îndreaptă din nou spre tiebreak, ambii servind fără greşeală şi cîştigînd pe rînd game-urile.
3-3: Roddick începe să dea semne de slăbiciune, părînd încă ancorat în finalul setului secund, iar Federer a beneficiat chiar de o minge de break, salvată de tenismenul american. Cu mult curaj, acesta atacă apoi la fileu şi cîştigă în cele din urmă game-ul.
4-3: Federer n-are nici o problemă în a trece în avantaj, cîştigînd la 0 game-ul 7.
4-4: Cu un serviciu imposibil de returnat, Roddick egalează şi speră în continuare la cîştigarea setului 3.
5-4: Roddick vine neinspirat la fileu, iar passingul precis al lui Federer face ca tabela să arate 40-0. La serviciul următor, scorul la game-uri devine 5-4.
5-5: Deşi presiunea apasă pe umerii săi, Roddick cîştigă game-ul după ce scorul a fost 30-30.
6-5: Încă o dată, nici o şansă pentru Roddick pe serviciul lui Federer, iar americanul trebuie să-şi cîştige serviciul pentru a trimite setul într-un nou tiebreak.
6-6: Cu pumnii încleştaţi după fiecare serviciu reuşit, Roddick trimite setul în tiebreak, folosindu-se de back-handul său foarte bun.
7-6: Federer cîştigă tiebreakul fără emoţii, scor 7-5, după ce a reuşit primele 2 minibreakuri. Elveţianul a condus la un moment dat cu 5-1! Scorul la seturi devine 2-1 pentru Roger Federer.

---SETUL 4----
0-1:
Roddick a părut uşor descumpănit la începutul setului, dar a reuşit să-şi cîştige serviciul în cele din urmă.
1-1: Deşi la scorul de 30-30 a părut capabil să reuşească breakul, Roddick a fost egalat în cele din urmă de Federer.
1-2: Americanul se grăbeşte să finalizeze cît mai repede punctele, cîştigînd la 0 game-ul 3 din setul 4. Acesta pare decis să realizeze cît mai curînd un break.
1-3: Un voleu perfect trimis de lîngă fileu îi aduce lui Roddick două mingi de break. Federer salvează prima minge, dar Roddick găseşte lungul de linie la mingea următoare, reuşind să doboare serviciul elveţianului! Al doilea break al partidei, reuşit tot de Andy Roddick.
1-4:
Setul 4 ia o turnură interesantă, cu Roddick la timonă. Acesta a prins aripi după breakul reuşit mai devreme şi diferenţa de game-uri a crescut la 3 în favoarea sa. Game-ul 5 a fost foarte echilibrat, iar Roddick a avut mari emoţii la scorul de 40-40.
2-4: Federer încheie cu un as game-ul pe care l-a dominat clar, deşi Roddick a revenit de la 0-40 la 30-40.
2-5: Roddick are mari emoţii, fiind egalat la 30 din cauza serviciului său ezitant, dar încheie game-ul victorios, cu un as. Meciul pare să se îndrepte către un set decisiv.
3-5: Federer profită de o uşoară accidentare a lui Roddick, care nu mai poate alerga după mingile trimise de elveţian!
3-6: Deşi a acuzat probleme medicale şi în primele 2 puncte din game, ambele cîştigate de Federer, Roddick a depus un efort fantastic şi a întors soarta game-ului ce echilibrează situaţia seturilor la 2!

----SETUL 5----
1-0: Federer nu acuză şocul setului precedent şi trece în avantaj în decisiv.
1-1: Deşi Federer a reuşit mingea meciului, executînd un rever cu o singură mînă ce l-a întins serios pe Roddick, americanul a cîştigat game-ul 2 după o  minge de break a lui Roger şi egalitate la 40.
2-1: Federer trece iar în avantaj după un ghem cîştigat cu emoţii, după p decizie controversată a "hawk-eye"-ului, ce a fost contestată de Roddick.
2-2: După foarte mult timp, Roddick reuşeşte un game alb în faţa adversarului său.
3-2: Federer răspunde în stil de mare campion, cîştigînd game-ul 5 la 0.
3-3: Cu un serviciu II la fel de puternic ca şi primul, Roddick egalează situaţia din nou, deşi Federer a cîştigat 2 puncte în acest game.
4-3: Roger Federer trece din nou în avantaj, cîştigînd game-ul la 15.
4-4: Deşi frecvenţa la primul serviciu i-a scăzut puţin, Roddick nu dă semne de slăbiciune şi cîştigă game-ul.
5-4: 3 aşi îi aduc lui Federer un game foarte important, iar acum Roddick este obligat să îşi facă serviciul pentru a rămîne în joc.
5-5: Roddick serveşte la fel de bine ca la primele schimburi din meci, iar Federer nu are nici o replică pentru execuţiile americanului. Din nou egalitate!
6-5: Cu puţin noroc, Federer îşi cîştigă şi el serviciul şi presiunea se mută din nou pe umerii adversarului său. Cu toate acestea, elveţianul pare slăbit din punct de vedere fizic, capitol la care Roddick pare superior în aceste momente.
6-6: Roddick încheie game-ul cu un lung de linie de excepţie, executat cu reverul, la o venire neinspirată la fileu a lui Federer. Suspansul continuă!
7-6:
Federer îşi cîştigă serviciul, deşi Roddick a reuşit un punct senzaţional la un schimb dramatic de mingi, astfel că americanul este din nou obligat să nu greşească.
7-7: Roddick pare mai proaspăt decît adversarul său, dar Federer face prea multe greşeli neforţate într-un moment extrem de delicat al partidei.
8-7: Federer se trezeşte din pumni şi scoate din joben două execuţii minunate, astfel că scorul devine 8-7.
8-8: Roddick se află într-o zi mare şi executa cu sînge rece toate loviturile. Egalitatea se restabileşte.
9-8: Backhand în lung de linie de zile mari reuşite de Roddick, care la capătul unor mingi jucate eroic, îşi crează 2 mingi de break. Ambele au fost salvate însă de un Federer furios! Marele campion de elveţian întoarce soarta game-ului şi trece în avantaj.
9-9: Roddick joacă extrem de convingător, în timp ce Federer greşeşte din în ce mai des mingi care n-ar trebui să-i pună probleme.
10-9: Suspansul continuă. Roger Federer cîştigă la 15 acest game aprig disputat, în care Roddick a reuşit o nouă lovitură uimitoare, cu un lung de linie impecabil executat cu două mîini.
10-10: Roddick se luptă exemplar şi egalează situaţia la 10, acesta părînd încă destul de proaspăt din punct de vedere fizic.
11-10: Federer îşi apără serviciul în continuare, dar neobositul Roddick nu renunţă să urmărească mingea la nici un schimb!
11-11: Deşi Federer a egalat la un moment dat la 40, Roddick a împins meciul în game-ul 23.
12-11: Federer reuşeşte un game alb, iar elveţianul pare să caute ultimele resurse de energie pentru a-l răpune pe Roddick.
12-12: Andy Roddick serveşte ireproşabil, iar Federer nu reuşeşte nici un retur bun din cele 4 mingi ale game-ului.
13-12: Federer scapă din nou dintr-o situaţie delicată, deşi a fost condus cu 15-30, după două greşeli neforţate consecutive.
13-13: Nimic nu pare să facă diferenţa în acest meci. Aflat în dificultate la scorul de 30-30, serviciul l-a salvat din nou pe american, care a restabilit egalitatea.
14-13: Încă un game alb cîştigat de elveţian. Acurateţea loviturilor lui Roddick nu mai este aceeaşi ca în urmă cu cîteva game-uri.
14-14: Oboseala îşi face simţită prezenţa - Roddick nu nimereşte mingea cu racheta dintr-un singur metru! :O Cu toate acestea, americanul se adună, reuşeşte un an şi cîştigă game-ul.
15-14: Game alb pentru Federer, care reuşeşte şi un forehand în urcare de mare excepţie, spre deliciul fanilor săi.
16-14: Finala se încheie dramatic, Roger Federer reuşind să fructifice prima minge de meci de care a avut parte! La avantaj pentru Federer, Roddick a făcut o primă greşeală, iar după al doilea serviciu a lovit mingea cu rama şi a înălţat-o mult în afara terenului.

Roger Federer a izbucnit la capătul schimbului, conştientizînd uriaşa performanţă pe care a realizat-o: revenirea pe locul 1 în clasamentul ATP, dar şi doborîrea recordului de Grand Şlemuri cîştigate, deţinut pînă astăzi de Pete Sampras (15). Astfel, Roger Federer îşi recapătă postura de lider în circuitul masculin de tenis, după ce a pierdut-o anul trecut în favoarea ibericului Rafael Nadal.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”

Comentarii (65)
 •  06 Iulie 2009, 10:13
Postat de pe 06 Iulie 2009, 01:41

La ce te referi: la plansul lui Federer sau la faptul ca Nadal l-a invins? Fiindca daca te referi la plans, Roger a facut-o de multe ori, deci nu e o intamplare (de 2 ori cand a pierdut cu Nadal, o data cu Nalbandian, o data cu Henman, prin 2001 etc etc). Iar daca te referi la Nadal invingandu-l pe Federer, scorul e 9-6 pt. Rafael, deci nu e o intamplare.

e 13-7 pt. nadal; la intalniri directe fani de carton. Voi cred ca vedeti 3 meciuri pe an. Un fan adevarat se uita la toate meciurile si yo chiar daca tin cu Fed ma uit si la Nadal si al murray si la Nole ...

 •  06 Iulie 2009, 10:10
Postat de pe 05 Iulie 2009, 23:51

Sper sa nu supar pe nimeni,dar meciul de azi,sau chiar meciurile de ,,azi,,,nu mai au fermecul meciurilor de altadata.In patru ore si ceva de tenis nu am vazut decat cateva faze de tenis adevarat,in rest ciocaneala din serviciu. Daca poti castiga Wimbledonul cu un singur break,inseamna ca tenisul masculin e automatica,mecanica,fizica,.....iar daca meciul e comentat de un ins ca cel de la sport.ro (ctp) nervii vor fii incordati la maxim.

Si sampras a castigat Wimbledonul fara sa faca break intr-o finala cu Agassi.Mai documenteaza-te aici nu e pe zgura. Cand iti serveste unu cu 230km/ora si ii intra 75% primul serviciu cum ii faci break?

 •  06 Iulie 2009, 01:41
Postat de pe 06 Iulie 2009, 00:01

crezi???? eu nu prea....a fost o intamplare

La ce te referi: la plansul lui Federer sau la faptul ca Nadal l-a invins? Fiindca daca te referi la plans, Roger a facut-o de multe ori, deci nu e o intamplare (de 2 ori cand a pierdut cu Nadal, o data cu Nalbandian, o data cu Henman, prin 2001 etc etc). Iar daca te referi la Nadal invingandu-l pe Federer, scorul e 9-6 pt. Rafael, deci nu e o intamplare.

Vezi toate comentariile (65)
Comentează