SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

Simona Halep, între primele 10 jucătoare ale lumii! S-a calificat în optimi la Australian Open, unde o va înfrunta pe Jelena Jankovici!

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat sambata, 18 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 19 ianuarie 2014 07:32

Simona Halep a trecut de Zarina Dias, 6-1, 6-4, şi s-a calificat în optimile de finală de la Australian Open. După înfrîngerea danezei Caroline Wozniacki în faţa spanioloaicei Garbine Muguruza, scor 4-6, 7-5, 6-3, Simona Halep urcă în top 10 WTA. Wozniacki avea de apărat punctele pentru optimile de finală de anul trecut.


Halep a învins-o uşor pe jucătoarea din Kazakhstan, reuşind totodată cea mai bună performanţă a ei la Australian Open.

În optimi, românca se va înfrunta cu sîrboaica Jelena Jankovici, care a trecut, 6-4, 7-5, de japoneza Nara. Meciul se va disputa luni dimineaţă, de la ora 02:00.

Halep şi Jelena Jankovici s-au mai întîlnit în sferturile de finală de la Roma, în mai 2013.

Atunci, românca s-a impus, 2-1  (4-6, 6-0, 7-5), fiind practic turneul de la care a început ascensiunea lui Halep.

Cele două s-au mai întîlnit şi în 2012 la Bruxelles, tot Halep s-a impus şi tot cu 2-1.

Singura dispută pierdută de româncă în faţa sîrboaicei a fost în 2010, pe cînd Halep avea doar 18 ani, la US Open, tot cu 2-1.

În ce condiţii rămîne pe locul 10 WTA
Într-un clasament virtual, Simona Halep e deja în Top 10, dar încă nu e sigură de acest loc pînă la finalul turneului, pentru că mai sînt jucătoare din spate care ar putea-o depăşi dacă Simona se opreşte în optimile de finală. Ele sînt: Ana Ivanovici, daca ajunge în finală. Sloane Stephens, Dominika Cibulkova, Flavia Pennetta sau Eugenie Bouchard, dacă vor pune mîna pe trofeu. 

Monica Niculescu şi Florin Mergea, eliminaţi!
În meciul de dublu, Monica Niculescu şi Klara Zakopalova au pierdut în faţa perechii Cara Black şi Sania Mirza (Zimbabwe / India), cap de serie numărul 6, scor 5-7, 1-6.

Perechea Florin Mergea / Oliver Marach a cedat în faţa cuplului Carreno / Garcia-Lopez, scor 6-7, 3-6.

Perechea de dublu mixt, Sania Mirza (India) - Horia Tecău (România) s-a calificat în optimile de finală după ce a învins în 3 seturi perechea Hao Ching Chan (Taiwan) - Robert Lindstedt (Suedia), 4-6, 7-6 (7-3), 10-8.

 

 

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (96)
williamfaulkner
williamfaulkner  •  19 Ianuarie 2014, 19:38
Postat de 1sanitarium pe 19 Ianuarie 2014, 18:38

a, corect. imi cer scuze pentru acuzatii.

Uite, aici poti vedea clasamentul in timp real: ://www.tennis4wta.com/Siralama/s1_50.html In clipa asta e pe locul 10, dar in functie de ce face Simona si ce se mai intampla in celelalte jocuri de acum inainte la Australian Open poate ajunge cel mai sus pe locul 4 si cel mai jos pe 12. Sa-i tinem pumnii, va fi extrem de greu sa treaca de JJ, care e mai in forma decat Simona, fiindca a jucat multe meciuri si la Brisbane, si a jucat bine, dar Simona o poate elimina.

1sanitarium
1sanitarium  •  19 Ianuarie 2014, 18:38
Postat de thedronius pe 19 Ianuarie 2014, 15:53

Se adauga 160 puncte la daneza, dar i se scad peste 300 de puncte castigate anul trecut.

a, corect. imi cer scuze pentru acuzatii.

thedronius
thedronius  •  19 Ianuarie 2014, 15:53
Postat de 1sanitarium pe 19 Ianuarie 2014, 11:11

daca gsp-ul ar face bine calculele ... Halep nu e inca pe 10. Wozniacki - avea 3520 puncte la care se adauga 160 = 3680 Halep avea - avea 3335 puncte la care se adauga momentan 280( pentru ca a ajuns in optimi) = 3615 . deci nu e in top 10, inca. documentati-va.

Se adauga 160 puncte la daneza, dar i se scad peste 300 de puncte castigate anul trecut.

Vezi toate comentariile (96)
Comentează