FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAŞOV

Fără licenţă? » O datorie către Sporting ar putea lăsa Braşovul fără autorizaţie de joc pentru următorul sezon

Născut la Brăila, Chipciu a mai jucat la Forex Brașov și la CF Brăila. El a venit în Ghencea în ianuarie 2012
Născut la Brăila, Chipciu a mai jucat la Forex Brașov și la CF Brăila. El a venit în Ghencea în ianuarie 2012

Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 martie 2013 00:00 / Actualizat marti, 05 martie 2013 22:00

Sporting Piteşti solicită braşovenilor plata a 36.000 de euro, bani din vînzarea lui Chipciu la Steaua. În caz contrar "stegarii" riscă să nu ia autorizaţia de joc pentru sezonul următor.

Chiar dacă Gigi Becali a afirmat mereu că achiziţionarea lui Alex Chipciu l-a costat 1,5 milioane de euro, actele de transfer "spun" cu totul altceva. Steaua a achitat clubului de sub Tîmpa doar 200.000 de euro, un alt milion urmînd a fi virat în cazul în care mijlocaşul va fi vîndut în străinătate!

Din cele 200.000 euro luate de ardeleni, Sporting Piteşti trebuia să primească 100.000 euro, în 3 rate, două de cîte 30.000 euro şi una de 40.000 euro în următoarele date: 27 noiembrie 2012, 20 decembrie 2012 şi 30 ianuarie 2013.

Doar prima plată s-a făcut la timp, apoi "stegarii" nu au mai răspuns la telefon. Administraţia Finanţelor Publice Piteşti a somat clubul din Braşov să achite suma pe care Sporting o datora statului, respectiv 34.000 de euro. Ulterior, Sporting mai avea de încasat 36.000 euro, plus TVA şi penalităţi, 0,5% pentru fiecare zi de întîrziere, lucru care nu s-a întîmplat!

Oficialii argeşenilor au depus memoriu la FRF prin care solicită plata datoriei, în caz contrar Braşovul nu va primi licenţa pentru sezonul următor. "Sporting a fost de acord cu eşalonarea sumei de 100.000 de euro şi a avut încredere că situaţia se va rezolva, dar aşteptările ne-au fost înşelate", a explicat preşedintele lui Sporting, Tănase Dima.

"Vom plăti suma restantă şi vom lua licenţa, dar după aceea ne vom recupera banii pentru că Sporting Piteşti nu are dreptate în acest caz" ( Ioan Neculaie, patron Braşov)

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
casca
casca  •  06 Martie 2013, 06:01

Dar steaua de ce nu risca nimic?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează