Opinie de Luminiţa Paul » Happy 40!

Nadal şi Djokovici se întîlnesc azi în finala de la Miami. Din nou ei, povestea cel mai des reluată a ultimilor ani. Şi a istoriei

Băieţii ăştia doi se ştiu de o viaţă. Viaţă în sport şi viaţă în viaţă. De pe vremea cînd unul era slab şi agil ca un ţipar, iar celălalt avea plete şi purta tricouri fără mîneci. Cumva premonitoriu, prima lor întîlnire oficială la seniori s-a petrecut într-un turneu de Mare Şlem, în sferturile de finală de la Roland Garros 2006. Nu e puţin lucru, nu? Una e să se înfrunte doi oameni într-un obscur concurs cu premii de 10.000 de euro, în care nu există copii de mingi, umbrele de soare şi prosoape proaspete, şi alta e s-o facă direct pe platoul de argint aurit al tenisului mondial.

Atunci, în 2006, ciocnirea lor s-a încheiat un pic ca la box. Djokovici a abandonat cînd era condus cu 6-4, 6-4. Avea să se mai retragă o dată dintr-o partidă cu Nadal, un an mai tîrziu, în semifinalele de la Wimbledon. Habar n-aveau adolescenţii imberbi de atunci că pun, uşor-uşor, una peste alta cărămizile grele ale celei mai aglomerate rivalităţi din istoria tenisului. Cu timpul, peisajul meciurilor dintre ei a devenit tot mai complex şi, în acelaşi timp, uniform. Asta pentru că nu există contrast de stiluri, ci doar nuanţe personale aplicate peste un fond general comun de baselineri agresivi.

Au progresat însă fiecare dintre ei în aceşti aproape 8 ani. Într-un fel, au progresat şi împreună pentru că asta se întîmplă într-o rivalitate: unul îl obligă pe celălalt să caute soluţii noi, să-şi ascută armele dure, să-şi fabrice altele, să gîndească mai mult şi mai bine. Şi invers. Şi aşa au ajuns la 39 de întîlniri directe. Azi va fi a 40-a. Conduce Rafa cu 22-17, dar a existat o perioadă, anul 2011 mai exact, în care Nole s-a apropiat vijelios. Apoi au mers, cumva, umăr la umăr, stabilind noi borne ale rezistenţei, îndîrjirii, orgoliului pozitiv. Şi al duratei meciurilor, bineînţeles. Cum s-ar putea uita celebra finală de la Australian Open 2012, care s-a întins pe aproape 6 ore şi i-a lăsat pe cei doi epuizaţi, sprijinindu-se de fileu la festivitatea de premiere din cauza tremurului din picioare, tînjind după o gură de apă.

Au fost ani în care s-au înfruntat şi de cîte 7 ori, 2007 şi 2009. Sau de cîte 6 ori, ca în 2008, 2011 şi 2013. 19 din cele 39 de meciuri au fost finale. Pînă la ei, cel mai des se ciocniseră John McEnroe şi Ivan Lendl, 36 de partide (21-15 pentru ceho-american) între 1980 şi 1992. Adică în 12 ani. Sampras şi Agassi au 34 de meciuri comune în 13 ani (1989-2002). McEnroe şi Connors tot 34 în 14 ani (1977-1991). Nadal şi Federer au 33 în cei 10 ani aniversaţi chiar săptămîna aceasta, la Miami.

Nadal şi Djokovici au însă alţi cîţiva ani buni în faţă în care pot duce această statistică mult mai departe. Azi e prima lor confruntare din acest an, în ultimul act de la Miami. Pentru fiecare dintre ei va conta victoria, deşi, la un moment dat, cifrele ajung să se confunde, să se topească, să aibă aceeaşi culoare. Culoarea recordului comun pe care îl deţin. Happy 40 to you, Rafa and Nole!