FOTBAL  »  Superliga  »  STADIONUL ION OBLEMENCO

3 precizări importante ale CNI legate de problemele de la stadionul "Ion Oblemenco"

Articol de GSP - Publicat luni, 17 iulie 2017 20:45

Compania Națională de Investiții (CNI) a făcut câteva precizări după ce astăzi au apărut informații conform cărora ar fi mari probleme legate de construcția stadionului ”Ion Oblemenco” din Craiova.

1. Transformarea mezaninului

"Arena care va avea 30.000 de locuri a fost construită greșit și trebuie să se modifice o parte importantă", a susținut astăzi ProSport. Astfel, conform sursei citate mezaninul urma să se transforme în etajul 1, motiv pentru care ar mai fi trebuit construit încă un etaj, deși acoperișul a fost deja instalat.

"Aspect semnalat: Regimul de înălţime de la Parter + mezanin + 4 etaje transformat în Parter + 6 etaje.

În urma realizării studiului de vânt s-a constat că rezistența structurii  proiectate inițial nu îndeplinește criteriile de stabilitate pentru înălțimea inițială de 60m. Astfel a rezultat reducerea înălțimii structurii acoperișului până la 50,14 m.

Practic, în urma modificărilor, mezaninul a devenit un etaj de sine stătător, iar etajul suplimentar la care se face referire reprezintă în fapt platforma pe care sunt amplasate studiourile de filmare, introduse ulterior de cerințele UEFA.

De asemenea o înălțime mai mică a acoperișului asigură o însorire mai bună a gazonului, iar o copertină mai puțin înaltă conferă și o mai bună protecție la intemperii la nivelul spectatorilor din tribună", se arată în comunicatul CNI.

2. Pânza freatică e ridicată

În plus, trebuie modificată și structura de rezistență a arenei, constructorul fiind nevoit să mărească fundația și crească numărul de piloni forați în pânza freatică.

"Aspect semnalat: «s-a constatat faptul că pânza freatică este ridicată și a fost necesară mărirea adâncimii de fundare precum și creșterea numărului de piloți forați față de varianta din studiul de fezabilitate realizat în anul 2014».

În urma derulării lucrărilor la infrastructura stadionului s-a constat că terenul de fundare nu îndeplinește condițiile de stabilitate necesare pentru structura ce urma a fi realizată, fapt care a condus la necesitatea întocmirii unui studiu geotehnic de detaliu la faza de proiect tehnic, lucru care a determinat modificarea soluției de fundare prin mărirea adâncimii de fundare și suplimentarea numărului de piloți.

Acest lucru nu se putea cunoaște din documentele avute în vedere la aprobarea inițială a indicatorilor tehnico-economici, deoarece, conform legii, au avut la baza doar un studiu geotehnic preliminar realizat anterior demolării stadionului vechi", se mai arată în comunicat.

3. Arena nu ar fi rezistentă la vânt

Sursa citată nota azi că o altă modificare importantă ar trebui făcută la forma stadionului. Noua arenă va fi mai lată și mai scundă cu 10 de metri, după ce un studiu de vânt în tunel aerodinamic a relevat că, în conformitate cu planul făcut în 2014, arena nu ar fi fost rezistentă.

"Studiul de vânt nu a fost realizat decât după demolarea stadionului existent, la momentul realizării studiului de fezabilitate nu exista realizat un studiu de vânt, acesta nefiind necesar decât pentru elaborarea proiectului tehnic cu detalii de execuție.

Aceste modificări nu puteau fi cunoscute în lipsa existenței unui asemenea studiu de vânt care nu putea fi făcut la faza de studiu de fezabilitate", au încheiat cei de la CNI.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
dansy
dansy  •  20 Iulie 2017, 08:33

Prostii ale ziaristilor care nu pricep nimic din partea tehnica.Ce spun ei sunt niste lucruri minore spuse cu rautate

jonescu
jonescu  •  19 Iulie 2017, 08:58

...RASPUNSURI LA OBIECT DATE DE OAMENI DE MESERIE ! DAR BOALA ROMANULUI ESTE GREU DE VINDECAT...NE PRICEPEM LA ORICE SI DE AIA NE DAM CU PAREREA IN GURA MARE !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează