SPORTURI  »  TENIS  »  SIMONA HALEP - SERENA WILLIAMS

Rivalitatea Simona-Serena » Liderul mondial şi a treia jucătoare a lumii îşi dispută locul în finala de la Indian Wells

Articol de , - Publicat vineri, 20 martie 2015 00:00 / Actualizat vineri, 20 martie 2015 09:22

După ce şi-au cîştigat partidele din ”sferturi”, cele două au vorbit despre nerăbdarea de a juca din nou una împotriva celeilalte. Românca este ultima jucătoare care a învins-o pe americancă. Din cinci întîlniri, Halep a cîştigat una, ar putea fi confruntarea dintre ele duelul care să marcheze această perioadă?


Cînd efortul se simţea încă în muşchi, cînd transpiraţia încă nu se uscase, Simona Halep a spus că e foarte fericită că s-a impus în faţa Carlei Suárez Navarro, în trei seturi, cu 5-7, 6-1, 6-1, şi că de abia aşteaptă să evolueze împotriva Serenei Williams.

Meciul dintre liderul mondial şi Timea Bacsinszky încă nu se jucase. Asta spune ceva despre dorinţa româncei de a se măsura cu liderul mondial. Simona e ultima jucătoare care a învins-o pe Serena. Se întîmpla la Turneul Campioanelor, în grupe, în 2014. De atunci americanca e neînvinsă, fiind într-o serie de 15 victorii.

[S-a stabilit cînd se va disputa meciul: nu înainte de 20:00 ora locală, ceea ce înseamnă sîmbătă la 5 dimineaţa la Bucureşti. Meciul este transmis de DolceSport şi e liveTEXT pe GSP.RO]

În finală, rolurile s-au inversat, însă Serena nu a uitat de acel insucces. "Cele două meciuri au fost total diferite. Ce am învăţat este că trebuie să mă aştept ca ea să joace incredibil. Nu cred că am fost conştientă de acest lucru în prima confruntare. Acum sînt pregătită pentru ca ea să fie jucătoare aceea mare care ştiu că e capabilă să ajungă", a spus liderul mondial.

Şi Simona a învăţat ceva din experienţa Singapore. "Dacă am curaj şi mă gîndesc că pot să cîştig, atunci cu siguranţă va fi aşa. Dacă sînt emoţionată şi nervoasă, e mai greu să joc împotriva ei. Trebuie să cred şi să dau tot ce e mai bun şi să încerc orice ca să cîştig", a spus Halep

Pînă la urmă, dorinţa Simonei a devenit realitate. Serena s-a calificat în semfinale, după ce a trecut de elveţiancă în două seturi 7-5, 6-3. "Simona a spus că de-abia aşteaptă să te întîlnească, tu cum vezi confuntarea din semifinale?" a fost întrebarea reporterului.

"Eu sînt şi mai nerăbdătoare ca ea, aştept acest meci de cînd am văzut prima oară tabloul. Mă bucur că mai sîntem amîndouă în turneu şi ne vom întîlni în semifinale. Dacă ar fi după mine, am juca chiar în acest moment", a răspuns deţinătoarea a 19 trofee de Mare Şlem.

Scorul întîlnirilor directe este 4-1, însă două dintre victoriile Serenei s-au produs înainte ca Simona să se transforme în jucătoarea agresivă şi plină de încredere care este din 2013 încoace. E mai corect să spunem că balanţa e 2-1.

În zilele acestea, în care tenisul feminin duce lipsă de o rivalitate echilibrată, una care să provoace scîntei, care să aibă o miză mare, Serena-Simona ar putea să fie praful de sare şi piper. Meciul de vineri poate să devină un indicator pentru această construcţie încă fragilă.

Deocamdată, Williams, 33 de ani, le domină pe celelalte jucătoare din top. De exemplu, chiar dacă a jucat multe meciuri cu Maria Şarapova, în ultimii zece ani rusoaica nu a reuşit să-i mai pună probleme. "Sînt încrezătoare, ştiu că am şansa mea, dar în acelaşi timp ştiu că e foarte puternică şi ştie să se descurce în orice situaţie în timpul meciurilor, Serena e Serena", a spus Simona. Pe teren însă, orice se poate întîmpla.

655728-meciuri-simona-serena.jpg

Rivalităţi istorice: Bătăliile de neuitat
Există dueluri care marchează o epocă şi dueluri care îşi lasă urma strălucitoare asupra istoriei în toată complexitatea ei. Acele înfruntări care ori se întind pe o perioadă lungă, ori au o intensitate deosebită, ori definesc concurenţa pentru o miză foarte importantă. Sînt acele lucruri care rămîn, nealterate de timp.

Martina Navratilova-Chris Evert    43-37
Total: 80 de întîlniri (între 1973 şi 1988)
În lumea tenisului feminin, cel mai des s-au înfruntat Chris Evert şi Martina Navratilova. Duelul lor a fost, încă de la început, unul al contrastelor. Al apariţiei pe teren: americanca, blondă, cu funde în păr şi rochiţe cu volane, cehoaica, subţire, mai băieţoasă, cu trăsături ferme. Al mîinii de joc, o stîngace şi o dreptace. Şi al stilurilor.

Navratilova era jucătoarea de atac, mereu în faţă, la fileu, cu o tehnică impecabilă la voleu şi la smash, căutînd să încheie punctele mai repede. Evert, în schimb, era regina situaţiilor imposibile, măturînd cu frenezie linia de fund a terenului, aducînd în joc o constanţă remarcabilă, o disciplină şi o seriozitate ieşite din serie.

Au disputat una contra celeilalte 14 finale de Mare Şlem, Martina cîştigînd 10, şi au alternat la şefia clasamentului mondial. Rivalitatea lor a dinamizat tenisul şi l-a făcut să progreseze.

Steffi Graf-Monica Seles    10-5
Total: 15 întîlniri (între 1989 şi 1999)
Este rivalitatea care era predestinată să clatine temeliile tenisului anilor ’90, dar care a fost retezată brutal de intervenţia unui fanatic. Cînd a apărut pe scena mare Monica Seles, la doar 15 ani, Steffi Graf domina tenisul cu stilul ei elegant, eficient, cu dreapta năucitoare şi reverul tăiat atît de greu de gestionat.

Şi a venit sîrboaica, lovind mingea cu sete, cu două mîini de pe ambele părţi, agresiv din spatele terenului, acompaniindu-şi execuţiile cu strigăte aspre. Şi a zdruncinat castelul riguros construit de Steffi, care şi-a păstrat supremaţia doar pe iarbă, acolo unde jocul Monicăi nu era atît de eficient.

În 1993 însă, un fan al germancei a înjunghiat-o în spate pe Seles. Au urmat ani teribili pentru ea, iar rivalitatea s-a dizolvat, n-a mai fost niciodată ca la început, chiar dacă Monica s-a întors la tenis în 1995. Au disputat 6 finale de Mare Şlem, scor 3-3.

Lindsay Davenport-Martina Hingis    14-11
Total: 25 de întîlniri (între 1995 şi 2006)
Un alt contrast de stiluri între aparent fragila, inteligenta şi inventiva Martina Hingis, copilul de aur al tenisului feminin de la mijlocul anilor ’90. A devenit cel mai tînăr număr unu mondial din istorie, în 1997 aproape a făcut Marele Şlem, însă înfruntările cu Lindsay Davenport s-au transformat în probe de foc pentru elveţiancă.

Pentru că stilul dur, fără compromisuri, forţa superioară a americancei copleşeau, anihilau fineţea jocului europencei. Părea, de multe ori, un duel inegal, mai ales că ele s-au întîlnit doar de două ori în finale de Grand Slam li Davenport a cîştigat de fiecare dată.

Kim Clijsters-Justine Henin    13-12
Total: 25 de întîlniri (între 1998 şi 2010)
E, probabil, rivalitatea cea mai interesantă între două jucătoare din aceeaşi ţară, dar una mică, fără tradiţie în tenis. Şi, brusc, au apărut cele două, despărţite doar de un an, cunoscîndu-se foarte bine încă din copilărie, dar fără să fie apropiate.

Datorită jocului elegant al lui Justine, rever cu o mînă, tehnică desăvîrşită, inteligenţă care compensa o forţă nu foarte impresionantă şi datorită lui Kim şi a armoniei stilului ei, unul elastic, combinativ, cu schimbări ingenioase de direcţie, tenisul a pătruns în altă eră. Ambele au fost lideri mondiali şi au disputat 3 finale de Mare Şlem, toate revenindu-i lui Henin.

Serena Williams-Venus Williams    14-11
Total întîlniri: 25 (începînd din 1998)
Este o rivalitate încă activă, dar care şi-a asigurat locul în istorie. Surorile ajunse la tenis graţiei ambiţiei părinţilor, mai ales a tatălui, au urmat exact drumul prefigurat pentru ele, atingînd poziţiile de vîrf ale clasamentului mondial. În 2002 şi 2003, lumea parcă nu mai cunoştea altă înfruntare-tip, ele cîştigau cele mai importante titluri, disputau cele mai tari finale.

În plus, au schimbat dramatic faţa tenisului, introducînd pregnant dimensiunea forţei, a fizicului dominant, a serviciului care face diferenţa, obligînd pe toată lumea să-şi ridice standardele. S-au întîlnit în 8 finale de Mare Şlem, Serena impunîndu-se în 6.

Rivalităţi actuale
Serena Williams-Maria Şarapova    17-2
Total: 19 întîlniri (începînd din 2004)
Cînd Maria Şarapova o învingea pe Serena în finala de la Wimbledon 2004, la numai 17 ani, şocul s-a transmis în unde uriaşe în toată lumea tenisului feminin. Se vorbea de declinul americancei şi de ascensiunea rusoaicei. Maria a mai reuşit însă doar încă o victorie în faţa actualului lider WTA, tot în 2004. De atunci, Serena domină înfruntările lor pe toate planurile, fizic, tehnic şi mental.

Serena Williams-Victoria Azarenka    14-3
Total: 17 întîlniri (începînd cu 2008)
La început, Williams era de neatins. Apoi, Vika a început să-i pună tot mai mari probleme, chiar şi cînd nu cîştiga. Apoi a înregistrat izbînzi în faţa americancei şi părea singura capabilă s-o solicite pînă la limita nervilor. Au avut două finale consecutive la US Open care rămîn în memorie şi în istorie, apoi însă bielorusa s-a accidentat. A revenit de curînd şi rivalitatea se poate relua curînd, de văzut în ce termeni.

Maria Şarapova-Victoria Azarenka    7-7
Total: 14 întîlniri (începînd din 2007)
Echilibru mare între două jucătoare cu stil şi temperament apropiat. Ambele sînt agresive, iau mingea repede, intră în teren şi lovesc decisiv, le place să-şi domine adversarele din prima secundă, nu lenevesc nici o secundă pe teren. Perioadele de accidentare au micşorat numărul întîlnirilor directe, iar în ultime acte de Mare Şlem s-au confruntat doar o dată, la Australian Open 2012, cînd a învins bielorusa.

Rivalităţi pentru viitor
Mai multe jucătoare tinere, în ascensiune, pot produce rivalităţi care să asigure un viitor senin tenisului feminin. Oricare combinaţie între aceste nume poate fi promisiunea unui duel captivant, de durată:

Simona Halep - 23 de ani, nr. 3 WTA, finalistă la Roland Garros în 2014
Eugenie Bouchard – 21 de ani, nr. 7 WTA, finalistă la Wimbledon 2014
Madison Keys – 20 de ani, nr. 18 WTA, semifinalistă la Australian Open 2015
Karolina Pliskova – 23 de ani, nr. 15 WTA, 3 titluri în palmares
Garbiñe Muguruza – 21 de ani, nr. 22 WTA, sfertfinalistă la Roland Garros 2014
Elina Svitolina – 21 de ani, nr. 29 WTA, 2 titluri în carieră
Sloane Stephens – 22 de ani, nr. 42 WTA, semifinalistă la Australian Open 2013

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (92)
addumi
addumi  •  20 Martie 2015, 18:52

Noutate absoluta, doar acum! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected] Comentariul tău...

xnread
xnread  •  20 Martie 2015, 17:07
Postat de caucazianul pe 20 Martie 2015, 16:40

Exact cum am prevazut.MULTE DISCUTII INAINTEA TUNAMIULUI CA VA VENI PESTE INDIAN WELLS. SERENA ESTE DISPERATA JOCUL SIMONEI ESTE ALTUL.TOT CE A FOST SE STERGE ACUM VOM VEDEA CE VA FII. MULT SUCCES SIMONA.

Buna ziua Tsunamiul(analitic) poate fi demonstrat, in numarul de comentarii dar cu siguranta-i o partida incandescenta mai ales din punct de vedere roman insa oamenii-s datori, c-o parere..:)Einstein subscria, acestui fapt prin celebra-i replica:"Cunoasterea e limitata, dar imaginatia imbogateste lumea".;-)

caucazianul
caucazianul  •  20 Martie 2015, 16:40

Exact cum am prevazut.MULTE DISCUTII INAINTEA TUNAMIULUI CA VA VENI PESTE INDIAN WELLS. SERENA ESTE DISPERATA JOCUL SIMONEI ESTE ALTUL.TOT CE A FOST SE STERGE ACUM VOM VEDEA CE VA FII. MULT SUCCES SIMONA.

Vezi toate comentariile (92)
Comentează