SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Novak Djokovici după finala de la Wimbledon: "Am trecut prin momente grele în viaţa privată"

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat luni, 07 iulie 2014 00:00 / Actualizat luni, 07 iulie 2014 11:14

Novak Djokovici a cîştigat ieri finala de la Wimbledon, 6-7 (7/9), 6-4, 7-6 (7/4), 5-7, 6-4, în faţa lui Roger Federer, la capătul unui meci foarte spectaculos, plin de momente tensionate.

"A fost cea mai frumoasă finală de Grand Slam pe care am jucat-o în toată cariera mea", a exclamat sîrbul la finalul jocului.

Deşi la un moment dat avea meciul în mînă, Roger a revenit incredibil: "De aceea această victorie a însemnat atît de mult pentru mine", a spus Djokovici pentru BBC.

"În primul rînd am întîlnit un adversar de calibru, dar finala cîştigată e cu atît mai specială cu cît luăm în considerare că eu am pierdut 3 dintre ultimele 4 finale de Grand Slam", a mai spus sîrbul.

"Victoria din 2011 a fost punctul culminant al carierei mele, dar această victorie în faţa lui Roger, este probabil cea mai frumoasă a carierei mele. Am trecut peste multe provocări în carieră, de aceea probabil am avut lacrimi de bucurie. A fost foarte emoţionant pentru mine".

"Sînt cîteva lucruri din viaţa privată peste care am trecut, nu voi vorbi acum despre ele, dar nu a fost uşor. Toată lumea are probleme deci va trebui să învăţ multe din asta. Viaţa de jucător profesionist de tenis este peste cea de persoană nu o poţi separa de cea privată.

Eşti aceeaşi persoană care se plimbă pe teren. Astfel, dacă mintea ta nu e limpede, nu poţi fi apt pentru a juca la cel mai înalt nivel", a mai spus Djokovici.

Djokovici l-a învins în finală, cu scorul de 6-7 (7/9), 6-4, 7-6 (7/4), 5-7, 6-4, pe elveţianul Roger Federer şi redevine numărul 1 mondial.

Sîrbul a mai fost lider în clasamentul ATP în perioadele iulie 2011 - iunie 2012 şi noiembrie 2012 - septembrie 2013.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (8)
darius011
darius011  •  07 Iulie 2014, 21:32

A fost o finala foarte disputata , cum nu vezi an de an asta ca sa nu mai zic ca la feminin parca a fost un meci de calificari ...asa simplu a fost pt Kvitova !

whitecollar
whitecollar  •  07 Iulie 2014, 17:02

s-a scris mult mai mult despre finala pierduta de federer decat de finala castigata de djokovic. o dovada pentru cat de iubit este federer, pentru cei care se indoiesc daca el este cel mai bun tenismen din istorie. daca la 33 de ani (fara o luna) te bati cot la cot cu numarul 1 mondial, aflat in varf de cariera si esti incredibil de aproape sa castigi al 18-lea turneu, te poti increde in puterile tale inca vreo 2-3 ani. pacat ca fed nu a reusit sa castige. ar fi fost incredibil daca s-ar fi concentrat mai mult in setul 5 sau daca djokovic nu intrerupea meciul pentru inca o vizita medicala. niciodata nu l-am vazut pe fed sa fie nesportiv, pe cand nadal si djoker, mai mereu.

valiii
valiii  •  07 Iulie 2014, 14:02
Postat de botizann pe 07 Iulie 2014, 11:41

Federer mai bine s-ar retrage ... S-a cam ramolit Cum sa vii cu serviciul 2 la fileu ? :)) Si a mai facut greseli de astea de amator

scuza-ma dar daca tu ajungi sa spui ca federer (care a fost,e si va ramane in istoria tenisului) face greseli de amator ,ne-am dat dracu ce sa mai ,scrie-i o scrisoare ceva si explica-i tu pe larg cu ce a gresit:))

Vezi toate comentariile (8)
Comentează