Mingicarul care a driblat Steaua!

„Ştiam că prin fotbal puteai să faci mai uşor o şcoală, iar asta a fost una din dorinţele mele, să termin şcoala şi apoi să fac şi o facultate”. La 17 ani a făcut parte din echipa mare a Petrolului Ploieşti (cîştigătoare a campionatului în sezoanele 1958,1959 şi 1964) fiind convocat la lotul naţional de juniori.

La vîrsta de 18 de ani se afla deja în vizorul echipei Steaua Bucureşti.

”Cînd Steaua vroia un jucător nu putea să fie refuzată. Ei te luau, iar dacă nu corespundeai te trimiteau la echipa a doua, ASA Tîrgu-Mureş. A venit ordin de la Armata că trebuie să merg la Steaua. Eram în turneu în Ungaria şi le-am spus celor de la club că nu vreau să mă duc. Încă din Ungaria, doctorii mi-au pus piciorul în ghips şi m-am dat accidentat ca să mă salvez. Cum am coborât din tren în Gara de Vest din Ploieşti, doi colonei m-au preluat şi m-au dus la Steaua. Cei de acolo mi-au dat ghipsul jos, eu urlam de durere, că m-au învăţat şi asta, însă cei de acolo s-au prins şi m-au trimis la ASA”, spune Alecu. După 2 ani petrecuţi la ASA, Alecu s-a transferat la Braşov unde a evoluat în Cupa Oraşelor-Tîrguri, de două ori în 3 ani, Braşovul fiind eliminată de Espanyol Barcelona (sezonul 63-64 ) şi de Lokomotiv Plovdiv (sezonul 65-66). Pentru a termina o facultate, Alecu s-a transferat la Politehnica Iaşi.

Timp de 30 de ani (1974-2004), Alecu a slujit echipa de la poalele Tîmpei în căutarea jucătorilor talentaţi:

„Am început ca antrenor la Centrul de Copii şi Juniori. Erau condiţii foarte bune atunci, nu ca acuma. Ca antrenor aveam bonuri de masă de 15 lei. Cu banii ăştia puteai să mănânci trei feluri de mâncare la orice restaurant. Orice junior care se prezenta la antrenament îi dădeam un bon să mănânce, aşa ceva nu se mai întîmplă. Am promovat la echipa mare jucători precum: Stîngaciu, Todoriciu şi Şanta (portari) Lăcătuş, Mandoca, Pârvu, Andrasi, Bălan şi Mihail Marian, jucători care ulterior au ajuns la echipele mari din România. Noi am promovat 7 într-un an, iar cei de acuma nu au curajul să promoveze 2-3, ca să îi mobilizeze, să îi rodeze şi să le dea încredere”, spune Alecu.

Ion Alecu s-a arătat dezamăgit de faptul că Rică (Tamango) Răducanu, colegul său de la lot şi-a însuşit anumite merite care nu îi aparţin:

„Sunt supărat pe Răducanu fiindcă acum câteva luni a spus la televizor că el a fost aclamat de 85.000 de oameni. An de an aveam turnee în Africa. În acel an am avut un turneu de 40 de zile în care am jucat în majoritatea ţărilor. În acel meci Rică a fost schimbat la pauză, nu prinsese nicio minge deci nu avea cum să fie el remarcat. Când s-a încheiat prima repriză medicul echipei mi-a zis: Ioane fă-le la urâţii ăştia nişte jonglerii cu mingea. Toată lumea ştia că ce pot eu să fac cu mingea, nu putea nimeni din lot, şi am început să fac “foca” şi alte jonglerii cu opritul mingii pe cap, de i-am înnebunit pe africani, aplaudau şi mă ovaţionau de s-au mirat toţi din delegaţia noastră când au ieşit de la vestiare. A doua zi pe străzi şi în pieţe pe unde mergeam, oamenii încercau să mă imite folosind portocale în loc de mingi. Africanii sunt fotbalişti foarte dotaţi însă joacă mai bine desculţi”, spune Alecu.

Ion Alecu a fost printre primii antrenori care au lucrat sub comanda conducătorului de club, Dumitru Dragomir.

„Mitică Dragomir a fost adus la Braşov de la Oradea de antrenorul Nicolae Proca. Încă de atunci era un om cunoscut în federaţie. Era un băiat isteţ, aşa cum îl vedeţi şi acuma, unde a ajuns şi de unde a plecat. Adevărul e că şi-a făcut cartea de vizită la noi la echipă şi imediat a fost luat la Dinamo Victoria. L-am cunoscut şi în afara terenului. Nu poţi să îi găseşti defecte mari pentru ca era un om sufletist şi chiar dacă îl jigneai, el nu ţinea răutate. Era un om uns cu toate alifiile însă nu îşi făcea nici un duşman. Întotdeauna dacă veneai la el şi vorbeai pe cineva de rău el îi ţinea partea. Dacă te certai cu el, uita repede şi nu era ranchiunos.

Aceasta s-a dovedit marea lui calitate şi de asta a ajuns el mare. El şi acuma ca şi atunci nu bârfeşte, nu spune concretul, nume, ocoleşte şi are mereu ideile lui. A fost un băiat care a ştiut să se descurce în viaţă. Era iubit şi de cei de la Partid. Îl chemau la partid să stea o oră, chiar două, ca să îi aiurească cu felul lui de a vorbi de echipă, să le spună cum ar face şi ce planuri are. Le-a plăcut generalilor de el şi aşa Mitică îi aducea la meci. Nu îi era deloc frică de ei. Uneori le şi vindea calendare cu echipa. A fost unul dintre conducătorii buni pe care i-a avut Braşovul şi fotbalul românesc. Are multă vrăjeală dar îi cam iese” a declarat Alecu la o emisiune TV.

Ion Alecu îşi aminteşte cu drag de jucătorul Mircea Lucescu.

„Când l-am cunoscut pe Mircea Lucescu eram într-un turneu cu lotul de tineret. Era îmbrăcat cu un costum de elev, aşa venea mai mereu la lot. Avea o ţinută impecabilă şi un comportament extraordinar. Se ferea de grupul şmecherilor din echipă. Prefera să fie mai mult singur şi avea mereu rebusul în mână, sau citea reviste în limba franceză. Asta ne-a ajutat şi pe noi, fiindcă îl luam cu noi în magazine să ne traducă în franceză ce vroiam să cumpărăm”.

„În anii în care am evoluat ca jucător, nu era diferenţă între mine şi tine, că tu iei 15 milioane şi eu iau 3, dar eu joc mai bine decît tine. Asta e discordia fotbalului actual. Sunt aduşi jucători pe 2 milioane şi joacă de 3 lei”, mai spune Alecu.