SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Frumuseţe slavă » Petra Kvitova şi Maria Şarapova vor juca în finala feminină de la Wimbledon

Maria Şarapova a avut ieri ceva probleme cu serviciul Foto: Reuters +1   FOTO
Maria Şarapova a avut ieri ceva probleme cu serviciul Foto: Reuters

Articol de , - Publicat vineri, 01 iulie 2011 00:00 / Actualizat joi, 30 iunie 2011 22:41

Cehoaica a trecut ieri în semifinale de Victoria Azarenka, iar rusoaica de Sabine Lisicki.


Finala feminină de la All England Club va fi una blondă. Nu avea cum să fie altfel pentru că în semifinale s-au întîlnit patru reprezentante cu părul deschis la culoare. Dintre ele s-au ales cele două fruntaşe, iar ele sînt Maria Şarapova şi Petra Kvitova.
Rusoaica n-a jucat cel mai bun tenis, dar a reuşit să treacă de Sabine Lisicki în două seturi 6-3, 6-3. "E minunat să mă întorc în finală din nou. Sînt bucuroasă, chiar dacă nu am reuşit un meci foarte bun", a spus cea care în urmă cu şapte ani a ţinut trofeul în braţe. Avea 17 ani şi încă două trofee de Mare Şlem de cucerit. Apoi avea să trecă prin chinurile unei operaţii dificile. Umărul drept e cel care a dat timpul înapoi pentru Maria. A durut-o mult revenirea, dar, ambiţioasă cum este, a reuşit să-şi apropie din nou un trofeu de Mare Şlem. Mai e doar un meci, cel de sîmbătă, împotriva Petrei Kvitova, care a trecut în semifinale ieri de Victoria Azarenka cu 6-1, 3-6, 6-2.

Maşa cea realistă
Dacă va învinge, acest trofeu va însemna mai mult decît celelalte trei pe care le are deja în vitrină pentru că Şarapova ştie ce-i suferinţa. În finala de sîmbătă, rusoaica va avea o adversară care abia gustă din mierea unei finale de Grand Slam. "Sînt realistă. Nu am mai trecut de turul al patrulea în anii precedenţi. E o jucătoare dificilă, una excelentă pe iarbă. Va fi greu, dar de-abia aştept", a spus Maria.

Dar cine este Petra Kvitova?
A ajuns foarte repede să se vorbească despre ea. În 2008, la numai 17 ani, reuşea s-o învingă pe Venus Williams în turneul de la Memphis. Pe atunci, se afla abia pe locul 150 WTA şi încerca să părăsească lumea ternă a challenger-urilor. Mai mult, era jucătoarea cel mai slab clasată care reuşea un succes în faţa experimentatei americance. O ispravă urmată de un telefon acasă, pentru a vorbi cu tatăl ei, dat la 3 noaptea. Cînd biografia ta profesională începe cu un asemenea episod, e de bine.

Înaltă, 1,83 metri, bine proporţionată, cu un joc agresiv, Petra Kvitova a urcat repede treptele care duc în vîrf. Cîte 3-4 o dată. În plus, e şi stîngace, precum idolul copilăriei ei, celebra Martina Navratilova. Anul trecut a şocat un pic cînd a ajuns în semifinalele de la Wimbledon, însă şi acesta era doar un pas din planul de ascensiune.

Meciul dorit
Acum a mai ars o etapă: e în finala marelui turneu pe iarbă. Acum trei ani, întrebată într-un interviu pe cine şi-ar dori să înfrunte pe teren, a răspuns fără ezitare Maria Şarapova. "Amîndouă sîntem înalte. Ea este foarte rapidă pentru o asemenea statură. În plus, are un serviciu foarte bun. O admir pentru ceea ce a reuşit în carieră", spunea Petra.

Visul i se va împlini sîmbătă. Nu că n-ar fi întîlnit-o deja: s-a întîmplat anul trecut, culmea, tot la Memphis, şi a cîştigat rusoaica. Acum însă e altceva. E finala unui turneu de Mare Şlem, prima din viaţa cehoaicei. E altă miză. Şarapova revine într-un ultim act major după trei ani (Australian Open 2008, cînd a şi cîştigat). Kvitova încearcă să-şi creeze propria istorie.

23 de titluri are Şarapova în palmares, dintre care 3 de Mare Şlem

4 trofee a cucerit Kvitova, trei cîştigate în 2011 şi unul în 2009

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (4)
sandmann
sandmann  •  01 Iulie 2011, 10:47

mai e cineva enervat la culme de racnetele pe care le scoate Sharapova dupa ce loveste mingea? nush de ce dar am senzatia ca aceste racnete fac parte din razboiul psihologic , prin care iti enervezi adversara. iti dai seama , cum s-ar auzi pe un teren daca amandoua jucatoarele ar racni la fel? bai nene , inteleg sa icnesti , sa scoti niste zgomote e firesc , dar Sharapova a facut o adevarata arta din a tipa si a racni dupa ce loveste. intrece cu mult predecesoare ca M Seles , si altele. sper sa ia bataie in finala.

vandersaar
vandersaar  •  01 Iulie 2011, 10:34
Postat de adisa pe 01 Iulie 2011, 09:45

Daca si kvitova e frumoasa inseamna ca s-a pierdut notiunea frumusetii.

decat Amelie Mauresmo.. :)) mai bn Ktitova :)

adisa
adisa  •  01 Iulie 2011, 09:45

Daca si kvitova e frumoasa inseamna ca s-a pierdut notiunea frumusetii.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează