SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Stop!

Articol de , - Publicat sambata, 27 iunie 2009 00:00

Sorana Cîrstea s-a oprit ieri în turul 3, învinsă de Viktoria Azarenka, 7-6 (2), 6-3, dar după un meci în care a încercat totul

Terenul Central. Altă atmosferă decît la Paris. Un public mult mai reţinut, mai puţin pătimaş. Căpşuni cu frişcă, bere în pahare de plastic, haine de la Harrods sau de la Debenhams, după buget. Mai degrabă linişte, cel mult aplauze. Pe acest teritoriu verde a păşit ieri Sorana Cîrstea, în încercarea de a-şi îmbunătăţi cu încă un pas performanţa deja atinsă la Wimbledon. De partea cealaltă a fileului, Viktoria Azarenka, numărul 8 mondial şi jucătoarea în faţa căreia românca suferise pînă acum două înfrîngeri.

Echilibru la început
N-a mai fost ca anul trecut, o plimbare prin parc a bielorusei. Sorana s-a ţinut tare în primul set. Şi-a cîştigat ceva mai greu game-urile pe propriul serviciu, dar a avut şi două mingi de break, dezumflate rapid. A ţinut piept unui asalt teribil pentru că Azarenka nu ştie decît un sens: tare şi înainte. A încercat să trimită mingi cît mai lungi fiindcă bielorusa atacă furibund la orice ocazie. S-a încurajat tot timpul. A avut privirea aceea încrezătoare.

Rezistenţă frîntă
Au ajuns la tie-break şi acolo adversara şi-a ascuţit armele şi mai tare. Sorana a plecat un pic capul după 7-2, însă a început setul secund cu o nouă minge de break. A vrut. Nu s-a putut însă. Acompaniindu-şi loviturile deseori sălbatice cu strigăte la fel de puternice, Azarenka a izbutit să cîştige o dată contra serviciului. Avea să-i fie suficient pentru o victorie cu 7-6 (2), 6-3, care o poartă în "optimi". Românca rămîne cu această prezenţă în turul 3, o premieră pentru ea. Cu o experienţă bună în plus, cu certitudinea că iarba nu e teritoriu interzis şi cu atmosfera de pe un alt Central în minte. Căpşuni, verde cu violet, linişte. Pînă la anul.

15 lovituri cîştigătoare a reuşit Sorana în meciul de ieri, faţă de cele 23 ale adversarei

Maraton pentru Pavel şi Tecău
Andrei Pavel şi Horia Tecău au trecut ieri în turul al treilea la dublu după un meci care a durat patru ore şi două minute. Perechea română s-a impus în faţa cuplului american Eric Butorac/Scott Lipsky cu 6-4, 6-7 (11), 3-6, 6-4, 15-13. Ei îi vor întîlni în "optimi" pe învingătorii din partida Wesley Moodie (AfS)/Dick Norman (Bel)-Igor Andreev(Rus)/Evgheni Korolev (Rus). Victor Hănescu împreună cu americanul James Cerretani s-au oprit în turul doi, după ce au fost învinşi de perechea, favorită 15, ceho-suedeză Martin Damm/Robert Lindstedt. Azi, Victor Hănescu îl întîlneşte pe francezul Gilles Simon pentru un loc  în optimi de finală la simplu.

Idilă nouă?
După o relaţie de cîteva luni cu Fernando Verdasco, Ana Ivanovici (foto) a fost văzută în ianuarie, în timpul turneului de Mare Şlem de la Melbourne, cu golferul australian Adam Scott. Cei doi au fost fotografiaţi la plajă pe Sunshine Coast. Acum, zvonurile s-au înteţit, Scott aflîndu-se în tribună la meciul pe care sîrboaica l-a cîştigat în turul 2 la Wimbledon. "Am cunoscut-o în Australia, dar nu voi spune mai mult", a declarat golferul.

Mulţumiri soţiei
Lleyton Hewitt, cel care l-a eliminat în turul al doilea pe favoritul 5, Juan Martin Del Potro, admite că pentru un jucător de tenis care e tătic este foarte important să aibă alături o soţie grijulie. "Bec e incredibilă pentru mine. Mi-a făcut viaţa mult mai uşoară", a spus australianul, care are doi copii, Mia (3 ani) şi Cruz (6 luni). "După ce m-am operat la şold, stăteam acasă, schimbam scutece şi cam atît. Nu mă descurc rău, dar Bec se pricepe mai bine la asta". Întrebat dacă-i oferă un sfat lui Federer, Hewitt a glumit: "Sper că Mirka e o soţie bună!".

Roddick retro
Dinozaurul muzicii pop Rick Astley revine în atenţie, după ce acum 22 de ani era numărul unu în topuri. Cum? Graţie lui Andy Roddick (foto), care a recunoscut că a adoptat hitul "Never Gonna Give You Up" drept temă preferată pentru acest Wimbledon. "Am căutat prin vechiturile de muzică ale soţiei mele", a explicat americanul. "Avea şi Rick Astley, nu pot să neg. E pe iPod-ul meu, dar pariez că şi pe al vostru, aşa că tăceţi din gură!", a glumit Andy la conferinţa de presă. Întrebat dacă are un restaurant preferat în Londra, Roddick a continuat în aceeaşi cheie: "Oricare, doar să-i placă şi lui Rick!".

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion

Comentarii (7)
 •  29 Iunie 2009, 15:26

bravo pustoaico! tine-o tot asa! capul sus si priveste inainte!

durden
durden  •  27 Iunie 2009, 11:57

capul sus,sorana nu-i nimic.m-am uitat la meci si am vazut cat de mlt te-ai straduit!asta conteaza de fapt..daca veiavea atitudinea asta si in continuare si vei fi la fel de determinata,vei ajunge din ce in ce mai sus.multa bafta in continuare!!!

 •  27 Iunie 2009, 10:57

m-a surprins placut sorana ieri, nu m-asteptam sa se tina asa aproape de azarenka, a crescut mult mental de la roland garros, are o mai mare siguranta pe ea, nu-si mai pierde serviciul fara lupta, e mai rabdatoare. Mai trebuie sa exerseze venirile la fileu, ieri cu azarenka trebuia de multe ori sa preia initiativa cand azarenka lovea mai scurt sau lejer, a alergat destul, a vrut, a fost in meci, mi-a placut cum a aratat jocul ei. A jucat bine cu azarenka pt ca i-a intrat primul servici

Vezi toate comentariile (7)
Comentează