FOTBAL  »  Superliga  »  NEPROGRAMARE

LPF: "Pandurii - Craiova nu se mai joacă!" Scorul e 0-3 la "masa verde". Pițurcă ajunge la șase puncte în două meciuri!

Articol de GSP - Publicat joi, 09 septembrie 2010 00:00

LPF a anunţat că Pandurii Tîrgu Jiu nu a fost programată în următoarea etapă din cauza sumei de 550.000 de euro pe care Dinamo susţine că o mai are de primit în contul transferului lui Ilie Iordache.

Cei de la Pandurii au refuzat să achite suma solicitată de Dinamo, invocînd că în procesul avut în instanța civilă pe același subiect, justiția ar fi dat cîștig de cauză formației conduse de Marin Condescu

Surse din cadrul LPF au declarat azi pentru gsp.ro că decizia este definitivă şi irevocabilă, iar Pandurii va pierde cu 3-0 la " masa verde" meciul din etapa următoare, cu Universitatea Craiova.

Iată comunicatul oficial dat de LPF:

"Conform Hotararii nr.13/09.07.2009 (Dosar nr.16/CSL – Dosar FRF 634/CL/2009), ramasa irevocabila prin incheierea pronuntata in 24.08.2010 de catre Comisia pentru solutionarea litigiilor din cadrul LPF, clubul dvs. este sanctionat cu neprogramarea echipelor in competitiile oficiale si cu interzicerea dreptului de a transfera jucatori in calitate de club cesionar, pana la indeplinirea integrala a obligatiilor stabilite catre SC DINAMO 1948, incepand cu etapa a VII-a a Campionatului national de fotbal, Liga I, editia 2010/2011.

Avand in vedere ca nu v-ati incadrat in prevederile art.24, lit.C din RSTJF, in ce priveste respectarea datei limita pana la care puteati executa obligatiile stabilite de catre CSL prin Hotararea nr.13/09.07.2009, conform prevederilor Incheierii din 24.08.2010, pronuntata de CSL  in dosarul 16/CSL/2009, va informam ca sanctiunea neprogramarii echipei dumneavoastra in etapa a VII-a a Campionatului national de fotbal Liga I, editia 2010/2011, a devenit efectiva.

In consecinta, jocul CS PANDURII TG. JIU – FC “U” CRAIOVA, programat in data de 13.09.2010, nu se va mai disputa."

Secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi, a spus cu puţin timp înainte de decizia survenită astăzi: "În mod normal, Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor trebuia să se pronunţe mai întîi în privinţa cererii de revizuire formulată de Pandurii în cazul litigiului cu Dinamo şi apoi să se pronunţe cu privire la solicitarea clubului Dinamo referitoare la neprogramarea jocului cu Universitatea Craiova. Aşa se lasă loc la interpretări, iar noi putem muri cu dreptatea în braţe”.

Citește și:
Scene impresionante în UCL la Barcelona și Paris, în memoria lui Mircea Lucescu
Superliga
Scene impresionante în UCL la Barcelona și Paris, în memoria lui Mircea Lucescu
Mii de oameni la priveghiul lui Mircea Lucescu: imagini și filmul zilei » Sicriul va fi depus și mâine la Arena Națională
Superliga
Mii de oameni la priveghiul lui Mircea Lucescu: imagini și filmul zilei » Sicriul va fi depus și mâine la Arena Națională
Răzvan Lucescu nu le-a dat voie să participe la funeraliile lui Mircea Lucescu
Superliga
Răzvan Lucescu nu le-a dat voie să participe la funeraliile lui Mircea Lucescu
Averea lui Mircea Lucescu: fotbal, afaceri imobiliare și cele două companii la care avea acțiuni pe Bursă
Superliga
Averea lui Mircea Lucescu: fotbal, afaceri imobiliare și cele două companii la care avea acțiuni pe Bursă
Una dintre cele mai bogate familii din Belgia face o investiție majoră în România
Profit.ro
Una dintre cele mai bogate familii din Belgia face o investiție majoră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ce fac acum UEFAntasticii României » La 20 de ani de la FCSB - Rapid, Bănel Nicoliță încă e în activitate

„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”


Comentarii (141)
libertate.financiara
libertate.financiara  •  10 Septembrie 2010, 08:07

Metoda simpla de castigat bani pe Internet este deja bine pusa la punct. De la mine primesti pachetul informational, te apuci de treaba si incepi sa castigi multi bani. Investesti doar 9$ si poti castiga peste 504$ lunar. Detalii la email [email protected]

s2t0f10
s2t0f10  •  10 Septembrie 2010, 00:12

luati le inapoi (lpf , frf,etc. toti o apa si un pamant,hotiilor)a da corectitudinea in voi mai sa fie ....

anto1979
anto1979  •  09 Septembrie 2010, 21:12

Asta spune ioanitoaia sau legea? Cand o spune legea, e ok, dar cand o spune tov. ioanitoaia, nu mai e ok...

Vezi toate comentariile (141)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!