SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

O afectează presiunea recordului? Cel mai apropiat om de Serena Williams dezvăluie: "Am vorbit despre asta"

Serena Williams, foto:reuters
Serena Williams, foto:reuters

Articol de GSP - Publicat sambata, 05 septembrie 2015 17:05

Serena Williams vînează la acest US Open recordul de Grand Slamuri deținut de Steffi Graf, iar omul care o urmărește îndeaproape și care o consiliează pentru a atinge această performanță, antrenorul Patrick Mouratoglou, este convins că americanca va scrie istorie.

Serena Williams poate deveni prima jucătoare după 27 de ani care cîștigă toate cele patru turnee de Grand Slam într-un singur sezon și poate egala recordul de 22 de trofee deținut de nemțoaica Steffi Graf. Serena are 31 de victorii consecutive în turneele de Mare Șlem, totul începînd cu Wimbledon 2014. 

Într-un dialog cu BBC, Mouratoglou crede că americanca în vîrstă de 33 de ani nu se va opri aici: "Sînt convins că va depăși recordul lui Steffi, dar și pe celălalt, al lui Margaret Court, de 24 de Slamuri. E doar o problemă de timp, ceea ce pentru mine e foarte important. Am vorbit de cîteva ori despre faptul că scriem istorie și cred că nimic nu e mai motivant decît asta".

Serena Williams nu a etalat un joc extraordinar în primele 3 tururi de la US Open, acolo unde a trecut, în ordine, de rusoaica Diatchenko, olandeza Bertens și compatrioata Mattek-Sands.

Americanca s-a antrenat intens pentru a corija unele probleme la serviciu. În turul următor, Serena o va întîlni pe Madison Keys, americanca de 19 ani văzută ca o posibilă succesoare. 

"Bineînțeles că mă gîndesc la record, e mereu cu mine. Dar, sincer, o iau meci cu meci, fiindcă tot ce contează e să cîștig următoarea partidă. De fiecare dată cînd ies pe teren, mă simt din ce în ce mai bine", a explicat și Serena, care se poate întîlni în finala de la US Open cu Simona Halep.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
gannicus2014
gannicus2014  •  05 Septembrie 2015, 21:17

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

100002473541087
Danut Ognean  •  05 Septembrie 2015, 21:05

sper sa-i strice Simona planurile *** Serena!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  05 Septembrie 2015, 18:39
Postat de vasglo pe 05 Septembrie 2015, 18:08

Ce legatura are ce vrea Serena cu performantele lui Steffi si Margaret, care sunt femei!!..:)))

..))))))))))))

Vezi toate comentariile (4)
Comentează