Articol de GSP - Publicat luni, 29 octombrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 29 octombrie 2012 20:42
Tenismenul elveţian Roger Federer va pierde poziţia de lider ATP la finalul sezonului, în favoarea lui Novak Djokovici, indiferent de rezultatele pe care le va obţine sârbul la ultimele turnee din acest an, Mastersul de la Paris şi Turneul Campionilor de la Londra, informează atptour.com.
Federer, care a declarat forfait la turneul de la Paris, find înlocuit de "lucky loser-ul" Victor Hănescu, va pierde, în ierarhia ce va fi publicată la 5 noiembrie, cele 1.000 de puncte aferente victoriei obţinute la ediţia de anul trecut, dar şi 200 de puncte de la Basel (anul trecut a câştigat competiţia, iar duminică a pierdut finala) şi cele 1.500 de puncte de la Turneul Campionilor, trofeu cucerit în 2011, conform calculului anunţat de ATP. Ulterior, elveţianul nu va reuşi să îl mai ajungă pe Djokovici indiferent ce va face la Turneul Campionilor, competiţie care va începe în 5 noiembrie.
Astfel, Novak Djokovici va fi pentru a doua oară consecutiv pe locul 1 ATP la finalul anului, fiind primul care reuşeşte această performanţă după Federer, care a fost lider ATP la sfârşit de sezon în 2004, 2005, 2006 şi 2007.
Djokovici îşi pierduse poziţia de lider ATP la 9 iulie, după ce o ocupase consecutiv 53 de săptîmâni. De atunci, deţinătorul locului întîi a fost Roger Federer, iar această săptămînă va fi cea de-a 302-a din carieră pe care elveţianul o va petrece în această onorantă postură, un record absolut.
Trofeul ce îl recompensează pe ocupantul locului 1 ATP la finalul unui sezon îi va fi decernat lui Djokovici într-o festivitate ce va avea loc la Londra, la Turneul Campionilor.
Sursă: Mediafax