FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  GAZ METAN - ASTRA 0-1

Cineva trebuia să cîştige » Junior Morais a decis calificarea Astrei în sferturi, 1-0 cu Mediaş

Junior Morais a înscris aseară al doilea său gol al sezonului
Junior Morais a înscris aseară al doilea său gol al sezonului

Articol de - Publicat miercuri, 30 octombrie 2013 00:00 / Actualizat marti, 29 octombrie 2013 22:58

Astra s-a impus aseară, greu şi-n superioritate numerică, în faţa unui Mediaş ce-a avut ocaziile meciului, însă partida a semănat mai mult a şah decît a fotbal.

Cel mai echilibrat duel din această fază a Cupei României s-a urnit greu spre fotbal. Multă prudenţă, dusă pînă la extrem. De-abia în minutul 45 s-a consemnat prima ocazie, reală, de poartă. Măţel a centrat pentru Ivanovski, care n-a reuşit să reia spre poartă.

Fotbalul sărac din prima repriză a fost trezit la viaţă de transversala ochită de Buzean (53). Vinclu de senzaţie, nu şi gol! Muth şi-a lăsat echipa în 10, moment-cheie al meciului, iar Budescu (55) a semnat prima oportunitate personală, Buchta fiind la post.

La cealaltă poartă, Lung junior a scos mai ceva ca seniorul pe vremuri, la "bomba" lui Robertson (68). Chiar şi cu un om în minus, medieşenii au avut tupeu: Florin Dan (71) a pus capul la centrarea lui Ciprian Petre, dar mingea s-a scurs pe lîngă buturi.

Giurgiuvenii apatici au pus mîna pe o calificare gri, întrucît Junior Morais (86) a pus mingea lîngă bară.

Adevăratul erou al Astrei a fost portarul, care a mai respins o minge ce putea duce meciul în prelungiri, Morais fiind la un pas de autogol. Astra merge mai departe, remake-ul meciului de aseară se va juca duminică, în campionat, la Giurgiu.

"Roşu" prostesc
Sergiu Muth a fost eliminat după două cartonaşe galbene. Primul l-a încasat uşor, pentru că a trimis mingea în tribune, după fluierul arbitrului. Al doilea l-a primit după o intrare dură la Takayuki. Fotbalistul Mediaşului n-a protestat deloc la decizia "centralului".

10 meciuri consecutive fără eşec bifase, pînă aseară, Dulca în competiţiile interne

"Nu e meritul meu, ci al echipei, că vom continua în Cupă. O luăm pas cu pas, sper să continuăm cît mai mult în această competiţie" (Silviu Lung junior, portar Astra)

"Anul ăsta, sper să cîştigăm trofeul. Ne batem şi la campionat, ţinem aproape de Steaua. Vom avea meci greu cu Mediaşul şi acasă, în campionat, duminică" (Alexandru Măţel, fundaş Astra)

592905-medias-astra-0-1.jpg

Citește și:
Reghecampf îi cere lui Becali să semneze acum cu fotbalistul!
Superliga
Reghecampf îi cere lui Becali să semneze acum cu fotbalistul!
Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”
Tenis
Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”
Cornel Dinu, declarații tulburătoare după ce și-a scos vila la vânzare: „Sunt la pământ! Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”
Superliga
Cornel Dinu, declarații tulburătoare după ce și-a scos vila la vânzare: „Sunt la pământ! Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”
Gardoș, manager general la Chindia, a pus o poză cu protocolul de la Dinamo: „Bun”
Cupa Romaniei
Gardoș, manager general la Chindia, a pus o poză cu protocolul de la Dinamo: „Bun”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
addy.
addy.  •  30 Octombrie 2013, 09:59

Gaz Metan merita calificarea in Sferturi,au jucat mai bine Mediesenii,dar asta e fotbalul.O sa fie meciuri tari in Sferturi-Semifinale de finala nu mai zic,sper sa fim noi Steaua in finala.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează