SPORTURI  »  TENIS  »  BRD BUCHAREST OPEN

Lacrimile Ralucăi Olaru » Tenismena a revenit pe un tabloul WTA după o pauză de trei ani

Articol de - Publicat miercuri, 09 iulie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 09 iulie 2014 01:55

Fostă numărul 53 WTA în 2009, Raluca Olaru a disputat ieri un meci de simplu pe un tablou WTA după 3 ani. O reîntîlnire emotivă.

Nu mai jucase un meci de simplu din noiembrie trecut, cînd se calificase pe tablou în concursul ITF de la Sharm El Sheikh. Nu se mai aflase însă pe grila principală a unui turneu WTA din iulie 2011, de cînd pierdea în turul secund la Bad Gastein, în Austria.

Ieri, Raluca Olaru a întîlnit-o pe Karin Knapp la Bucureşti şi a încercat să se ridice la înălţimea ocaziei. Locul 887 mondial, ea a primit un wild card de la organizatori, dar a avut o adversară dificilă, italianca ocupînd poziţia 67 în clasamentul mondial. Knapp s-a impus cu 6-1, 6-3, dar românca a intrat greu în meci şi nu a legat multe puncte bune.

"Am vrut să las o impresie cît mai bună, să mă bucur de prilejul pe care l-am avut, însă a fost primul meci de simplu din acest an. Toată această combinaţie, acasă, simplu, m-a copleşit. Am avut cîteva momente bune, dar răsfirate. Emoţiile au fost prezente pe toată durata meciului. Eu simt că tenisul de simplu încă e acolo, că pot să joc mai bine". Olaru s-a axat doar pe dublu după ce anul trecut a avut o accidentare serioasă, dar şi din motive financiare.

"Ca să joci la simplu, ai nevoie de o investiţie importantă. Pentru mine, se punea problema să joc dublu sau să nu mai joc deloc. Am ales dublul, cu el mă pot susţine. E teribil de frustrant să ştii că, dacă nu joci bine săptămîna aceasta, cea viitoare nu mai poţi s-o faci fiindcă nu mai ai bani", a spus ea ieri, izbucnind în lacrimi la conferinţa de presă.

Tot ieri, Alexandra Cadanţu a pierdut, 3-6, 2-6, cu Petra Cetkovska (Ceh).

Programul de azi al româncelor

Teren Central
ora 15:00
Irina Begu-Kiki Bertens (Ola)

nu înainte de ora 17:00
Simona Halep (1)-Indy de Vroome (Ola)

urmat de
Monica Niculescu-Eliţa Kostova (Bul)

urmat de
Alexandra Dulgheru-Roberta Vinci (Ita, 2)

Teren 1
al doilea meci
Cristina Dinu-Kristina Kucova (Svk)

Citește și:
Reacția lui Gigi Becali, când a auzit că Ciubotaru vrea la FCSB: „Ei vor decide!”
Superliga
Reacția lui Gigi Becali, când a auzit că Ciubotaru vrea la FCSB: „Ei vor decide!”
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Stiri extrasport
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!
Superliga
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!
„Mama a tras în 1990 un loz în plic și a câștigat o excursie la Campionatul Mondial din Italia” » Actorul Cătălin Babliuc, interviu sincer: „Am fost campion internațional la consum de alcool”
Special
„Mama a tras în 1990 un loz în plic și a câștigat o excursie la Campionatul Mondial din Italia” » Actorul Cătălin Babliuc, interviu sincer: „Am fost campion internațional la consum de alcool”
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Profit.ro
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează