Luminiţa Paul crede că circuitului feminin îi lipsesc personalităţile puternice » "Nothing special"

E leitmotivul noii campioane de la Wimbledon, Petra Kvitova

De 6 ori "nothing special". De 4 ori "nu ştiu". De 3 ori "nu cred". De 10 ori negaţii, pur şi simplu. "Nu am vorbit, nu am făcut, nu am mers, nu m-am gîndit". Acesta este bilanţul conferinţei de presă susţinute înaintea finalei feminine de cea care avea să cîştige - categoric - titlul. I-au fost adresate întrebări dintre cele mai diverse: normale, banale, curioase, scormonitoare. Disperate. "Petra, spune-ne ceva deosebit despre tine!" e mesajul care ţîşneşte din acest interogatoriu furibund la care cehoaica a livrat senină răspunsuri nu mai lungi de un rînd şi jumătate. Pînă la urmă, mie mi s-au părut interesante următoarele trei lucruri: că Petra îşi aseamănă jocul cu al lui Del Potro, că a învăţat limba rusă la şcoală şi o înţelege şi că, stîngace fiind, foloseşte mîna dreaptă doar la tăiatul cu foarfeca.

La conferinţa de după victorie lucrurile stau cam la fel, dar n-am mai făcut numărătoarea. Sînt prea mulţi de "nu". Sigur, hai să luăm lucrurile cu un grăunte de sare. Poate e prea tînără, deşi la 21 de ani şi 5 de circuit interviurile nu mai sînt un prilej de panică. Poate nu ştie foarte bine limba engleză, deşi acesta nu e un handicap pentru, să zicem, Na Li, care îşi arată umorul şi spiritul viu chiar şi în propoziţii ce ar primi 4 la gramatică. Poate că e timidă. Da, e o variantă.

Avem însă şi un paradox: pe teren, Petra Kvitova ştie foarte bine ce trebuie să facă. Acolo, pentru ea domneşte afirmaţia, nu negaţia. Acolo chiar se întîmplă chestii speciale, finalizate cu ţinerea în braţe a unui tăvi de aur masiv. Şi atunci, unde e buba?
Circuitului feminin îi lipsesc nu jucătoarele, ci personalităţile. La masculin e exact pe dos şi poate tocmai de aceea acolo nu asistăm la atîtea fluctuaţii la vîrf. Acolo cîştigătorii majori se aleg mereu din acelaşi grup restrîns, de elită. Ori e Federer, ori e Nadal, acum e Djokovici, a fost Del Potro şi probabil va mai fi, va fi, la un moment dat - sper - şi Andy Murray. Prezenţa în Top Ten e sprijinită de rezultate solide.

Fetele îşi permit luxul de a avea un lider care adunase în primăvară peste 10.000 de puncte, dar care nu doar nu a cîştigat vreun titlu de Mare Şlem, dar a jucat pînă acum doar o finală, US Open 2009. Da, Caro, ea e. Şi poate de aceea era bună Serena, aşa, gură mare cum e ea. Fiindcă debordează de personalitate. De aceea reîntoarcerea lui Kim Clijsters a însemnat atît de mult, pentru că ea înseamnă mult, e un exemplu. De aceea şi enigmatica Justine Hénin stîrnea atît interes. De aceea ar fi bine ca Şarapova să-şi revină complet. A, şi nu, n-am nimic cu Petra Kvitova. Chiar îmi place stilul ei abrupt, agresiv, decisiv de a juca tenis. Tot ce-i mai lipseşte e să-l înlocuiască pe "nothing special" cu "something special". Dacă n-o vor face altele înaintea ei.