TIMP LIBER  »  HOBBY  »  PLANURI DE WEEKEND

Ce facem în weekend » Ora Pământului, Dance Masters în Bucureşti şi Furia Titanilor în cinematografe

Articol de GSP - Publicat joi, 29 martie 2012 00:00 / Actualizat joi, 29 martie 2012 22:28

SPORT

Raliu Braşov Dunlop, 30-31 martie, Braşov

Viteză, competiţie, motor angrenat la maxim , trasee interesante – cam asta promite Tess Rally, raliul Braşovului 2012. Competiţia automobilistică debutează vineri, 30 martie, în centrul oraşului, de la ora 16.00.

Maşinile vor lua startul din faţa Hotelului Aro Palace pentru o cursă specială la Poiana Braşov, urmată de traseul serii – Braşov Rally Show. Sâmbătă, cursa va continua de dimineaţă la Pârâul Rece, Râşnov, Cheia cu revenire în Poiana Braşov. Piloţii vor parcurge aproximativ 300 km de asfalt din care un sfert, în timpul probelor speciale.  Mai multe detalii despre participanţi, găseşti aici.

Dance Masters 2012, 30 martie – 1 aprilie, Bucureşti

Cea mai cunoscută competiţie de dans sportiv, Dance Masters, se întoarce la Sala Polivalentă în acest week-end. Peste 2000 de dansatori din 20 de ţări se vor întrece în graţie, energie şi creativitate timp de 3 zile. Lor li se alătură campionii mondiali Emanuel Valeri şi Tania Kehlet pentru un show special în cadrul galei de duminică.

Dansatorii naţionali vor concura începând de vineri, de la ora 14.00, în timp ce concurenţii internaţionali îşi vor face apariţia abia sâmbătă şi duminică, de la ora 12.30.

Biletele pentru ziua de vineri costă 25 lei, cele pentru sâmbătă şi/sau duminică 50 lei/100 lei VIP iar un abonament integral are preţul de 90 lei.

Maraton de …înot, 31 martie-1 aprilie, Târgu Mureş

Bioeel Aqua Marathon provoacă înotătorii amatori şi profesioniştii la o probă de rezistenţă – maraton pe 31 martie, respectiv 1 aprilie. Timp de 24 de ore, echipe de 12 sportivi plus 2 rezerve vor evolua în serii de 6 ore, adică 4 schimburi pentru fiecare concurent.

Distanţa parcursă va face diferenţa între câştigători şi învinşi.

Cros în Bucureşti, 1 aprilie

Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Victoriei vor fi principalele repere ale crosului din week-end, în Bucureşti. Sub moto-ul „Apă şi sport pentru sănătatea ta”, voluntarii vor avea de parcurs 3,6 kilometri în inima Capitalei.

Competiţia începe de la ora 11.00, urmând ca primii 6 clasaţi să fie premiaţi cu trofee şi cadouri. Participanţii se pot  înscrie la faţa locului, în corturile din Parcul Herăstrău, Piaţa Charles de Gaulle, cu două ore înainte de start.

Motocross Sf. Gheorghe, 31 martie – 1 aprilie, Covasna

Din acest sfârşit de săptămână nu lipsesc nici motoclicletele şi raiderii sau competiţiile de viteză. CN Individual de Motocross începe sâmbătă, la Covasna, cu antrenamente libere şi continuă duminică cu întrecerile pe clasele 50cmc, 65cmc,85cmc, MX2, MX2 juniori, MX1, Amatori,Veterani şi Quad.

Show-ul începe în jurul prânzului, pe circuitul din Sfântu Gheorghe.

Ciclism amatori Hasan Sert, 1 aprilie, Bucureşti

Un tur cu bicicleta de mai mică anvergură va avea loc de Ziua Păcălelilor în Bucureşti, în zona Dragonul Roşu-Fundeni. Competiţia este dedicată biciclistului hasan Sert, decedat în 2012, într-un accident de maşină.

Participanţii se pot înscrie la categoriile amatori (unde vor fi împărţiţi pe categorii de vârstă), începători, cadeţi, juniori şi seniori. Vezi programul întreg, aici.

 

EVENIMENTE

Ora Pământului ( Earth Hour), 31 martie, România

Anul acesta, Bistriţa este capitala oficială Earth Hour România, în urma câştigarii competiţiei de adunare de deşeuri – unde concurau încă 19 oraşe. Primarul Bistriţei pregăteşte pentru ziua de sâmbătă activităţi nepoluante : un tur cu bicicleta, lansare de baloane cu aer cald şi o serată cu muzică folk.

Restul românilor vor putea celebra Ora Pământului prin stingerea luminilor şi a aparatelor electrice timp de o oră si/sau oferind spre reciclare telefoanele mobile şi alte accesorii la punctele Cosmote, parteneri WWF.

Află cum te poţi implica în campania Ora Pământului aici!

Ambient Expo 2012, 30 martie 1 aprilie, Bucureşti

Cele mai în vogă decoraţiuni interioare şi piese de mobilier vor putea fi găsite la Romexpo, în cadrul târgului internaţional Ambient, pe 30 martie şi 1 aprilie. Firme cunoscute, atât pe plan naţional cât şi internaţional, vor expune la stand de la sisteme de finisaje şi amenajări exterioare până la mobilier şi echipamente electrocasnice.

Pavilionul Romexpo va fi deschis începând cu ora 10.00.

Iarmaroc, 30 martie-1 aprilie, Bucureşti

Muzeul Tăranului Român găzduieşte la sfârşit de săptămână un târg tradiţional de accesorii lucrate manual, produse alimentare ecologice şi obiecte lucrate de mesteşugari. De asemenea, sâmbătă începând cu ora 16.30, formaţia WeSinginColors va susţine un concert iar duminică vor avea loc ateliere de creaţie.

Intrarea este liberă.

 

FILM

La sfârşit de săptămână cinefilii vor putea viziona trei filme noi în cinematografe: o animaţie după o celebră poveste a lui Dr.Seuss, un film despre puterea femeilor regizat de Radu Mihăileanu şi un sequel de acţiune bazat pe aventurile din Legendele Olimpului.

The Lorax (Lorax. Protectorul pădurii); cu Zac Efron, Danny DeVito şi Taylor Swif

La Source des Femmes (Izvorul Femeilor), regie Radu Mihăileanu; cu Hafsia Herzi, Leila Bekhti

Wrath of The Titans ( Furia Titanilor); cu Liam Neeson, Ralph Fiennes, Sam Worthington. Nerecomandat copiilor sub 15 ani.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează