Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

TENIS    •   TURNEUL CAMPIOANELOR

Scrisoarea unui cititor după finala pierdută la Turneul Campioanelor » Simona Halep - Fata care face reclamă la fericire

Duminica, 26 Octombrie 2014

Un cititor al Gazetei, Victor Alartes, a trimis o scrisoare pe adresa redacţiei, după înfrîngerea Simonei Halep în finala cu Serena Williams, 3-6, 0-6. O redăm integral mai jos.

"Scriam în iunie, dupa finala de la Roland Garros, castigata dramatic de Sharapova: „Ce n-a vazut Parisul acum – poate ca inca nu venise vremea – va vedea in anii ce vin: triumful calului negru.“ Calul negru era Simona Halep. Iar caii negri sunt condamnati sa treaca primii linia de sosire…

Au trecut nu cativa ani, ci doar cateva luni si am crezut ca Simona poate triumfa chiar la Turneul Campioanelor. Nu, n-a fost sa fie acum: Serena Williams si-a luat revansa in finala. Si nu, Singapore nu se va numi de acum incolo Simonapore, cum propunea Mihnea Maruta, ori Simongapore, cum sugera Cristian Geambasu, in entuziasmul de dupa semifinala cu Radwanska. Conteaza mai mult insa ca tenisul pe care ni-l ofera acum Simona este pe cat de eficient, pe atat de placut ochiului. Dar mai are ceva special acest tenis: jocul stanga-dreapta al Simonei se aseamana cu tiki-taka Barcelonei lui Guardiola, care nu era doar superba, ci, in acelasi timp, simpla ca în curtea scolii. Apropo de simplitate si de scoala, profesoara mea de romana din „Lazar“ spunea ca Nadia Comaneci i s-a parut exceptionala nu atat pentru ca a luat primul 10 din istoria gimnasticii, ci mai ales pentru ca exercitiile ei la barna ori la sol pareau executate fara efort, dand impresia ar fi la indemana oricarui copil. Asa imi pare si tenisul practicat de Simona: o joaca perfecta.

Dincolo insa de progresele formidabile din jocul ei, Simona a mai demonstrat lumii ceva la fel de important: ca nu este deloc cinica. Ar fi putut sa castige doar cinci ghemuri in meciul cu Ana Ivanovici si sa o lase sa mearga si ea mai departe. Si-ar fi conservat energia  pentru seminfinala cu Radwanska si, in plus, ar fi trimis-o acasa pe Serena, sporindu-si astfel sansele de a ajunge campioana campioanelor... Am spus ca ar fi putut? Am gresit. Nu, n-ar fi putut. Nu pentru ca nu se mai intampla si astfel de lucruri in tenis. Ci pentru ca ar fi fost un aranjament mult prea balcanic, tocmai intre o romanca si o sarboaica, si ar fi intunecat performanta Simonei. Nu, Simona nu poate face blaturi ori meciuri strategice: ea joaca de – si cu – placere. Asa cum spune chiar ea, minunat de simplu si de frumos: „dau totul pe teren pentru ca iubesc tenisul“!

Acum un an, pe cand Simona se califica in finala Cupei Kremlinului, pe care a si castigat-o, Ilie Nastase – tocmai el! – ii minimaliza performanta, spunand ca astfel de turnee sunt „micute“ si „nu conteaza“. CTP avea sa ii dea o replica memorabila: „Ilie, Simona e desteapta!“.

Asa e, dar ar mai fi ceva: Simona este fata care scrie cu litere mari pe obiectivul camerei de luat vederi „Happy“! Daca fericirea ar avea un pret si cineva ar dori sa-i faca reclama, n-ar avea decat sa apeleze la Simona Halep. Fericirea are nu doar chipul ei, luminat de un suras senin – ca sa nu spun seren! – nu doar dupa victorii, ci si dupa infrangeri. Fericirea este chiar starea interioara a Simonei si asta se vede in jocul ei pe terenul de tenis. Iar daca un strop din fericirea ei reuseste sa se strecoare cumva si in sufletele noastre, ar trebui sa-i fim recunoscatori…"

-20%
New Balance - Pantofi MRT580UG
-33%
Apa de toaleta Dior Homme 50 ml pentru barbati
-29%
Telefon Mobil Asus Zenfone Zoom ZX551ML 64GB 4G White
-22%
Laptop HP ProBook 430 G3 Intel Core Skylake i5-6200U 128GB 4GB Win10Pro FPR

Comentarii (27 ) Adaugă comentariu

canticchio1  •  27 Octombrie 2014, 14:23

Postat de angelofmercy pe 26 Octombrie 2014, 19:19

Viermi ratati sunteti voi, cei care va hraniti si va luati doza de happy din realizarile unui sportiv. Viata voastra patetica nu va permite acest lucru si atunci empatizati cu aceasta Halep care mie personal nu mi-a adus astazi, prin modul in care a pierdut nici o bucurie. Nu sunt mandru ca sunt roman cand o vad pe micuta mamaliga constanteanca. Daca o spulbera astazi pe Serena era altceva.

angelofmercy ce nu am inteles eu de la tine, in afara de faptul ca nu-ti place inca modul in care joaca Simona, este un simplu lucru: Tu esti sau nu mandru ca esti roman in functie de comportamentul sportivilor nostri in competitii ???? Sper ca nu esti si fan al echipei nazionale de fotbal a Romaniei cumva, pentru ca altfel nu ai avea nici o nationalitate toata viata ta :D

nykes  •  27 Octombrie 2014, 09:39

A fost o infrangere cat o victorie. Pentru mine Simona a invins si a terminat un an extraordinar pentru cariera ei. 2015-2016 vor fi cu siguranta anii ei. Se prefigureaza fara dar si poate un nou Nasty feminin. Nastase a fost unic si ve-ti vedea si o Simona unica, pentru ca are ceva unic, adica ceva ce numai la ea se gaseste: o extraordinara bucurie de a juca tenis si o vitalitate iesita din comun, care inca nu a ajuns la valoarea maxima. In curand ve-ti vedea pe SIMONA MAXIMA sau SIMONA FLUSH.

merace  •  26 Octombrie 2014, 20:04

Simona a reusit o performanta uriasa in Singapore, si poate urca mai sus in 2015: - in 5 meciuri de mare miza (doar ea si Serena au jucat 5 meciuri in Singapore, si fiecare meci era cotat cu un premiu la victorie cat un turneu WTA mai mic) cu jucatoare de Top 8, a batut clar 3 jucatoare, in 2 seturi, inclusiv pe Serena, nr.1 mondial. - a trecut de grupe (putini ii dadeau sanse sa faca asta) - a ajuns in finala (nimeni nu banuia ca va ajunge in finala) - a dat dovada de mare fair-play si curaj cand, calificata deja in semifinale, a luptat cu Ivanovic si i-a luat un set, calificand-o astfel pe Serena, de care multi microbisti cred ca trebuia sa se teama... - a incheiat anul pe locul 3 mon

Vezi toate comentariile (27)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase