FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFERURI

5 ani, același haos » E ca în Liga a 2-a! Negoiță a făcut din Dinamo o tarabă low-cost! Sumă incredibilă de jucători aduși gratis

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor
Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de GSP - Publicat sambata, 06 ianuarie 2018 17:03

Șefii roș-albilor au oficializat o politică pe care au îmbrățișat-o de mai mulți ani, după ce s-a trecut de fazele ”New Dinamo” și ”Dinamo low cost”.

Scenariul apocaliptic creionat de suporteri după anunțul oficial al dinamoviștilor - "iarna aceasta bugetul de transferuri este zero" - nu reprezintă o noutate la începutul lui 2018.

Clubul din Ștefan cel Mare și-a obișnuit fanii în "era Ionuț Negoiță" cu situații în care nu s-au plătit sume de transfer pentru diverse afaceri, indiferent că gruparea a fost sau nu în insolvență.

Dinamo a încetat să mai investească în aducerea fotbaliștilor începând cu vara 2013, iar anunțul de joi seară al președintelui Alexandru David doar completează ceea ce Negoiță a anunțat în mai multe rânduri, inclusiv că se caută alți investitori pentru a vinde clubul pe aproximativ 5 milioane de euro.

83 de fotbaliști gratis

Dinamo n-a investit în transferuri nici vara trecută, când se pregătea după 5 ani să joace în cupele europene. Nici iarna trecută, nici în alte perioade de mercato. În această iarnă se discută cu mai mulți fotbaliști, printre care Palici (liber de contract), Deaconu (Chiajna) și Nistor (CFR), iar oficialii "câinilor" au anunțat că vor aduce ori gratis, ori deloc.

Iată cifrele din ultimul cincinal:

- 83 de fotbaliști au fost aduși gratis. Au reprezentat achiziții la parametri zero. Nu s-au luat în considerare jucătorii reveniți după împrumuturi la alte formații.
- 9 fotbaliști au avut sume de transfer, dintre care o treime în primul mercato, în vara 2013. Atunci s-au cheltuit 1,27 milioane de euro în tranzacții, dintre care 1,1 milioane de euro a costat doar Dorin Rotariu.
- numai 295.000 de euro s-au investit în achiziții după 2013 până în prezent, plus 50.000 de euro vara trecută în comisionul plătit impresarilor lui Albin. Probabil, s-au mai plătit și alte comisioane impresarilor în această perioadă, însă aceste informații nu au apărut în spațiul public. 

Cine a venit în Ștefan cel Mare în perioada 2013 - 2018

- Vara 2017: 6 fotbaliști liberi de contract. S-a plătit 50.000 de euro comision impresarilor lui Albin.
- Iarna 2017: 6 fotbaliști liberi de contract.
- Vara 2016: 12 fotbaliști liberi de contract. S-au plătit 30.000 de euro celor de la Chindia Târgoviște pentru transferul lui Daniel Popa.
- Iarna 2016: 7 fotbaliști liberi de contract. S-au plătit 180.000 de euro celor de la FC Brașov pentru transferul lui Vlad Olteanu.
- Vara 2015: 14 fotbaliști liberi de contract. S-au plătit 30.000 de euro celor de la Pandurii compensație pentru aducerea lui Paul Anton și 5.000 de euro celor de la Urban Titu pentru Laurențiu Corbu.
- Iarna 2015: 12 fotbaliști liberi de contract.
- Vara 2014: 8 fotbaliști liberi de contract. S-au plătit 25.000 de euro celor de la Ceahlăul pentru transferul definitiv lui Gelu Velici.
- Iarna 2014: 5 fotbaliști liberi de contract. S-au plătit 25.000 de euro celor de la Ceahlăul pentru împrumutul lui Gelu Velici.
- Vara 2013 - 13 fotbaliști liberi de contract. S-au plătit 1,1 milioane euro celor de la Timișoara pentru Rotariu, 150.000 de euro celor de la Standard Liege pentru Țucudean și 20.000 de euro celor de la Vitoria pentru Elton.

1 trofeu a câștigat Dinamo în "era Negoiță", din 2013 în prezent: Cupa Ligii, în primăvara anului trecut

12 trofee a câștigat Dinamo în perioada 2000 - 2012: 4 campionate, 6 Cupe ale României și 2 Supercupe

"Necalificarea în play-off ar fi similară cu o explozie nucleară, în urma căreia puține cărămizi ar mai rămâne la Dinamo, mă refer la staff, la antrenor, la președinte, la tot. Tot ce se poate schimba la un club va cădea!" Alexandru David, președinte Dinamo

"În această iarnă, bugetul de transferuri este zero la Dinamo. Adică nu avem buget de achiziții!" Alexandru David, președinte Dinamo

1.000.000 €va încasa Dinamo din vânzările acestei ierni, până acum: 700.000 de euro pe Costache (CFR) și 300.000 de euro pe Anton (Anji Mahacikala)

7.500.000 €a încasat Dinamo din transferurile făcute în perioada iunie 2013 - august 2017

3.000.000 € e cea mai scumpă achiziție a FCSB în era Gigi Becali: Florinel Coman (Viitorul), vara trecută

DIFERENȚĂ COLOSALĂ

Beneficiind și de succesele obținute în cupele europene, FCSB e de departe cel mai mare investitor în fotbalul românesc în ultimul cincinal. Fix în aceeași perioadă cu Negoiță, Gigi Becali a investit 22,75 milioane de euro!

Doar în transferuri de jucători, fără a mai lua în calcul comisioanele. Patronul roș-albaștrilor a alocat sume uriașe în ultimele două sezoane, 14,8 milioane de euro. Doar pe Florinel Coman a dat 3 milioane E, apoi pe Alibec și pe Nedelcu câte 2 milioane de euro! 

Epoca de aur: 2000-2012

În "era Negoiță", indiferent că echipa a terminat pe podium, că a participat sau nu în cupele europene ori a fost în insolvență, nu s-au băgat bani în fotbaliști, așa cum s-a întâmplat în perioada 2000-2012.

Cristi Borcea era acționarul dinamovist cel mai activ în mercato, el îi convingea și pe ceilalți parteneri, în special Nicolae Badea, Vasile Turcu și Florian Walter, ca roș-albii să investească masiv.

Ulterior, Negoiță avea să acuze această perioadă, precizând că de aceea a fost nevoit să bage clubul în insolvență, din cauza datoriilor moștenite, 17,5 milioane de euro. 

Citește și:
Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, după războiul declanșat de Rusia
Campionate
Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, după războiul declanșat de Rusia
Tehnologia instalată deja pe stadioanele din Superliga și inovația pusă la cale: „Suntem PRIMII din Europa”
Superliga
Tehnologia instalată deja pe stadioanele din Superliga și inovația pusă la cale: „Suntem PRIMII din Europa”
Cum a reacționat iubita lui Haaland când l-a văzut cu noul look: „Doamneee!”
Campionate
Cum a reacționat iubita lui Haaland când l-a văzut cu noul look: „Doamneee!”
Doar doi jucători de la FCSB invitați la „cina de adio” a lui Bîrligea: „O seară în care emoțiile ne-au cuprins pe toți”
Superliga
Doar doi jucători de la FCSB invitați la „cina de adio” a lui Bîrligea: „O seară în care emoțiile ne-au cuprins pe toți”
ULTIMA ORĂ Restricții și /sau taxe pentru mașinile poluante. De azi începe numărătoarea inversă. Primăriile, obligate ca în maximum 12 luni să stabilească zonele cu emisii zero sau scăzute
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Restricții și /sau taxe pentru mașinile poluante. De azi începe numărătoarea inversă. Primăriile, obligate ca în maximum 12 luni să stabilească zonele cu emisii zero sau scăzute
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, la 4 ani de la războiul declanșat de Rusia

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo


Comentarii (63)
ando89
ando89  •  06 Ianuarie 2018, 21:48
Postat de saviola2_8 pe 06 Ianuarie 2018, 21:10

Negoita inca mai e considerat salvator? Intreb si eu...

Octa, n-a fost salvator niciodata, o soluție de avarie, ca și cand ți se rupe cablul de accelerație la o 1300 si legi cu sfoară... Dar la voi de ce va complaceti cu un tunning nereusit si ilegal făcut de un păstor 'mesianic'? Nu veni cu placa răului mai mic ce ne convine până ce... Până când? Serios si sincer, stiu ca poți.

100466354012178
Joachim Makay  •  06 Ianuarie 2018, 21:29

Rusinea insolventa aka Fc Pamant de Flori aka Rusinea Europei.

saviola2_8
saviola2_8  •  06 Ianuarie 2018, 21:10

Negoita inca mai e considerat salvator? Intreb si eu...

Vezi toate comentariile (63)
Comentează