SPORTURI  »  TENIS  »  WTA EASTBOURNE

FOTO Prăbușire! Halep a fost eliminată în "sferturi" de la Eastbourne, după ce a avut 1-0 la seturi și 3-0 în setul 2

Foto: Reuters +4   FOTO
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat joi, 29 iunie 2017 20:25

Simona Halep a fost învinsă de Caroline Wozniacki (locul 6 WTA) în sferturile de finală ale turneului WTA de la Eastbourne, după ce a pierdut în trei seturi, 7-5, 4-6, 1-6.

Românca a revenit excelent în primul set, în care a fost condusă cu 4-1, și a câștigat o serie de 8 game-uri, în urma cărora a ajuns să aibă 1-0 la seturi și 3-0 avantaj în setul secund.

Wozniacki și-a îmbunătățit vizibil ritmul de joc și a început să pună presiune pe Halep, care a pierdut până la urmă actul secund cu 4-6.

În decisiv, al cincilea set jucat de româncă astăzi, Simona a început să resimtă oboseala și nu i-a mai putut face față danezei, care s-a impus la finalul unei serii de 6 game-uri consecutive câștigate. 

A fost pentru prima oară când Simona Halep și Caroline Wozniacki s-au duelat pe iarbă. 

În semifinale, daneza o va întâlni pe învingătoarea din partida jucată între Barbara Strycova (23 WTA) și Heather Watson (126 WTA).

Citește și:

Spaima lui Halep, OUT! Ostapenko a fost eliminată în optimile de finală de la Eastbourne

liveTEXT » Simona Halep - Caroline Wozniacki 7-5/4-6/1-6

Game-set-meci Wozniacki (1-6): Daneza nu are probleme și închide meciul cu un game alb.

Break Wozniacki (1-5): Simona rămâne fără reacție și nu câștigă decât un punct în game, iar Wozniacki va servi pentru câștigarea meciului.

Game Wozniacki (1-4): Daneza se impune la capătul unui game de peste 5 minute, în care Simona a avut și o șansă de a face break. 

Break Wozniacki (1-3): Un nou break pentru daneză, care controlează jocul în acest moment. Simona este la al cincilea set jucat astăzi și pare că resimte oboseala.

Re-break Wozniacki (1-1): Simona nu și-a ținut serviciul și a cedat game-ul cu un punct la care a trimis mingea în fileu, deși își eliberase terenul.

Break Halep (1-0): Simona întrerupe seria game-urilor câștigate de Wozniacki și începe setul decisiv în avantaj.

Start în setul decisiv!

Break și set Wozniacki! Daneza trimite meciul în decisiv după ce a fost condusă cu 3-0.

Game Wozniacki (4-5): Game extrem de echilibrat pe serviciul danezei, care a anulat patru mingi de break ale Simonei pentru a trece în avantaj.

Break Wozniacki (4-4): Game lung pe serviciul Simonei, iar Wozniacki face break și restabilește egalitatea pe tabelă.

Game Wozniacki (4-3): Daneza se impune la capătul unui game echilibrat.

Game Halep (4-2): Românca a răspuns foarte bine, în ciuda faptului că jocul lui Wozniacki s-a îmbunătățit vizibil. Simona s-a descurcat din nor foarte bine în apărare și păstrează avantajul de un break. 

Game Wozniacki (3-2): Game alb reușit de daneză, care pune presiune pe Simona după seria foarte bună a româncei.

Re-break Wozniacki (3-1): Daneza recuperează un break la capătul unui game pe care l-a controlat în totalitate. Simona a salvat o primă minge de break, dar a cedat apoi un prim game în actul secund.

Break Halep (3-0): Al optulea game consecutiv pentru româncă! Wozniacki a încercat să urce în teren, dar Simona a fost atentă și s-a apărat excelent, iar apoi și-a construit punctele cu răbdare. Daneza pare fără soluții.

Game Halep (2-0): Simona își consolidează avantajul, deși primul punct din game a trecut în contul danezei.

Break Halep (1-0): Început furibund pentru Halep, care menține ritmul de pe finalul primului act și se impune la 0 pe serviciul adversarei.

A început setul al doilea!

Game și set Halep! Nivel de joc excelent al româncei, care nu a comis erori și a reușit să se impună în primul act după 44 de minute.

Break Halep (6-5): Perioadă de joc foarte bună pentru Simona, care a revenit de la 1-4 și servește pentru câștigarea primului set.

Game Halep (5-5): Game excelent pentru româncă! Halep s-a apărat foarte bine și a reușit o serie de lovituri care au determinat greșeli din partea danezei.

Break Halep (4-5): Simona a gestionat excelent game-ul și a fructificat mingea de break avută la 40-30.

Game Halep (3-5): Simona se impune cu emoții în acest game, după ce a avut ocazia de a închide game-ul la 40-30, dar a forțat cu serviciul și a comis o dublă greșeală.

Game Wozniacki (2-5): Simona nu i-a pus probleme danezei nici în acest game și este nevoită să servească pentru a rămâne în set.

Game Halep (2-4): Revenire pentru Halep! Românca a reușit să câștige un prim game pe propriul serviciu, fără a ceda vreun punct. 

Game Wozniacki (1-4): Simona și-a pierdut din nou serviciul, iar apoi daneza a profitat și s-a distanțat pe tabelă. Românca are un singur punct câștigat până acum pe propriul serviciu.

Game Wozniacki (1-2): Daneza nu a mai cedat de această dată și și-a câștigat serviciul, profitând de o serie de erori neforțate ale Simonei.

Re-break Wozniacki (1-1): Românca nu a reușit să-și țină serviciul și a cedat fără a câștiga vreun punct în acest game.

Break Halep (1-0): Simona a început excelent meciul. Deși a fost condusă cu 40-0 în primul game, a revenit și a fructificat o primă minge de break.

Cele două jucătoare au ieșit la încălzire, iar meciul va începe în cel mai scurt timp.

Victorie spectaculoasă cu Pironkova

Început miercuri, o bună parte din meci a fost în mâinile Simonei, care a condus cu 5-3 și 40-0 în primul set.

Din acel moment, românca a cedat inițiativa, iar Pironkova, care tot miercuri o învinsese pe Monica Niculescu, a început să joace mai agresiv, incomodând-o vizibil pe Simona.

Setul a ajuns în tie-break, unde Simona a mai irosit alte două șanse de a închide manșa. În cele din urmă, Pirnkova a profitat de câteva erori ale Simonei, iar scorul a devenit, total neașteptat, 1-0.

Tot bulgăroaica a început mai bine și setul secund, câștigând pe serviciul Simonei, moment în care partida s-a întrerupt din cauza ploii.

Meciul a fost reluat azi, iar Simona a revenit pe teren cu un joc mult mai compact, care a ajutat-o să revină de la 1-2 la 5-3. Pironkova a egalat la cinci, însă Simona a făcut un tie-break perfect, trimițând partida în decisiv.

Cele două jucătoare au mers cap la cap în setul trei, până la 5-5, când Simona a făcut un game excelent pe serviciul Tsvetanei, închizând ulterior meciul cu mult calm.

Halep - Pironkova 6-7 (6), 7-6 (4), 7-5

GAME, SET MECI HALEP! Simona nu mai repetă inexactitățile din primul set şi închide cu mult calm meciul, obţinând calificarea în sferturi, unde va da peste învingătoarea partidei dintre Wozniacki şi Vesnina

Break Halep (6-5) reuşeşte un game excelent pe serviciul Tsvetanei şi preia avantajul în decisiv. Va servi în scurt timp pentru a închide partida
Game Halep (5-5) Simona nu se lasă copleşită de emoții şi egalează la cinci, după un game extrem de bine calibrat.
Game Pironkova (4-5) Tsvetana trece în avantaj şi pune presiune pe Halep, care va servi pentru a rămâne în meci
Game Halep (4-4) Halep egalează la patru, după ce reuşeşte un game extrem de bun pe propriuul serviciu
Break Halep (3-4) Românca îşi recuperează imediat serviciul, după o serie de erori neforţate ale bulgăroaicei

Break Pironkova (2-4) Jucătoarea din Bulgaria reușește primul break al setului decisiv, după un game în care Halep a fost extrem de pasivă.
Game Pironkova (2-3) Și în acest game, Simona a avut șanse de a se impune pe serviciul adversarei. A condus cu 30-15, însă Pironkova a lovit extrem de agresiv și a întoarsa soarta game-ului
Game Halep (2-2) Românca își câștigă game-ul la 30 după ce a servit extrem de inspirat pe toată durata game-ului
Game Pironkova (1-2) A venit rândul bulgăroaicei să anihileze mingi de break ale Simonei. Tsvetana trece în avantaj după un game extrem de lung, în care ambele jucătoare au avut șanse importante de a câștiga însă
Game Halep (1-1) Nu fără emoții, Simona Halep își face serviciul și egalează la unu în decisiv. Românca a salvt și două mingi de break ale adversarei sale
Game Pironkova (0-1) Jucătoarea din Bulgaria începe cu dreptul decisivul, fâcându-și serviciul fără mari probleme

A început setul trei, bulgăroaica Pironkova urmând să servească

Desfășurarea tie-break-ului

7-4! Halep câștigă tie-break-ul și trimite meciul în decisiv
6-4 Halep
6-3 Halep
5-3 Halep
4-3 Halep
4-2 Halep
3-2 Halep
3-1 Halep
2-1 Halep
1-1 
1-0 Halep

Game Pironkova (6-6) Jucătoarea din Bulgaria își face serviciul și trimite meciul în tie-break
Game Halep (6-5) Game extrem de solid reușit de Simona pe propriul serviciu, care revine imediat în avantaj. Pironkova va servi pentru a rămâne în set
Game Pironkova (5-5) Simona greșește nepermis câteva mingi ușoare, iar bulgăroaica își face sericiul și egalează la cinci
Break Pironkova (5-4): La fel ca în primul set, Halep nu reușește nici de această dată să închidă manșa, iar Pironkova realizează breka-ul
Break Halep (5-3): Românca își continuă evoluția bună de la revenirea pe teren și reușește break-ul, fructificând cea de-a cincea șansă avută. Va servi pentru a închide setul secund 
Game Halep (4-3): Simona își face serviciul, recuperând superb de la 15-40, și trece în avantaj pentru prima oară în manșa secundă.
Break Halep (3-3): Românca recuperează break-ul pierdut în startul setului secund și egaleză la trei
Game Halep (2-3): Halep are o selecție de câteva lovituri inteligent plasate care o ajută să câștige game-ul și să rămână în spatele bulgăroaicei
Game Pironkova (1-3): Jucătoarea din Bulgaria a arătat extrem de agresivă la reluarea meciului și a câștigat game-ul, după ce a anihilat și o minge de meci a Simonei. 

S-a reluat partida!

Break Pironkova (1-2): Simona a salvat o minge de break a bulgăroaicei, dar a cedat în cele din urmă game-ul.
Re-break făcut de Simona (1-1): Game prelungit pe serviciul Pironkovei, iar Simona anulează avantajul obținut de bulgăroaică în primul game al setului.
Break Pironkova (0-1): Este rândul bulgăroaicei să câștige un game alb pe serviciul Simonei. Românca arată destul de multă nervozitate în joc.

A început setul al doilea!

SET Pironkova! Simona a avut două mingi de set în tie-break, dar Pironkova a revenit de fiecare dată și a câștigat cu 8-6 tie-break-ul, pe serviciul româncei. 

Game Halep (6-6): Game alb al româncei pe propriul serviciu, iar Simona trimite setul în tie-break.
Game Pironkova (5-6): Bulgăroaica s-a impus în al treilea game la rând și trece în avantaj chiar pe finalul setului. De această dată, Simona este cea care servește pentru rămânerea în set.
Break Pironkova (5-5): Pironkova a salvat cinci mingi de set și și-a fructificat prima minge de break din acest set pentru a restabili egalitatea. 
Game Pironkova (5-4): Bulgăroaica a reușit un game bun pe propriul serviciu, deși a avut ceva probleme pe final, când Simona a recuperat două puncte, de la 40-0, la 40-30. Pironkova a închis însă game-ul și a rămas în set.
Game Halep (5-3): Pironkova a fost nevoită să servească pentru a rămâne în set. Simona controlează jocul și determină greșeli din partea adversarei.
Game Halep (3-1): Simona conduce autoritar jocul și a făcut un nou game alb, de data aceasta pe propriul serviciu. Românca a profitat și de erorile făcute de Pironkova, fără a forța lovituri câștigătoare. 
Break Halep (2-1): Simona a făcut un game alb pe serviciul adversarei și are oportunitatea de a se distanța pe tabelă.
Game Halep (1-1): Halep a servit bine și a restabilit egalitatea.
Game Pironkova (1-0): Bulgăroaica a câștigat fără emoții pe propriul serviciu în game-ul inaugural.

știrea inițială

Și pentru Halep, și pentru Pironkova va fi al doilea meci al zilei. Bulgăroaica s-a impus categoric azi în meciul cu Monica Niculescu, 6-0, 6-4. 

Halep și Pironkova s-au mai duelat o singură dată, în 2015, când s-a impus Simona.

Victorie în trei seturi cu DUAN

Simona Halep, locul 2 WTA, a câștigat meciul cu Ying-Ying Duan, locul 64 WTA, 3-6, 6-3, 6-2 în turul II la Eastbourne, meci început ieri și amânat pentru azi din cauza ploii.

Halep a început greu meciul, iar Duan a câștigat primul set după un joc foarte bun și un serviciu excelent.

Românca a revenit pe parcurs și a câștigat setul doi, după un duel echilibrat. În setul trei, Simona a controlat de la început meciul și s-a impus cu lejeritate.

"A fost greu să joc azi. Sunt foarte fericită. Abia aștept să joc din nou astăzi. Mă simt foarte bine. Îmi plac terenurile de aici și vreau să câștig fiecare meci.

După Roland Garros a fost o perioadă în care m-am simțit bine și mă bucur că am revenit pe teren. Vreau să câștig toate meciurile pe care le joc, dar e greu, pentru că nivelul este foarte ridicat", a spus Halep după meci.

CUM s-a desfășurat meciul:

Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6, 6-3, 6-2

MECI HALEP: Simona câștigă meciul după un game în care a servit foarte bine
Break Halep:
Simona este la un game de a câștiga meciul. Românca a mai făcut un break și va servi pentru a câștiga meciul.
Game Halep:
Simona continuă jocul excelent pe propriul serviciu. A câștigat rapid game-ul, grație unui joc perfect, controlând fiecare punct
Game Duan:
Chinezoaica își câștigă game-ul pe propriul serviciu și rămâne aproape de Simona. Halep a avut câteva șanse de a realiza un nou break, însă Duan a jucat bine și a anihilat oportunitățile româncei
Game Halep: Românca reușește un game extrem de solid pe propriul serviciu, servind extrem de plasat. Halep conduce acum cu 3-1
Break Halep: După un game maraton, cu 8 egalități, Halep face încă un break. Simona a frcutificat a doua minge de break grație unui forehand în lung de linie executat perfect
Break Duan:
Chinezoaica a făcut rebreak. Duan a profitat de mai multe erori ale Simonei și a obținut o minge de break, câștigată după ce Simona a făcut o dublă greșeală.
Break Halep:
Simona începe foarte bine setul decisiv. După un game extrem de disputat, în care ambele jucătoare au făcut greșeli, Halep a făcut încă un break și trece în avantaj.

A început setul al treilea

GAME, SET HALEP: Simona egalează scorul la seturi. Românca servit bine și a câștigat game-ul fără emoții.
Break Halep:
Simona face primul break al său. Halep a reușit pentru prima dată să pună probleme pe serviciul adversarei. Halep a returnat foarte puternic și a făcut break-uk.
Game Halep:
Meciul este în continuare foarte echilibrat. Cele două jucătoare merg cap la cap și își câștigă game-urile de serivicu. Simona a servit mai bine decât în game-ul precedent, iar Duan nu a avut șanse
Game Duan:
Ying-Ying egalează din nou. Simona nu poate să îi pună probleme adversarei când aceasta pune primul serviciu în teren
Game Halep:
Simona trece peste un game foarte greu. Chinezoaica a avut trei mingi de break, anulate de Halep, care a reușit să câștige game-ul și să treacă în avantaj.
Game Duan:
Chinezoaica își continuă momentul foarte bun. Servește foarte puternic, mereu cu primul serviciu, și se folosește de avantajul creat.
Game Halep:
Simona continuă se serveacă bine, iar pentru moment nu are emoții în game-urile de serviciu, fiind la controlul punctelor
Game Duan:
Scorul la game-uri este din nou egal. Duan continuă să fie foarte bună în game-urile de serviciu, lovind agresiv și mereu la limită
Game Halep:
Simona a început bine al doilea set. A câștigat primul game, controlând punctele.

A început al doilea set. Halep servește prima

GAME, SET DUAN: Ying-Ying Duan a câștigat primul set. Halep a avut două mingi de break, dar Duan le-a anulat grație unui serviciu foarte puternic și bine plasat.
Game Halep:
Simona își câștigă cu lejeritate game-ul de serviciu, fără să piardă vreun punct. Românca a servit foarte bine și a lovit puternic
Game Duan:
Chinezoaica este la un pas de a câștiga primul set. Și-a câștigat game-ul de serviciu, grație unor loviuri excepționale.
Break Duan:
Ying-Ying își mărește avantajul față de Simona. Chinezoaica este foarte agresivă și are un ritm foarte bun în acest început de meci.
Game Duan:
Chinezoaica trece în avantaj. Duan lovește agresiv, cu mingi la limită și o pune în dificultate pe Simona, care a făcut câteva greșeli neforțate
Game Halep:
Simona reîncepe mai bine meciul. Românca a egalat scorul după un game solid, în care a lovit foarte bine și a arătat un ritm bun.
Break Halep:
Românca reduce din diferență. Halep a jucat mai bine și a fost agresivă în lovituri, punânând-o în dificultate pe adversară
Break Duan:
Simona se adaptează greu la joc și începe ezitant. Duan a profitat de câteva erori ale româncei și a făcut break
Game Duan:
Chinezoica a servit prima și a câștigat game-ul la 0, după un game rapid, în care a servit bine

Playtech: TRAGEDIE! Doliu URIAȘ în politica din România! A MURIT în urmă cu puțin ...

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”


Comentarii (119)
gado
gado  •  29 Iunie 2017, 20:03

din pacate Simona va pierde acest meci. a reusit sa se concentreze in primul set si de la 2-5 a castigat setul cu 7-5 si a condus in al 2 lea set cu 2-0.. apoi a urmat relaxrea... cand ratezi nenumarate servicii... cand nu poti sa trimiti "scurte" in situatii prielnice... cand trimiti mingea in nori... nu mai poti face nimic... Daca vrea sa fie nr 1 va trebui sa joace ca si cum ar fi in "transa" asa cum se exprima comentatorul la 1-0 pentu Simona in setul 2... daca invata sa nu dezarmeze si sa se ambitioneze, poatye ca va ajunge candva nr 1... deocamdata este departe de acest loc...

alexe0108
alexe0108  •  01 Iulie 2017, 16:14

Oare ce cota avea Pironkova sa castige, dupa ce a pierdut un set si era condusa cu 3-0 in al 2-lea ?:)

whiteredarad
whiteredarad  •  30 Iunie 2017, 11:17

La halep, asa cum bine constata Ion tiriac este vorba si de lipsa de pregatire fizica, ea a cazut fizic dupa 3 seturi intr-o zi. Apoi mai are o problema ce tine de cap,atunci cind este condusa incearca sa joace 'tacaneala', iar adversarele o surprind.

Vezi toate comentariile (119)
Comentează