FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  FC U CRAIOVA - U CLUJ

OFICIAL FC U Craiova va juca pe „Ion Oblemenco” meciul cu U Cluj! Primăria a făcut anunțul

Articol de GSP - Publicat vineri, 13 septembrie 2019 13:12

FC U Craiova a primit acordul Primăriei și va evolua pe stadionul „Ion Oblemenco” în confruntarea din „șaisprezecimile” Cupei României cu U Cluj. Formația lui Adrian Mititelu a fost susținută și de marea rivală de la CS U.

  • „Șaisprezecimile” Cupei României se vor disputa în perioada 24-26 septembrie.

UPDATE 15:00 / Primăria Craiova anunță că și-a dat acordul ca echipa lui Adrian Mititelu să joace meciul cu U Cluj pe stadionul „Ion Oblemenco”, conform Jurnalul Olteniei. Primăria a trimis o informare către FC U Craiova prin care e anunțată de decizia finală. 

„Referitor la solicitarea dumneavoastră, înregistrată la Primăria Municipiului Craiova, vă transmitem acordul autorității locale, în calitate de proprietar al obiectivului Complex Sportiv Craiova – Stadion de Fotbal, privind desfășurarea meciului de fotbal în cadrul șaisprezecimilor Cupei României la fotbal, programat de către Federația Română de Fotbal, între echipele U CRAIOVA și U CLUJ”, se arată în comunicatul Primăriei.

45.000 de leitrebuie să plătească Adrian Mititelu pentru a închiria stadionul „Ion Oblemenco” la meciul cu U Cluj

ȘTIREA INIȚIALĂ

Adrian Mititelu a depus o cerere scrisă la Primăria Craiova prin care a cerut ca echipa sa să joace meciul din Cupa României pe stadionul „Ion Oblemenco”, iar acum CS Universitatea Craiova a anunțat că va ajuta formația din Liga 3. 

Echipa din Liga 1 a emis un comunicat de presă

„Având în vedere solicitarea publică făcută de domnul Mititelu ca echipa domniei sale să joace în Craiova și cu toate că nu scrie, deducem că face referire la stadionul „Ion Oblemenco”, precum posibilitatea ca și Universitatea Craiova să-și dispute meciul cu CSM Reșița tot pe stadionul „Ion Oblemenco”, facem următoarele precizări: 

- Pentru a evita o eventuală suprapunere a meciurilor, Universitatea Craiova a cerut oficial FRF și televiziunilor să programeze cele două meciuri în zile diferite. 

- Ținând cont de expertiza clubului nostru în utilizarea stadionului și aici ne referim la sistemul de ticketing, operarea sistemului de leduri, operarea tabelelor și operarea punctelor vânzare, Universitatea Craiova va acorda asistență în cazul în care echipa domnului Mititelu apelează și asigurăm tot suportul logistic în vederea organizării meciului. 

- Având în vedere că Universitatea Craiova a investit peste 750.000 de euro în facilități suplimentare: puncte de vânzare food și non-food, sistemul de leduri, finalizarea lojelor VIP, dotarea celor 42 de loje cu aparatură audio-video și mobilier, ne manifestăm disponibilitatea de a le pune la dispoziție gratuit. 

Singurul lucru pe care îl vom cere este ca angajații noștri să fie tratați cu respect, iar investițiile suplimentare să nu fie distruse. Avem peste 100 de angajați permanenți sau colaboratori care se ocupă de operarea stadionului, cât și firme partenere cărora le-am externalizat anumite activități. 

Știința a renăscut pentru a reda Olteniei spiritul. Niciodată noi nu ne-am opus și nu ne vom opune ca un meci de fotbal să se dispute în orașul nostru. Am demonstrat asta și în anul 2013, când am jucat împotriva unei alte echipe a domnului Mititelu, chiar dacă aveam opțiunea să jucăm fără spectatori. 

Ne dorim ca acesta să fie primul și ultimul comunicat vizavi de acest subiect. În acest moment, clubul nostru se focusează pe tot ceea ce înseamnă meciul Universitatea Craiova – FCSB”
-Comunicat CS Universitatea Craiova

Mititelu a încercat de mai multe ori să joace pe „Oblemenco”

De la renașterea echipei FC U Craiova în Liga 4 în urmă cu două sezoane, Adrian Mititelu a tot încercat să joace pe stadionul „Ion Oblemenco”. Prima dată a depus hârtie scrisă către Primărie înaintea inaugurării noii arene în 2017. Echipa lui era lider în Liga 4, dar oficialitățile craiovene n-au vrut să audă de acest lucru. Mititelu a mai încercat să joace pe cel mai mare stadion din Oltenia și la debutul echipei în Liga 3, dar și de acestă dată fără succes. 

Nici o altă echipă de club n-a mai jucat până acum pe noul stadion din Craiova, în afară de CS Universitatea Craiova. Doar naționala României a disputat o partidă acolo, în 2018, când a învins Suedia într-un meci amical, scor 1-0.

CUPA ROMÂNIEI: PROGRAMUL ȘAISPREZECIMILOR DE FINALĂ

  • Concordia Chiajna (L2) - FC Voluntari
  • Rapid (L2) - Poli Iași
  • Academica Clinceni - Turris (L2)
  • Flacăra Horezu (L3) - Astra
  • Ripensia (L2) - Sepsi
  • FC Botoșani - CFR Cluj
  • Foresta (L3) - Gaz Metan
  • CS Făurei (L3) - CS Mioveni (L2)
  • UTA (L2) - Dinamo
  • Sănătatea Cluj (L3) - Viitorul
  • FC U Craiova (L3) - U Cluj (L2)
  • Metalul Buzău (L3) - Csikszereda (L2)
  • CSM Reșita (L2) - CS Universitatea Craiova
  • Metaloglobus (L2) - FCSB
  • Chindia Târgoviște - Hermannstadt
  • Industria Galda (L3) - Petrolul (L2)

„Șaisprezecimile” Cupei României se vor disputa între 24 și 26 septembrie, pe terenul formațiilor venite din urna B, primele din listă. Va fi un singur meci. În caz de egalitate se vor disputa două reprize de prelungiri, apoi lovituri de departajare.

Citește și:

CUPA ROMÂNIEI // Adrian Mititelu, euforic după tragerea la sorți: „Meci de tradiție, vrem pe «Ion Oblemenco!»”/ Șefii lui CS U Craiova i-au dat replica: „Ai liber! Să vedem câți suporteri strânge echipa ta”

Citește și:
Imaginile pe care FIFA le voia ascunse! Ce s-a întâmplat la meciul de la Mondial jucat în Zapopan
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Imaginile pe care FIFA le voia ascunse! Ce s-a întâmplat la meciul de la Mondial jucat în Zapopan
„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”
Tenis
„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”
Petrolul pregătește curățenia de vară » Numele importante care sunt aproape de plecarea de la Ploiești
Superliga
Petrolul pregătește curățenia de vară » Numele importante care sunt aproape de plecarea de la Ploiești
Emma Răducanu, prima reacție după victoria asupra Soranei Cîrstea în turneul de la Queen’s: „Sunt bucuroasă că am reușit să-i întorc favoarea, și pe teren propriu!”
Tenis
Emma Răducanu, prima reacție după victoria asupra Soranei Cîrstea în turneul de la Queen’s: „Sunt bucuroasă că am reușit să-i întorc favoarea, și pe teren propriu!”
Prima mașină de serie cu baterie solidă vine din Vest, nu din China
Profit.ro
Prima mașină de serie cu baterie solidă vine din Vest, nu din China
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXCLUSIV | Fotbalistul de națională a fost vândut în plină criză! + Cu cine semnează: „E doar o chestiune de ore”

„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”


Comentarii (44)
viss_67
viss_67  •  13 Septembrie 2019, 14:26

senzațional titlul articolului. De parca a băgat bani în construirea stadionului CS U:((

sorinvision
sorinvision  •  13 Septembrie 2019, 13:59
Postat de vladutz13 pe 13 Septembrie 2019, 13:55

Nene dar pune problema ca si cum stadionul le apartine, ca si cum l-au facut din banii lor!! Ce-i asta??? E stadionul primariei, facut cu bani de la guvern, toate serviciile astea de ticketing, de organizare ar trebui daca nu facute direct de primarie (contra cost), atunci macar primaria sa aiba un caiet de sarcini foarte clar pt orice firma aduce chiriasul. Oricum, nu e nicio coincidenta ca se apuca acum sa le dea voie pe stadion cand Mititelu a venit cu plan concret sa faca un alt stadion.... nu ar mai avea nicio metoda de presiune in cazul ala.

Mititelu o sa faca stadionul din proiect cand o zbura porcul. :)

vladutz13
vladutz13  •  13 Septembrie 2019, 13:55

Nene dar pune problema ca si cum stadionul le apartine, ca si cum l-au facut din banii lor!! Ce-i asta??? E stadionul primariei, facut cu bani de la guvern, toate serviciile astea de ticketing, de organizare ar trebui daca nu facute direct de primarie (contra cost), atunci macar primaria sa aiba un caiet de sarcini foarte clar pt orice firma aduce chiriasul. Oricum, nu e nicio coincidenta ca se apuca acum sa le dea voie pe stadion cand Mititelu a venit cu plan concret sa faca un alt stadion.... nu ar mai avea nicio metoda de presiune in cazul ala.

Vezi toate comentariile (44)
Comentează