FOTBAL  »  LIGA 2  »  UTA ARAD

În genunchi

Articol de - Publicat marti, 27 ianuarie 2009 00:00

Jucătorii au intrat ieri în grevă, iar Chirilă îşi face bagajele

UTA e la un pas de colaps total. Ne plătiţi de patru luni, jucătorii au intrat ieri în grevă pe termen nelimitat. Veteranii echipei, în frunte cu căpitanul Cristian Todea, l-au abordat pe antrenor în vestiar. “Vrem garanţii. Nu putem continua aşa. Trebuie să ştim dacă pe 31 ia nuarieva fi albă, adică vin investitorii, sau neagră”, i-au spus jucătorii lui Chirilă. “Nu vă pot promite nimic, dar sînteţi liberi să faceţi tot ce doriţi”, le-a replicat antrenorul.

Chirilă a ieşit pe teren la antrenament cu numai patru seniori, Melinte, Puia, Polgar, Gornic şi cu o mînă de juniori. “Nu mai stăm pînă pe 15 februarie. Cu cît sîntem amînaţi mai mult, cu atît scad şansele să ne găsim alte echipe”, a declarat Todea. Şi Ionuţ Chirilă a anunţat că e decis să plece dacă situaţia clubului nu se va reglementa pînă pe 31 ianuarie.

Citește și:
Șoc înaintea Cupei Mondiale! Căpitanul naționalei s-a retras cu doar două zile înaintea debutului: „Nu am niciun regret”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”
Tenis

„Șapte zile nu am avut ce mânca” » Dezvăluiri tulburătoare înaintea primului meci de la Mondial

Programul meciurilor de azi de la Campionatul Mondial de Fotbal 2026! Totul despre prima săptămână, 11-18 iunie

INEDIT Petrom și MOL au ieftinit de două ori carburanții în aceeași zi. Benzina a coborât sub 9 lei/litru
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campionatul Mondial a început cu o mare gafă

„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”

Comentarii (14)
 •  28 Ianuarie 2009, 23:39

Ne vom ridica iar stati linistiti!Si daca in D ajungem venim inapoi!Pacat,ca de altfel si pt Resita si Hunedoara,ca exista prea multe interese banesti in jurul unor branduri, care pleaca de la oamenii care ar trebui sa ne reprezinte!Dar UTA inseamna prea mult;deaceea are puterea sa renasca chiar ca si pasarea Phoenix!Pt meTm si Ultras Tm,sa stiti ca nu va vom lasa singuri!Fiti siguri ca si noua ne-au placut toate meciurile cu voi!Cred ca uneori UTA nu e UTA fara POLI si invers!UTA-ARAD-VICTORIE

 •  27 Ianuarie 2009, 17:24

imi rade inima de bucurie,scapam de gunoieri din arad

 •  27 Ianuarie 2009, 11:30

eeehhh..va reveniti voi ca doar nu moare un derby asa usor...

Vezi toate comentariile (14)
Comentează