SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL CAMPIONILOR, 20-27 NOIEMBRIE, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Ieri a avut loc tragerea la sorţi pentru Turneul Campionilor » Grupa revanşei pentru Tecău şi Lindstedt

Horia Tecău şi Robert Lindstedt au cucerit în acest sezon 2 trofee Foto: Raed Krishan
Horia Tecău şi Robert Lindstedt au cucerit în acest sezon 2 trofee Foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat miercuri, 16 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat marti, 15 noiembrie 2011 20:23

Horia Tecău şi Robert Lindstedt vor evolua împotriva fraţilor Bryan şi a dublului Melzer/Petzschner, perechi care i-au învins în 2010 şi 2011 în finala de la Wimbledon


Horia Tecău a aterizat ieri la Londra. Robert Lindstedt a ajuns în capitala Marii Britanii în această dimineaţă. Înainte ca dublul româno-suedez să se reunească le-au fost decişi adversarii de la Turneul Campionilor.

Ei vor evolua în grupa A alături de liderii mondiali, Bob şi Mike Bryan, de Jurgen Melzer/Philipp Petzschner, numărul şapte în ierarhia ATP, şi de a patra pereche a lumii, Leander Paes/Mahesh Bhupathi. Primele două dubluri au amintiri în comun cu Robert şi Horia şi tocmai din Londra. Plăcute pentru ei, dar un pic usturătoare pentru român şi suedez. "Avem de luat revanşe în faţa celor care ne-au învins în finala din 2010 şi în cea din 2011 de la Wimbledon", a spus Horia. Tragerea la sorţi le-a dat peste cap un pic programul pentru că azi aveau antrenament programat cu Melzer şi Petzschner, iar mîine cu dublul indian, aşa că îşi vor modifica partenerii. "Îmi doresc să ajungem în semifinale, dar e un turneu foarte greu, unde te baţi cu cei mai buni din lume", a adăugat Horia. În această seară, cei doi vor merge la banchet, iar de duminică începe treaba. La Londra, alături de Horia vor fi tatăl şi cîţiva prieteni apropiaţi, cît şi fostul jucător de tenis, Gabriel Trifu.

Tot ieri a fost trasă la sorţi şi componenţa grupelor la simplu. În grupa A se află Djokovici, Murray, Ferrer şi Berdych, iar în grupa B, Nadal, Federer, Tsonga şi Fish.

Dublu
GRUPA A
Bob Bryan/Mike Bryan (SUA/SUA)
Leander Paes/Mahesh Bhupathi (Ind/Ind)
Jurgen Melzer/Philipp Petzschner (Aut/Ger)
Robert Lindstedt/Horia Tecău (Rom/Sue)

GRUPA B
Michael Llodra/Nenad Zimonjici (Fra/Ser)
Max Mîrn/Daniel Nestor (Blr/Can)
Rohan Bopanna/Aisam-Ul-Haq Qureshi (Ind/Pak)
Mariusz Fyrstenberg/Marcin Matkowski (Pol/Pol)
*primele două perechi din fiecare grupă se califică în semifinale


Simplu
GRUPA A
Novak Djokovici (Ser)
Andy Murray (M.Br)
David Ferrer (Spa)
Tomas Berdych (Ceh)

GRUPA B
Rafael Nadal (Spa)
Roger Federer (Elv)
Jo-Wilfried Tsonga (Fra)
Mardy Fish (SUA)
*primii doi din fiecare grupă se califică în semifinale

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (2)
twilight
twilight  •  16 Noiembrie 2011, 22:26

Rafa va castiga turneul ! finala o va juca probabil cu Murray.

r3mus_dinamovistu
r3mus_dinamovistu  •  16 Noiembrie 2011, 18:52

Nadal sigur nu trece mai departe. Federer e in forma, la fel si Tsonga si Fish. Murray trece sigur mai departe, lupta se va da intre Djokovic si Berdich pt locul2. Tecau are grupa foarte foarte grea. dar important e ca este acolo, la londra, la turneul campionilor

Vezi toate comentariile (2)
Comentează