SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Simona Halep a anunțat unde va mai juca înaintea Turneului Campioanelor: "Acolo am câștigat primul titlu"

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat marti, 25 septembrie 2018 14:04

Simona Halep (locul 1 WTA/26 de ani) joacă astăzi la Wuhan, de la ora 16:00, împotriva Dominikăi Cibulkova (29 de ani/31 WTA) și și-a anunțat deja prezența la un alt turneu înaintea finalului de an.

Organizatorii turneului VTB Kremlin Cup au anunțat că liderul mondial le-a confirmat prezența. Perioada disputării competiției cu premii în valoare de 932.866 de dolari este 15-20 octombrie.

"Mi-am câștigat primul titlu acolo, la Moscova, în 2013, astfel că turneul deține un loc special în inima mea. Aștept cu nerăbdare să mai concurez în fața fanilor uimitori de acolo”, a spus Simona Halep, pentru site-ul oficial al turneului din Moscova.

Kremlin Cup va avea loc chiar înaintea Turneului Campioanelor de la Singapore, care se va desfășura în perioada 21-28 octombrie.

"Vom fi foarte fericiți să o întâmpinăm pe Simona la Moscova. Pentru ea a devenit deja tradiție să obțină rezultate remarcabile în orașul nostru. Ne reamintim nu numai de faptul că a câștigat turneul, Cupa Kremlinului, în 2013, dar a câștigat aici, la Moscova, și campionatul european U16. Tenisul din Moscova îi priește Simonei Halep", a spus Alexei Selivanenko, directorul turneului feminin din Moscova.

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează